Insula Bouvet, cel mai izolat loc de pe Pământ

Peisajele sunt uimitoare, vremea este capricioasă, iar viața de noapte este inexistentă. Dacă vrei să îți petreci singurătatea în aceste condiții, Insula Bouvet – cel mai izolat loc de pe Pământ – ar putea fi cea mai bună alegere.

Insula Bouvet este un teritoriu norvegian aflat la mare depărtare de orice întindere de pământ. Deși este nelocuită, mulți oameni s-au aventurat pe țărmurile ei și s-au întors să-și spună povestea, după ce cum arată aceste fotografii.

Cel mai izolat loc de pe Pământ
Insula Bouvet, coasta de sud-est. Foto: Pinterest

Insula se află la 2.570 de kilometri de coasta Africii de Sud și la aproximativ 1.770 de kilometri nord de coasta Queen Maud Land din Antarctica.

Așadar, cea mai apropiată întindere de pământ se găsește la depărtarea la care se află Bucureștiul față de Zurich (Elveția). Și chiar dacă ai ajunge aici, ai constata că nu se întâmplă mare lucru în Queen Maud Land.

În cel mai izolat loc de pe Pământ nu există locuitori permanenți, doar un grup de aproximativ 40 de cercetători care își câștigă existența în numele științei.

Insula Bouvet este o întindere de stâncă de 49 de kilometri pătrați. Peste 90% din insulă este acoperită de un ghețar, iar în centru se află un uriaș vulcan stins.

În privința temperaturilor, cea mai ridicată temperatură medie anuală este de 1.2 grade Celsius, iar cea mai scăzută temperatură medie este de -2.2 grade Celsius.

Este dificil să ajungi pe Insula Bouvet. Crusta dură a insulei se ridică pe fiecare colț al său. O alunecare de stânci petrecută în anii ’50 a creat o pantă în nordul insulei, numită Nyroysa. Aici este cel mai bun loc pentru îmbarcare și tot aici se află și o stație meteorologică.

Cel mai izolat loc de pe Pământ
Foto: Pinterest

Insula a fost botezată după Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier, care a văzut-o primul, în ianuarie 1739. Bărbatul căuta o întindere de pământ în sud și a presupus că insula Bouvet făcea parte din aceasta.

Cum la acea vreme nu a putut să navigheze în jurul acestei întinderi de pământ, nu avea de unde să știe că era vorba de o insulă. A numit-o „Cap de Circoncision/Kapp Circoncision”.

Când de Lozier a trecut noua masă de pământ pe hartă, a calculat greșit coordonatele. Prin urmare, când insula a fost văzută data următoare, în 1808, de către vânătorul de balene James Lindsay, s-a crezut că este vorba de un ținut nou descoperit, care a fost botezat Insula Lindsay.

În 1825, George Norris a văzut această bucată de pământ înghețat și a declarat-o ținut al coroanei britanice, botezând-o Insula Liverpool.

Interesant este faptul că Norris a relatat că Insula Liverpool se afla în apropiere de o altă întindere de pământ, pe care a numit-o Insula Thompson.

S-a dovedit că aceasta din urmă era o insulă-fantomă; cu alte cuvinte, mai târziu s-a descoperit că nu există și a fost scoasă de pe hărți în anii ’40.

Pentru o vreme, oamenii de știință au crezut că Insula Thompson a dispărut după un eveniment seismic, însă oceanografii au constatat între timp că marea are mii de metri adâncime în acel punct, deci Norris trebuie să se fi înșelat.

Cel mai izolat loc de pe Pământ se laudă cu o faună uimitoare

Norris nu a putut debarca pe Insula Liverpool, însă a cules mostre geologice de pe fundul oceanului. Benjamin Morell a susținut că a fost primul om care a debarcat pe insula Bouvet, unde a ucis nu mai puțin de 196 de foci.

Cel mai izolat loc de pe Pământ
Ghețarul de pe coasta de vest. Foto: Pinterest

Însă lucrurile povestite de el au fost puse la îndoială. În memoriile sale, Morell spune tot felul de povești exagerate, pe care experții le-au dezmințit.

Deși a navigat mult și a făcut multe descoperiri în timpul vieții, mulți cercetători cred că Morell a mințit destul de frecvent.

Prima debarcare oficială pe cel mai izolat loc din lume a fost îndeplinită de expediția Norvegia, care a ajuns pe insulă în 1927.

Cel mai izolat loc de pe Pământ
Foto: Pinterest

Pe 1 decembrie, expediția, condusă de Harald Hornvedt, a revendicat insula pentru Norvegia și a botezat-o Buovetoya (sau Bouvet). S-a ridicat o colibă mică și s-au făcut studii geologice.

Dacă numele Bouvetoya ți se pare familiar, acest lucru se datorează faptului că aici se petrece acțiunea din filmul „Alien vs. Predator”.

Când Anglia a aflat că Norvegia a revendicat insula, s-a stârnit un scandal. Englezii susțineau că Norris revendicase deja insula pentru britanici.

Însă, cum Norris a inventat o altă insulă, revendicările englezilor au avut de suferit. În noiembrie 1929, după negocieri, Marea Britanie a decis să permită Norvegiei să păstreze această bucată inutilă de pământ.

Cel mai izolat loc de pe Pământ
Prima colibă, construită în Kapp Circoncision în 1929. Foto: Pinterest

În 1971, Norvegia a transformat cel mai izolat loc de pe Pământ în rezervație naturală, pentru a proteja fauna marină care trăiește pe insulă și în jurul ei. Se estimează că pe insulă se află curca 70.000 de foci cu blană, printre alte specii de foci.

În anii ’70, s-a estimat că aici se află 117.000 de perechi de pinguini și o gamă variată de alte păsări marine. Din cauza vremii dure și a lipsei florei, pe cel mai izolat loc de pe Pământ nu există mamifere de pradă.

Este probabil că distanța la care insula se află de orice influență umană va proteja creaturile care își au casa aici.

În martie 1985, vremea a fost suficient de bună pentru ca primele fotografii aeriene ale insulei să fie realizate, ceea ce a dus la întocmirea primei hărți precise a insulei, la 247 de ani de la descoperirea sa.

În 1996, pe insulă a fost înființat un centru de cercetare. Zece ani mai târziu, clădirea a dispărut în ocean în urma unui cutremur. În 2014, s-a ridicat o nouă stație, care permite șederea pentru două persoane vreme de cel mult patru luni.

Iată de ce Insula Bouvet, cel mai izolat loc de pe Pământ, nu este tocmai o destinație de vacanță.


Distribuie:

Citește în continuare

Alte articole interesante

>