Ce avem azi la masă? 5 dintre cele mai riscante feluri de mâncare din jurul lumii

Ne place să ne asumăm riscuri și să ne încercăm norocul. Pentru asta cumpărăm bilete la loterie, practicăm sporturi extreme și ne urcăm pe carusel.

Totuși, uneori o acțiune atât de simplă precum luatul mesei poate fi o sursă de adrenalină. Sănătatea și poate chiar viața noastră depind de abilitățile bucătarului, de condițiile de depozitare a hranei și chiar și de reflexele post-mortem ale mâncării.

Ți-am pregătit o listă cu cinci feluri de mâncare de pe glob care ți-ar putea oferi mai multă adrenalină decât orice carusel. Aceste mâncăruri îți vor pune la încercare norocul mai mult decât toate loteriile din lume.

S-ar putea să fii mort după aceste feluri de mâncare – la propriu. Așa că, citește cu atenție!

1. Caju

„Stai puțin, cum adică?” – s-ar putea să întrebi. Tuturor ne place să mâncăm aceste fructe gustoase originare din Brazilia. Poate că o să te miri când o să-ți spunem: fii cu băgare de seamă când le mănânci crude!

Iată un lucru puțin cunoscut: fructele caju crude de pe rafturile supermarketurilor au fost ținute la aburi pentru a îndepărta substanța numită urushiol, o substanță care se găsește și în iedera otrăvitoare.

Chiar dacă se întâmplă extrem de rar cazuri atât de grave, o doză mare de urushiol poate fi fatală. Cel mai frecvent, otrăvirea cu urushiol poate genera afecțiuni ale pielii (dermatite de contact).

De multe ori, persoanele afectate nici nu știu care este cauza intoxicației. Și da, așa arată fructele caju când sunt în copac. 🙂

2. Pangium edule  – Fructul în formă de minge de rugby

Acest fruct dulce și aromat, originar din Asia de Sud-Est, are un aspect foarte simplu. Totuși, el necesită o preparare complicată.

Asta, dacă nu vrei ca otrava denumită cianură de hidrogen să te răpună. Iată rețeta: fierbe semințele fără coajă, apoi îngroapă-le în frunze de banană și cenușă timp de 40 de zile.

Sau nu le consuma deloc, ca să fii în siguranță. Deși aceste fructe sunt o sursă excelentă de vitamina C și fier!

3. Scoicile sângerii

Această scoică crește în Asia de Sud-Est. Ea are această denumire din cauza lichidului roșu bogat în hemoglobină și aflat în țesuturile sale moi.

Este destul de periculos să consumi aceste scoici. Aceasta, deoarece ele trăiesc în medii sărace în oxigen și trebuie să se hrănească cu virusuri și bacterii, inclusiv virusul hepatitei A, al hepatitei E, al febrei tifoide și al dizenteriei.

Metoda tradițională din Shanghai de gătire a scoicilor sângerii implică numai fierberea rapidă. Așa că majoritatea agenților patogeni supraviețuiesc și sunt responsabili pentru o rată crescută de infecții printre consumatori.

Este mare păcat, deoarece se spune că scoicile sunt delicios de crocante și au o aromă delicată.

4. Cassava (manioc)

Această legumă rădăcinoasă este un fel de mâncare des întâlnit în țările aflate în curs de dezvoltare. Maniocul oferă nutrimente folositoare și amidon.

Planta este originară din America de Sud și este cultivată în prezent în multe regiuni tropicale. Totuși, dacă este mâncată crudă, cassava poate să producă cianură, o substanță letală pentru corpul uman.

Ca să o poți consuma în siguranță, leguma trebuie fiartă, făcută pastă, prăjită, coaptă sau ținută la aburi. De asemenea, dacă ești alergic la cauciucul latex este foarte probabil să fii alergic și la cassava. Așa că fii cu băgare de seamă dacă vei ajunge în situația de a consuma așa ceva!

5. Fructul Ackee

Acest fruct misterios cu aspect ciudat poate cauza boala jamaicană a vomei. Această afecțiune nu e deloc amuzantă și poate fi letală.

Ironia este că fructul Ackee este fructul național al Jamaicăi! Fructul este originar din Africa de Vest. Pentru a-l consuma, îndepărtează semințele negre și mănâncă-l numai dacă este în întregime copt.

Astfel, vei evita toxinele hipoglicina A și hipoglicina B, care sunt cauza îmbolnăvirii. În funcție de personalitatea ta, această listă te va face să te hotărăști să nu consumi aceste mâncăruri sau te va împinge să-ți încerci norocul și să cauți adrenalina.

Oricum ar sta lucrurile, sperăm că ți-am oferit câteva cunoștințe și tehnici de prevenire a problemelor. Spune-ne în secțiunea pentru comentarii: ești genul de persoană care și-ar asuma riscul să consume aceste feluri de mâncare?

Care este cel mai riscant lucru pe care l-ai mâncat vreodată?

Articole fascinante

  • Monica Stan spune:

    In lumea medicală/ microbiologie sunt virusuri( singular: virus), niciodată virusi!!!! Virușii sunt asociați cu calculatoarele/ sistem informatic.

    • Incredibilia.ro spune:

      Mulțumim mult, am corectat!

  • Chris Alexa Peter spune:

    Alimentele din supermarket-uri si in general alimentele vandute azi in Romania, chiar si de la tarani deoarece si animalele lor consuma produse toxice pentru om si chiar pentru ele (modificate genetic, ingrasaminte chimice, etc)

  • >