Noile cercetări indică faptul că regiunea Tibetului, care se află sub Himalaya, s-ar putea separa din cauza ridicării lanțului muntos.

Spre deosebire de alte regiuni care se despart pe verticală pentru a forma noi microcontinente, cum ar fi Africa de Est, India s-ar putea despărți pe orizontală în două straturi, fiecare cu o grosime de aproximativ 100 de kilometri. Suprafața Pământului este formată din plăci tectonice care plutesc pe mantaua semi-fluidă.

Aceste plăci sunt în continuă mișcare, creând diverse evenimente geologice precum cutremure, vulcani și formarea de munți. Granițele în care aceste plăci se întâlnesc sunt cele mai active zone geologice. Există trei tipuri principale de limite de plăci: divergente, convergente și transformante.

Limitele divergente apar atunci când plăcile se îndepărtează, permițând magmei să se ridice și să formeze o nouă crustă oceanică. Acest lucru are loc adesea la nivelul crestelor oceanice. Granițele convergente implică deplasarea plăcilor una spre cealaltă, ceea ce duce la subducție, unde o placă se scufundă sub cealaltă, sau la coliziune.

În aceste regiuni se formează frecvent lanțuri muntoase și șanțuri oceanice adânci. Limitele de transformare apar atunci când plăcile alunecă orizontal una față de cealaltă. Falia San Andreas din California este un exemplu de falie de transformare.

Munții Himalaya s-au format în urma coliziunii dintre două plăci continentale majore: placa indiană și placa eurasiatică. De-a lungul a milioane de ani, placa indiană s-a deplasat constant spre nord, ciocnindu-se în cele din urmă cu placa eurasiatică.

Deoarece cele două plăci au o densitate similară, niciuna dintre ele nu s-a putut subduce sub cealaltă. În schimb, coliziunea frontală a provocat plierea, deformarea și ridicarea unor lanțuri muntoase vaste, formând în cele din urmă Himalaya. Regiunea Tibetului, situată sub Himalaya, prezintă o evoluție geologică interesantă.

În loc să se rupă sau să se ciocnească pe verticală, așa cum se întâmplă în alte părți ale lumii, regiunea Tibetului are potențialul de a se diviza pe orizontală. Ipoteza sugerează că placa indiană s-ar putea despărți în două straturi, fiecare strat având o grosime de aproximativ 100 de kilometri.

Aceste două straturi s-ar deplasa apoi pe orizontală spre placa eurasiatică. În esență, teoria propune ca placa indiană să se „delamineze”, în care partea superioară a plăcii se ridică pentru a susține Tibetul, în timp ce partea inferioară, mai densă, se scufundă în mantaua Pământului.

Pentru a susține această ipoteză, cercetătorii au observat eliberarea de heliu din izvoarele tibetane. Măsurând raportul izotopic al heliului din diferite surse din Tibet, ei au descoperit o tendință care susține ideea delaminării plăcilor.

Modelele cutremurelor din regiune indică, de asemenea, o posibilă intruziune a mantalei în partea de est a platoului tibetan. Această descoperire contribuie la înțelegerea proceselor complexe care au loc sub suprafața Pământului și ne extinde cunoștințele despre fenomenele tectonice globale.

Rezultatele acestei cercetări au fost prezentate în cadrul reuniunii anuale 2023 a American Geophysical Union.