Iată unele dintre cele mai misterioase naufragii din lume, tragedii ascunse nu numai de valurile mării, ci și de circumstanțe neelucidate în care s-au petrecut.
De când oamenii s-au aventurat pe mare, au existat naufragii. UNESCO estimează că pe fundul apelor se află trei milioane de vase scufundate, dintre care multe au vechimi de mii de ani.
Unele dintre aceste naufragii sunt bine documentate și chiar deliberate – adeseori, navele erau scufundate pentru a bloca intrările în porturi sau pe unele cursuri de apă. Însă altele, precum cele prezentate în continuare, rămân învăluite în mister.

1. Antikythera
Iată primul dintre cele mai misterioase naufragii de pe lista noastră. În 1900, scufundătorii au descoperit ceva ciudat pe fundul mării, lângă insula grecească Antikythera: o epavă pline cu rămășițe de cadavre.
Apoi, s-a dovedit că epava avea o vechime de 2.000 de ani și „cadavrele” erau, de fapt, statui de bronz de pe vas. Este vorba despre o ambarcațiune romană, care s-a scufundat în jurul anului 70 î.e.n.
Cercetătorii continuă să descopere comori pe acest vas, inclusiv un braț de bronz scos la suprafață în septembrie 2017. Pe epavă s-au descoperit și oasele marinarilor decedați și cercetătorii speră să extragă ADN din mostrele unor astfel de descoperiri.
Însă cea mai uimitoare descoperire de aici este, de departe, „mecanismul de la Antikythera”, un dispozitiv ciudat, asemănător cu un ceas, aflat într-o cutie de lemn.

Dispozitivul a funcționat ca un computer analog. Învârtind rotițele dințate ale mecanismului, anticii puteau cartografia fazele și poziția Lunii, poziția Soarelui și puteau prezice eclipsele din următorii 223 de ani.
Această tehnologie (despre care poți citi pe larg aici) este cu cel puțin 1.000 de ani mai veche decât orice altă tehnologie de felul său descoperită până acum.
2. Barca inexplicabilă de sub World Trade Center
După atacurile de la 11 septembrie 2001, în timpul eforturilor de reconstruire de la Ground Zero, cum a fost numit locul unde au căzut turnurile, muncitorii au descoperit ceva bizar în apropiere de locul unde erau cândva zgârie-nori.
Era o ambarcațiune de lemn, foarte veche și deformată, precum scheletul costeliv al unui uriaș. Nimeni nu știa de unde provine.

A fost nevoie de patru ani de cercetări, însă, în cele din urmă, pe baza inelelor de creștere a lemnului, arheologii au stabilit că vasul a fost construit la începutul deceniului opt al secolului XVIII, din același tip de lemn folosit pentru a construi Sala Independenței în Philadelphia.
Însă nimeni nu știe cui îi aparținea vasul sau cum a ajuns acolo unde a ajuns. Poate că s-a scufundat și a fost acoperit de pământ în zona Manhattan. Sau poate că a fost scufundat intenționat…
Printre cele mai misterioase naufragii se numără și epavele din Marea Neagră
3. Galionul neprețuit „San Jose”
Timp de peste 300 de ani, galionul spaniol San Jose a fost dat dispărut și, odată cu el, o adevărată comoară care ar fi trebuit să finanțeze un război împotriva Angliei, în secolul XVIII.
San Jose, care transporta aur, argint și smaralde din coloniile spaniole din America de Sud, s-a scufundat în urma unei bătălii cu patru vase ale Angliei.

În urma luptei au pierit 600 de oameni, deși nimeni nu știe cu exactitate care este motivul pentru care San Jose a explodat. Poate că depozitul său cu praf de pușcă s-a aprins, sau poate că a fost răpus de bombardamentul englez.
Oricum ar sta lucrurile, vasul a fost descoperit în decembrie 2015. Disputele privind proprietatea sa au întârziat descoperirile legate de comorile de la bord. În iunie 2017, guvernul columbian a anunțat că lansează un parteneriat public-privat pentru a aduce la suprafață epava.
Columbienii au făcut asta în pofida revendicărilor unei firme private care susține că a descoperit vasul și că acesta aparține statului spaniol. Se pare că noul mister al galionului San Jose se referă la cine anume este proprietarul său.
4. Cele mai misterioase naufragii din Marea Neagră
Acesta este unul dintre cele mai misterioase naufragii aflate în apropierea țării noastre. În 2016, când oamenii de știință care studiau Marea Neagră au dat peste niște epave vechi chiar și de 2.400 de ani, surpriza a fost totală.

Multe vase arătau de parcă s-ar fi scufundat ieri, în ciuda faptului că unele ajunseseră pe fundul mării în vremea Imperiului Bizantin (între anii 330 și 1453). Asta, deoarece mediul din Marea Neagră este neobișnuit.
Zonele joase al apelor acestei mări sunt compuse din influxuri de apă sărată din Mediterană, deasupra cărora se află apă dulce, deversată de afluenți.
Straturile sărate de jos sunt sărace în oxigen, ceea ce înseamnă că microbii care consumă lemnul nu pot supraviețui la acea adâncime. Prin urmare, vasele se află într-o stare de conservare uimitoare.
Cercetătorii au folosit un modul pentru a investiga epavele din Marea Neagră și pentru a le fotografia, însă identitatea lor s-a pierdut în negura timpului.
5. Cea mai veche epavă din India

Iată și ultimul dintre cele mai misterioase naufragii de pe lista noastră. O grămadă de metal corodat și cioburi de sticlă și olărie antică sunt tot ce a rămas din cel mai vechi naufragiu cunoscut din Oceanul Indian.
Epava, care datează de aproximativ 2.000 de ani, se află pe coasta de sud a insulei Sri Lanka. Vasul s-a scufundat pe o rută comercială dintre Est și Vest, și s-ar fi putut îndrepta spre Roma când a fost înghițit de valuri, au declarat arheologii pentru Live Science în 2014.
Echipa a descoperit pietre de măcinat, recipiente de depozitare și un inel ciudat de metal la locul naufragiului, alături de bucăți de sticlă și alte artefacte, potrivit unui articol din 2015 din revista INA Quarterly.