Imagini 3D spectaculoase arată cum „vâslesc” celulele albe ca să se deplaseze prin corpul uman

Celulele albe din sângele uman, cunoscute sub numele de leucocite, se prin corp folosind un mecanism de „vâslire moleculară”, fenomen descoperit recent de cercetători.

Acest mecanism de vâslire ar putea explica modul în care atât celulele imune, cât și celulele canceroase migrează în corp, pentru a vindeca vătămările sau, dimpotrivă, pentru a face rău.

Cum se deplasează celulele în corp

Leucocite
Celule albe, denumite leucocite. Foto: Wikimedia

„Capacitatea celulelor vii de a se deplasa în mod autonom este fascinantă și crucială pentru multe funcții biologice, dar mecanismele de migrare a celulelor sunt doar parțial înțelese”, a afirmat Olivier Theodoly, de la la Universitatea Aix-Marseille din Franța, unul dintre coautorii studiului publicat la finalul anului 2020 în revista Biophysical Journal.

Cercetările care stau la baza acestui studiu aruncă o lumină nouă asupra mecanismelor de migrare a celulelor amiboide (care au forma și proprietățile amibelor), o preocupare crucială in imunologie si în cercetarea cancerului.

Celulele au dezvoltat diferite strategii pentru a migra și a explora mediul în care se află. De exemplu, spermatozoizii, microalgele și bacteriile pot înota schimbându-și forma sau folosind un apendice în formă de bici, numit flagel.

Spermatozoizi
Spermatozoizii se deplasează cu ajutorul unei cozi, denumite flagel. Foto: iStock

În schimb, celulele somatice ale mamiferelor migrează târându-se ori atașându-se de suprafețe. De asemenea, până acum se credea că leucocitele nu pot migra pe suprafețe plane fără a adera la acestea, însă noile informații infirmă această teorie.

Leucocitele vâslesc

Un studiu anterior a relevat că anumite celule albe din sânge, numite neutrofile, pot înota, însă oamenii de știință nu au reușit să demonstreze mecanismul prin care aceste celule se mișcă.

Se crede că înotul celulelor fără flagel necesită modificări ale formei celulare, dar mecanismele precise care stau la baza migrației leucocitelor au fost intens dezbătute.

Cercetator
Chaouqi Misbah, unul dintre coautorii studiului. Foto: Adhesion & Inflammation Lab

Spre deosebire de studiile anterioare, Olivier Theodoly, împreună cu Chaouqi Misbah, de la Universitatea Grenoble Alpes, și colaboratorii lor oferă dovezi experimentale care arată că leucocitele pot migra pe suprafețe plane fără a adera la ele și pot înota folosind un mecanism care nu se bazează pe schimbări în forma celulei.

„Când ne uităm la mișcarea celulelor, avem impresia că își deformează corpul ca un înotător. Deși leucocitele au forme extrem de dinamice și par să înoate, analiza noastră sugerează că aceste mișcări sunt ineficiente la propulsia celulelor”, a declarat Misbah.

În schimb, celulele se deplasează folosind proteine care se întind pe membrana celulară și ies în afara celulei, funcționând asemenea vâslelor.

Cercetătorii au arătat că acest mecanism ajută leucocitele să migreze în medii solide sau lichide, cu și fără aderență la suprafețe.

Autorii spun că acest proces, pe care l-au denumit vâslire moleculară, le permite celulelor imune să exploreze temeinic toate părțile din corp în timp ce se deplasează prin nișele umplute cu lichid, precum părțile inflamate, vezicile infectate, lichidul cefalorahidian sau lichidul amniotic.

Pe viitor, cercetătorii intenționează să investigheze funcțiile de vâslire moleculară în diferite medii și să evalueze dacă acest tip de migrare este folosit și de alte tipuri de celule.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu