Frane Selak, cel mai norocos om ghinionist care a trăit vreodată

Ai spune că viața unui profesor de muzică este una așezată, fără prea multe aventuri și evenimente. Însă croatul Frane Selak, cunoscut drept cel mai norocos om ghinionist, contrazice cu totul această prejudecată. Povestea lui pare desprinsă dintr-un film SF.

Viața lui Frane Selak este, într-adevăr, unică. În funcție de perspectiva din care privești lucrurile, bărbatul este cel mai ghinionist și, totodată, cel mai norocos om din lume.

Deși a trecut prin multe încercări cumplite, el a reușit a supraviețuiască miraculos. Mai mult, la vârsta 73 de ani, norocul avea să-l „lovească” într-un mod nebănuit.

Un accident de tren și unul aviatic

Frane Selak, cel mai norocos om ghinionist care a trăit vreodată

Frane Selak, cel mai norocos om sau, poate, cel mai ghinionist

În timpul călătoriilor sale, Frane Selak a trecut de multe ori pe lângă moarte. Totul a început într-o zi rece și ploioasă din 1962, când croatul se afla într-un tren care trecea printr-un defileu.

La un moment dat, trenul a sărit de pe șine și s-a rostogolit într-un râu din apropiere. În vagoane se aflau 17 pasageri, însă doar unul a supraviețuit. Bineînțeles, putem ghici cine.

Frane Selak a scăpat din teribilul accident doar cu hipotermie, o mână ruptă și alte răni minore. El a fost scos din râu de salvatori și transportat la spital.

În 1963, în timpul primei sale călătorii cu avionul, ghinionul avea să lovească încă o dată: ambele motoare ale avionului s-au oprit, presiunea din cabină a scăzut, iar avionul a început să piardă înălțime.

Și, de parcă toate acestea nu ar fi fost îndeajuns, în timpul picajului una dintre ușile avionului s-a desprins, iar Frane a fost azvârlit în afara avionului. Avionul s-a prăbușit și 19 pasageri au decedat.

Nu și Frane, care, rostogolindu-se prin aer, a avut norocul să aterizeze pe un maldăr de fân și să scape doar cu câteva răni ușoare.

Tragedii în lanț pentru cel mai norocos om

Frane Selak, cel mai norocos om ghinionist care a trăit vreodată

Câțiva ani mai târziu, în 1966, Frane Selak a fost implicat într-un accident de autobuz. Patru oameni și-au pierdut viața după ce autobuzul a intrat într-un râu. Selak a scăpat din nou, înotând la țărm.

Se pare că bărbatul nu scăpase de „blestemul” accidentelor. La scurt timp după eveniment, el a fost lovit de un autobuz. Încă o dată, a scăpat cu răni minore.

Într-o zi a anului 1970, s-a decis să iasă la o plimbare cu mașina. Totul era în regulă, până când autoturismul lui a luat foc. A ieșit din mașină la țanc, înainte ca aceasta să explodeze și să proiecteze resturi de jur împrejur.

În 1973, Frane Selak a fost implicat în alt incident pe șosea. La un moment dat, motorul mașinii sale s-a umplut de ulei fierbinte, din cauza defectării pompei de benzină.

Prin gurile de ventilație ale mașinii au început să iasă flăcări. Bărbatul și-a pierdut o parte din păr din cauza focului. Dar altfel, a scăpat teafăr și nevătămat și din această nenorocire.

Cel mai norocos om – Frane Selak și blestemul autobuzelor

Frane Selak, cel mai norocos om ghinionist care a trăit vreodată

Mai târziu, în 1995, Frane Selak a fost lovit de încă un autobuz. S-a întâmplat în Zagreb și a scăpat cu răni minore.

În anul următor, a fost implicat într-o coliziune frontală cu un camion al ONU. Accidentul a avut loc într-o curbă de pe un drum de munte.

El a intrat cu mașina în barele de protecție de pe marginea drumului, acestea s-au desprins, iar mașina a plonjat pe coasta muntelui. Selak a reușit să sară din mașină în ultima clipă.

Din fericire, nu purta centura de siguranță și a reușit să se agațe de un copac, în timp ce mașina lui a căzut într-o prăpastie de 90 de metri.

Mai „lovește” și norocul

Frane Selak, cel mai norocos om ghinionist care a trăit vreodată

Apoi, a urmat un moment important al vieții lui, de data aceasta pozitiv. În 2003, la trei zile după ce a împlinit 73 de ani, bărbatul a cumpărat pus bilet la loterie și a câștigat 1.100.000 de dolari.

În această perioadă, s-a căsătorit pentru a cincea oară. A cumpărat câteva case și a dăruit restul banilor prietenilor și rudelor. Din acest moment, a început să ducă un stil de viață modest și frugal.

Pare evident faptul că Frane Selak se află pe Pământ cu un anumit scop. Nu este clar motivul pentru care a trebuit să treacă prin atâtea întâmplări dramatice.

Să fie vorba cumva de un soi de lecție de viață? Istoria lui personală pare incredibilă. De fapt, este atât de neverosimilă, încât mulți oameni refuză să creadă că toate acestea i s-ar fi putut întâmpla unui singur om.

Dacă ți se pare greu de crezut tot acest lanț bizar de întâmplări prin care a trecut Frane Selak, te rugăm să consulți și articolul acesta sau pe acesta pentru mai multe detalii.

Articole fascinante

>