În vara anului 2017, un obiect misterios, ale cărui origini sunt necunoscute, va trece a doua oară pe lângă Pământ. Enigmaticul obiect se deplasează cu viteză variabilă, decelerând și accelerând treptat, și are o luminiscență și o orbită ieșite din comun.
Obiectul este cunoscut sub numele de 1991 VG și a fost descoperit pe 6 noiembrie 1991 de către astronomul James Scotti. Până aici, nimic anormal. Numeroase corpuri cerești sunt descoperite și studiate de astronomi în fiecare zi. Însă acest obiect nu se aseamănă cu niciun alt corp ceresc analizat până acum.
1991 VG se comportă ciudat
În primul rând, atunci când a fost descoperit, avea un diametru de doar 10 metri și o orbită heliocentrică oarecum asemănătoare cu a planetei noastre și care se întinde până la marginea Sistemului Solar. În mod normal, un obiect de asemenea dimensiuni nu ar trebui să se miște așa, spun oamenii de știință. Un alt lucru bizar este faptul că 1991 VG se deplasează cu viteze variabile, accelerând și decelerând treptat, comportament nemaiîntâlnit la corpurile cerești obișnuite, care au viteze constante.

În mod bizar, după ce au reconstruit orbita inițială a obiectului, cercetătorii și-au dat seama că 1991 VG a mai trecut o dată pe lângă Pământ, în martie 1975. Din nou, este vorba de un comportament anormal, deoarece asteroizii nu supraviețuiesc atât de mult timp în spațiu și nu rămân pe aceeași orbită, astfel că este destul de improbabil ca un asteroid să treacă pe lângă Pământ de două ori, prin același loc. Mai mult, oamenii de știință au concluzionat că obiectul are o rotație ciudată, iar luminozitatea lui variază în timp.
Sondă extraterestră sau bucată de rachetă?
Toate aceste anomalii au făcut imposibilă identificarea naturii acestui obiect, iar cercetătorii nu se pot pune de acord și nu pot propune o singură teorie cu privire la el.
„Am analizat toate posibilitățile ca 1991 VG să fie un obiect creat de oameni. Au existat câteva nave spațiale sau rachete din care 1991 VG s-ar fi putut desprinde, dar, după ce am analizat fiecare ipoteză în parte, le-am eliminat pe toate”, a declarat Scotti, citat de Daily Mail.
Așadar, teoriile cu privire la 1991 VG sunt numeroase și niciuna nu poate fi confirmată sau infirmată. Unii susțin că 1991 VG ar putea fi o sondă extraterestră, trimisă în spațiu pentru a descoperi sau monitoriza alte forme de viață, alții spun că este vorba doar de un rezervor gol de combustibil sau de o bucată desprinsă din racheta misiunii Apollo 12. Cert este că, până în vara lui 2017, când 1991 VG va trece pe lângă Pământ, nu vputem decât să speculăm cu privire la misteriosul obiect.
În primul rând, atunci când a fost descoperit, avea un diametru de doar 10 metri și o orbită heliocentrică oarecum asemănătoare cu a planetei noastre și care se întinde până la marginea Sistemului Solar.Asadar,casca bine ochii.