Cei 11 bărbați surzi pe care NASA a făcut experimente vreme de 10 ani

La sfârșitul anilor ‘50, când NASA era încă o organizație tânără, una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat a fost să stabilească dacă zborul spațial cu echipaj uman era un proiect realist.

Un aspect mai puțin înțeles se referea la efectele imponderabilității prelungite asupra corpului uman și dacă răul de mișcare ar fi putut împiedica misiunile spațiale și periclita viața membrilor echipajelor.

Un subiect stă în picioare într-o cameră cu rotație lentă. Foto: Gallaudet University

Pentru a testa modul în care corpul uman putea reacționa la efectele zborului spațial, NASA avea nevoie de oameni care erau imuni la răul de mișcare.

Pentru asta, a apelat la Colegiul Gallaudet (numit acum Universitatea Gallaudet), specializat în educația pentru persoanele cu deficiențe de auz.

NASA a recrutat 11 bărbați din institut și, vreme de aproape un deceniu, i-a supus unora dintre cele mai dure experimente cunoscute. Acești bărbați au intrat în istorie drept „cei 11 de la Gallaudet”, potrivit paginii oficiale a proiectului de pe site-ul NASA.

Subiecții surzi primesc instrucțiuni înainte de un experiment. Foto: Gallaudet University

Într-un mediu de imponderabilitate, majoritatea oamenilor tind să aibă stări de rău, de greață, deoarece organele care ne ajută să ne păstrăm echilibrul, situate în urechea internă, nu mai pot primi impulsuri cu privire la gravitație, indicii care îi permit organismului să stabilească unde este „sus” și unde este „jos”.

Când acest indiciu senzorial vital este eliminat, creierul se dezorientează, iar omul resimte o stare generalizată de rău și reflexul de a vomita. Este aceeași afecțiune de care suferă oamenii pe mare, pe vasele care se leagănă pe apă.

Dintre cei 11 bărbați aleși, toți, cu excepția unuia, ajunseseră surzi din cauza meningitei suferite în copilărie.

Această infecție virală atacă de obicei măduva spinării și creierul, dar se poate răspândi rapid în alte părți ale corpului, cum ar fi urechea internă, unde poate deteriora cohleea, ducând la pierderea permanentă a auzului.

Deteriorarea sistemului vestibular al urechii interne a făcut ca „cei 11 de la Gallaudet” să fie imuni la răul de mișcare și, astfel, să fie candidații perfecți pentru experimentele de zbor spațial.

Cu toate acestea, lipsa auzului nu a fost singurul criteriu de selecție. Rezistența la mișcare a fost cea mai importantă.

Din 1958 până în 1968, bărbații au participat la diferite experimente de imponderabilitate, echilibru și rău de mișcare care i-au ajutat pe oamenii de știință de la NASA să înțeleagă mai bine modul în care corpul uman reacționează în medii cu gravitație modificată.

Unul dintre cei 11 bărbați este introdus într-o capsulă de centrifugă. Foto: Gallaudet University

Într-un test, de exemplu, bărbații au fost legați de scaune și rotiți și înclinați în toate unghiurile posibile, după care, fiind legați la ochi, li s-a cerut să indice linia orizontului.

Într-un alt experiment, un subiect a fost închis într-o cameră din care, treptat, era scos oxigenul. I s-a cerut în mod repetat să-și scrie numele, până când scrisul său a devenit un mâzgălit.

Un alt subiect a fost pus să stea în picioare timp de șase ore consecutive, în timp ce cercetătorii îi fotografiau ochii de aproape.

Un subiect s-a plimbat ore în șir cu liftul rapid în Empire State Building (pe atunci, cea mai înaltă clădire din lume), în sus și în jos, într-o încercare zadarnică de a simți starea de greață.

Altul a fost pus să-și scoată sânge din braț, de unul singur, în timp ce se învârtea într-o capsulă de centrifugă.

Într-unul dintre cele mai lungi experimente, patru subiecți au petrecut 12 zile la rând într-o cameră rotativă cu lungimea de șase metri, care se învârtea de 10 ori pe minut, 24 de ore pe zi, oprindu-se doar dimineața, pentru aprovizionarea celor dinăuntru, conform Space.com.

Au fost efectuate mai multe experimente pe subiecții din cameră, care au inclus testarea abilităților cognitive (subiecții au fost rugați să reproducă secvențe de numere și coduri) și fizice (cum ar fi capacitatea de a nimeri cu săgeți o țintă în mișcare).

Un subiect se pregătește pentru un test în centrifugă. Foto: Gallaudet University

În fiecare noapte, bărbații dormeau cu capul spre centrul camerei, „ca spițele unei roți”.

Unii au fost testați în imponderabilitate în zborurile cu gravitație zero, denumite în mod colocvial „cometele de vomă”. Alții au fost trimiși în Noua Scoție pentru experimente în apele agitate ale Atlanticului.

Subiecții, fiind surzi, nu au simțit nimic. Și-au petrecut timpul jucând cărți și bucurându-se de aventura lor arctică, în timp ce cercetătorii erau atât de afectați de răul de mare, încât experimentul a trebuit anulat.

Barron Gulak, unul dintre participanți, avea să-și amintească:

„Retrospectiv, da, a fost înfricoșător. Dar, în același timp, eram tineri și aventuroși.”

Un subiect așezat în capsula din centrifugă. Foto: Gallaudet University

Într-un zbor cu gravitație zero, subiecților le-au fost studiați ochii, pentru a observa dacă și cum se manifestă contra-rotația oculară (când ochii se dau „peste cap” din cauza atracției gravitaționale).

Subiectul Jerald Jordan a descris un astfel de zbor:

„Era un doctor care stătea cu fața spre mine în timp mă dădeam peste cap, când pilotul făcea o acrobație. Bineînțeles că nu s-a întâmplat nimic, cu excepția faptului că m-am distrat bine.”

Niciunul dintre subiecți nu a ajuns în spațiu, dar prin rezistența și devotamentul lor, „cei 11 de la Gallaudet” au furnizat informații valoroase care i-au ajutat pe cercetători să înțeleagă mecanismele sistemelor senzoriale umane și să învețe cum răspunde corpul la condiții extreme.

Aceste cunoștințe s-au dovedit neprețuite în pregătirea astronauților pentru viitoarele zboruri spațiale.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>