Cerro Rico, „muntele care mănâncă oameni”, unde minerii se roagă la diavol pentru protecție

Minele vechi de 500 de ani din muntele Cerro Rico, din Bolivia, au dat argintul care a îmbogățit Imperiul Spaniol. Străbătut de tuneluri precum un uriaș morman de cașcaval, muntele este astăzi o capcană mortală pentru copiii și adulții care lucrează acolo și care se roagă la diavol pentru protecție.

Orașul colonial Potosi este dominat de masivul Cerro Rico, probabil cel mai important monument natural din Bolivia. Cândva cea mai mare mină de argint din lume, Cerro Rico a dat bogății care au finanțat expansiunea spaniolilor în jurul lumii.

Cerro Rico, „muntele care mănâncă oameni”
Casele din Potosi, Bolivia. În plan îndepărtat, Cerro Rico, „muntele care mănâncă oameni”. Foto: Wikimedia

Se estimează că, de-a lungul celor cinci secole de exploatare, din munte au fost extrase peste 55.000 de tone de argint. Între secolele XVI și XVIII, circa 80% din rezerva mondială de argint provenea din această mină, după cum amintește Charles Mann în cartea „1493. Descoperirea Lumii Noi create de Columb”.

Această bogăție a avut însă un cost imens, aproximativ opt milioane de oameni pierzându-și viața în aceeași perioadă în „măruntaiele” Cerro Rico, al cărui supranume ingrat este „muntele care mănâncă oameni”.

Potențialul Cerro Rico (denumire care înseamnă „muntele bogat”) a fost descoperit pentru prima dată de incași, în timp ce mărșăluiau prin regiunea în care astăzi se află statele Peru și Bolivia.

Incașii i-au pus pe localnici într-o formă de sclavie și i-au forțat să sape în munte, deși amploarea industriei era relativ mică la acea vreme. Abia la sosirea spaniolilor, în secolul XVI, a început exploatarea masivă a muntelui.

Sub spanioli, atât incașii, cât și ceilalți băștinași au fost forțați să muncească în condiții brutale, mulți dintre ei murind din cauza suprasolicitării.

Sclavii mineri din Cerro Rico

Ca să compenseze numărul tot mai mic de muncitori, spaniolii au importat masiv sclavi din Africa. Zeci de mii de oameni au fost trimiși cu forța pe continent, mulți dintre ei pierind în munte din cauza condițiilor de muncă deosebit de grele.

Cei care au supraviețuit au migrat mai târziu în zone mai calde din Bolivia, punând bazele comunității afro-boliviene. Povestea suferinței lor continuă să fie spusă și astăzi în muzică și dansuri folclorice.

Cerro Rico, „muntele care mănâncă oameni” 6_compressed
Monedă colonială de argint emisă de Spania în 1763. Foto: eBay

Estimările arată că, în timpul perioadei coloniale, opt milioane de sclavi au murit în minele din Cerro Rico – o statistică sumbră, care justifică supranumele de „muntele care mănâncă oameni”.

Condițiile de muncă s-au mai îmbunătățit față de vremea când spaniolii erau la conducere, deși rămân departe de a fi ideale. În pofida faptului că zăcămintele de argint din munte au fost în mare parte epuizate, aproximativ 15.000 de mineri continuă să intre zilnic în mină în căutarea mineralelor prețioase.

Banii produși la Cerro Rico în zilele noastre sunt puțini, dar reprezintă o necesitate absolută pentru o regiune sărăcită, cu puține alte surse de venit.

Rugăciuni închinate diavolului pentru protecție

Pericolele cu care se confruntă muncitorii sunt greu de supraestimat. În fiecare lună mor, în medie, 14 mineri în accidente de muncă, în vreme ce muncitorii retrași din activitate sunt răpuși de boli pulmonare.

Lucrând ore îndelungate fără protecție adecvată, aceștia inhalează particule de praf toxic care provoacă silicoză. Speranța medie de viață a unui miner din Potosi este de doar 40 de ani.

Apoi, există și riscul foarte mare de prăbușire a galeriilor. După aproape 500 de ani de exploatare constantă, structura Cerro Rico este extrem de fragilă, secțiuni întregi din munte fiind în pericol de prăbușire.

Cerro Rico, „muntele care mănâncă oameni”
El Tio, zeitatea subpământeană la care se închină minerii din Cerro Rico. Foto: WordlyAdventurer.com

În 2011, în vârful muntelui s-a format o groapă masivă, care a creat un risc uriaș pentru cei care lucrau dedesubt. Fiindu-le imposibil să găsească altă sursă de venit, minerii au continuat să sape după argint, în ciuda pericolului.

Din fericire pentru ei, în 2014, guvernul bolivian a astupat gaura de dolină. Cu toate acestea, mulți specialiști prezic că muntele se va prăbuși într-o zi cu totul, un eveniment catastrofal care ar provoca pierderi uriașe de vieți omenești.

Având în vedere pericolele inerente, minerii se roagă zilnic în speranța de a primi protecție divină. Surprinzător, însă, muncitorii se închină la El Tio („Unchiul”), o zeitate subpământeană ale cărei efigii cu coarne sunt împrăștiate prin galerii.

Minerii cred că, în schimbul unor ofrande de frunze de coca, alcool pur și țigări, El Tio le acordă protecție împotriva pericolelor din tărâmul lui subteran.

„De obicei, ne adunăm aici vinerea pentru a aduce ofrande, în semn de recunoștință pentru că ne-a dat multe minerale și ca să ne protejeze de accidente. În afara minei suntem catolici, iar când intrăm în mină, ne închinăm diavolului”, a declarat pentru BBC un miner din Cerro Rico.

Copiii mineri din Cerro Rico

Pentru mulți turiști (minele pot fi vizitate timp de trei ore pe zi), cea mai dezolantă este priveliștea copiilor care lucrează în aceste condiții. Intrând în subteran încă de la opt-zece ani, copiii sunt condamnați la o viață de muncă inimaginabilă pentru a supraviețui.

Se estimează că aproximativ 150 de copii lucrează cu normă întreagă în interiorul minelor, în timp ce alte câteva sute păzesc utilajele și cern minereu în aer liber.

Cerro Rico, „muntele care mănâncă oameni”
Luis, un copil de 15 ani, mestecă frunze de coca înainte să intre în mină. Foto: BBC

Oricât de inuman ar suna, este singura modalitate de supraviețuire pentru familiile lor. Aproape toți locuiesc cu mamele lor – multe dintre ele divorțate sau văduve – în barăci ridicate ilegal, fără apă curentă, reușind să evite foametea doar lucrând în adâncul pământului.

Mulți copii aleg să înceapă munca la ora 2.00 dimineața, ca să poată termina la timp și să ajungă și la școală.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu