7 cele mai temute instrumente de tortură din Evul Mediu

În Evul Mediu, tortura era utilizată frecvent pentru a obține mărturisiri sau informații despre diverse infracțiuni și autorii lor. Legile nu impuneau nicio restricție când venea vorba de schingiuirea persoanelor în arest, așa că torționarii aveau mână liberă să ducă durerea victimelor pe cele mai înalte culmi.

Pentru asta, aveau la dispoziție diverse instrumente, care mai de care mai ingenioase. De la zdrobitorul de genunchi, la „leagănul lui Iuda”, îți prezentăm cele mai temute dispozitive de tortură utilizate în Evul Mediu.

1

Fierăstrăul

Instrumente de tortura - fierastraul
În ziua de astăzi, o astfel de tortură este de neimaginat. Foto: Taringa

Pe lângă faptul că era folosit pentru a tăia lemnul și materialele dure, fierăstrăul era folosit în Evul Mediu și pentru a secționa oameni, ca metodă de tortură sau execuție. Victima era atârnată cu capul în jos, după care torționarul o tăia încet, începând dintre picioare.

Cum sângele i se aduna în cap, victima rămânea conștientă în cea mai mare parte a procesului, pierzându-și conștiența sau murind abia când fierăstrăul ajungea la mijlocul toracelui.

2

Păianjenul

Instrumente de tortura - paianjenul
„Păianjenul” era folosit pentru torturarea femeilor. Foto: Acid Cow

Femeile care erau acuzate de adulter, avort și alte infracțiuni erau trecute prin tortura dureroasă a „păianjenului”. Dispozitivul, care arăta ca o gheară cu niște țepi la capăt, era încins și folosit pentru a smulge sau sfârteca sânii femeii.

„Păianjenul” putea fi atașat de perete sau fixat de torționar direct pe sânii femeii.

3

Patul de tortură

Instrumente de tortura - patul
Deși a fost utilizat cu precădere în Evul Mediu, patul de tortură își are originile în Antichitate. Foto: learning-history.com

Acesta este, probabil, cel mai cunoscut dispozitiv de tortură din Evul Mediu. „Patul” era format dintr-un cadru dreptunghiular, din lemn, ușor ridicat de la sol, la ale cărui capete erau montați niște tamburi.

Mâinile și picioarele victimei erau legate de acești tamburi, care erau apoi învârtiți. Astfel, corpul celui torturat se întindea cât de mult dorea torționarul, articulațiile victimei cedând rând pe rând.

4

Zdrobitorul de genunchi

Instrumente de tortura - zdrobitorul de genunchi
În unele cazuri, țepii acestui dispozitiv erau încinși, pentru a produce și mai multă durere. Foto: Pinterest

Utilizat frecvent de Inchiziția spaniolă, acest dispozitiv era folosit pentru a zdrobi genunchii victimei. Aparatul era construit din două bucăți de lemn, cu țepi și cu câte un șurub la fiecare capăt.

Dispozitivul era fixat pe genunchiul victimei, iar, pe măsură ce șurubul era strâns, țepii pătrundeau în genunchi până îl zdrobeau. Mai rar, zdrobitorul era folosit și pentru alte părți ale corpului, precum coatele sau încheieturile mâinilor.

5

Zdrobitorul de capete

Instrumente de tortura - zdrobitorul de capete
Pentru a face durerea și mai greu suportabilă, uneori torționarii se distrau lovind cu un ciocănel în casca de metal a instrumentului. Foto: Pinterest

Zdrobitorul de capete făcea exact ceea ce sugerează denumirea lui. Bărbia celui torturat era fixată pe bara de jos, casca de metal i se fixa bine pe cap, iar torționarul strângea încet șurubul.

Rezultatul era o moarte îngrozitoare: ochii victimei ieșeau din orbite, urmați de creier, iar oasele craniului și dinții erau zdrobiți.

6

Calul de lemn

Instrumente de tortura - calul de lemn
Calul de lemn era un dispozitiv preferat de inchizitori. Foto: cellcode.us

„Calul de lemn”, „poneiul de lemn” sau „măgarul spaniol” este denumirea dată unui instrument de tortură ce producea dureri extreme, folosit mai ales în Evul Mediu și în timpul colonizării Americii.

Există trei variante ale dispozitivului, însă principiul și design-ul sunt aceleași. Dispozitivul de lemn era de formă triunghiulară și era adeseori ascuțit la vârf. Victima era forțată să încalece „calul” triunghiular, iar întreaga greutate corporală era susținută de zona genitală.

Pentru ca victima să nu cadă, de glezne îi erau atârnate niște greutăți. Greutatea suplimentară trăgea corpul victimei în jos, vătămându-i grav zona genitală.

Uneori, cel torturat era chiar despicat în două. Calul de lemn a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai brutale instrumente de tortură inventate vreodată.

7

Leagănul lui Iuda

Instrumente de tortura - Leaganul lui Iuda
Vârful piramidei sfâșia, încet, anusul victimei. Foto: Break Bird

Asemănător cu calul de lemn, „leagănul lui Iuda” era un dispozitiv ascuțit, în formă de piramidă, pe care victima era coborâtă, încet, cu ajutorul unor frânghii. Pe măsură ce victima era coborâtă, dispozitivul îi sfâșia anusul, vulva sau scrotul.

Inventarea dispozitivului este adeseori atribuită Inchiziției spaniole, dar există indicii că existat și înainte de aceasta, ca parte a spectacolelor de carnaval.


Îți recomandăm și două cărți interesante despre aceste subiecte:

  • Inchiziția. O istorie a terorii în secolele XV-XVII – Care au fost motivele înființării Inchiziției? De ce provoca atâta teamă? Cine erau victimele torturate și arse în autodafeuri? Toby Green readuce la viață această perioadă a istoriei cu ajutorul uriașei arhive inchizitoriale păstrate și prezintă nenumărate cazuri judecate de Sfântul Oficiu, de la arhiepiscopi la oameni obișnuiți, victime inocente ale unui sistem diabolic. Cartea este disponibilă aici.
  • 1000 de întrebări și răspunsuri. Istoria lumii – Evaluează-ți cunoștințele de istoria lumii și călătorește de-a lungul a 5.500 de ani plini de evenimente importante pentru om. Cu întrebări cu răspuns multiplu, hărți și fotografii, aceasta carte instructivă îți va testa bagajul de cunoștințe și, în egală măsură, te va amuza. Cartea este disponibilă aici.

Ca să știi mai mult, citește „Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea”

O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre.

Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.

În binecunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.

„Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Un comentariu la „7 cele mai temute instrumente de tortură din Evul Mediu”

  1. Distrugerea Bibliotecii din Alexandria a fost unul dintre motivele pentru care omenirea a fost aruncata in cea mai intunecata perioada din istorie, Evul Mediu. Alt motiv ar fi inventarea Crestinismului. Altul ar fi Islamul. Acea mare biblioteca continea informatii ramase de la alte omeniri….. Unele papirusuri au fost salvate dar marea majoritate au fost arse pentru a incalzi baile timp de sase luni de zile si crestinii mai apoi au transformat ceea ce mai ramasese din Biblioteca in biserica, omorand pe ultima femeie bibliotecar ce purta de grija cartilor. Se spune ca crestinii aprinzandu-se de focul indoctrinarii si al conditionarii sociale, rapizi fura in a o bate cu pietre pana la moarte pe bibliotecara. Iar acum omenirea salbatica fiind ca niciodata, se stinge incet, incet……

Lasă un comentariu