Centrosaurus apertus, dinozaurul care a avut cancer osos

O echipă canadiană multidisciplinară care a analizat fibula unui Centrosaurus apertus a confirmat că dinozaurul a fost afectat de un osteosarcom foarte agresiv, un tip de cancer care se găsește și la om. Este pentru prima dată când cancerul este detectat la dinozauri.

Un craniu de Centrosaurus expus la Muzeul Regal din Ontario. Foto: Wikimedia

Un grup format din experți de la Universitatea McMaster și Muzeul Regal din Ontario a anunțat recent că osteosarcomul, un cancer foarte agresiv, care afectează trei sau patru persoane la un milion de locuitori și care se dezvoltă de obicei în adolescență, a fost descoperit și pe fosila unui Centrosaurus apertus, un dinozaur despre care se estimează că a trăit în urmă cu aproximativ 76 de milioane de ani.

Este prima dată când acest tip de cancer este detectat la dinozauri, se arată în studiul publicat în revista The Lancet. Fosila analizată este o fibulă găsită în 1989 în provincia canadiană Alberta.

Până acum, se credea că dinozaurul suferise din cauza recuperării incomplete de pe urma unei fracturi de fibulă care i-ar fi provocat malformația.

Fibula, cu masa tumorală principală în galben. Foto: Danielle Dufault / Muzeul Regal din Ontario / Universitatea McMaster

Cu toate acestea, noile analize (efectuate de o echipă de experți în radiologie, chirurgie ortopedică și paleopatologie) au clarificat originile acestei malformații a fosilei.

Specialiștii au reevaluat fibula în același mod în care ar fi diagnosticat o tumoră necunoscută la un pacient uman și au observat că dinozaurul a fost afectat de un osteosarcom malign și foarte agresiv.

„Aici vedem fără îndoială existența cancerului osos avansat la un dinozaur de acum 76 de milioane de ani. Este primul de acest gen”, a afirmat Mark Crowther, profesor de patologie și medicină moleculară, unul dintre membrii echipei de cercetare, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Muzeului Regal din Ontario.

Pielea fosilizată a unui Centrosaurus. Foto: Wikimedia

După două scanări tomografice computerizate de înaltă rezoluție și analizarea fosilei la nivel celular, reconstrucția tridimensională a evoluției bolii a confirmat riguros rezultatul: animalul preistoric a fost afectat de un osteosarcom.

Cu toate acestea, diagnosticele de acest tip necesită comparații pentru a vizualiza întinderea bolii, astfel încât au fost studiate și o fosilă a unei fibule sănătoase de la aceeași specie și o fibulă umană afectată de osteosarcom.

În cele din urmă, echipa a confirmat că dinozaurul a fost grav afectat de cancer.

Centrosaurus a trăit la finalul Cretacicului, în urmă cu aproximativ 75 de milioane de ani. Foto: Wikimedia

„Această descoperire ne amintește de legăturile biologice împărtășite în întregul regn animal și consolidează teoria conform căreia osteosarcomul tinde să afecteze oasele în cele mai rapide etape ale creșterii lor”, a afirmat Seper Ekhtiari, chirurg ortoped la Universitatea McMaster.

După cum se poate observa, acest tip de cancer nu afectează numai oamenii. Și unii dinozauri, precum Centrosaurus apertus, au avut de suferit.

Mai mult, în 2019 a fost publicat cazul fosilei unei broaște țestoase de acum 240 de milioane de ani care a suferit un osteosarcom foarte similar celui întâlnit la om.

Osul fosilizat al piciorului unei țestoase de acum 240 de milioane de ani prezintă semne de cancer. Foto: Brian Engh / Museum für Naturkunde, Berlin

În cazul țestoasei, descoperirea a devenit cea mai timpurie probă a existenței cancerului din istorie (sau, mai bine zis, din preistorie). Până atunci nu mai fuseseră găsite asemenea dovezi timpurii la amniote, grup de vertebrate care include reptilele, păsările și mamiferele.

Rezultatele acestor investigații ne arată că bolile pe care le cunoaștem astăzi – și care, într-o oarecare măsură, pot fi tratate – există de milioane de ani și nu afectează doar ființele umane.


În continuare, descoperă cum era tratat cancerul în Grecia Antică, apoi vezi cum arată dinozaurul perfect conservat, care pare o statuie.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu