fbpx

Cecil Chubb, omul care a cumpărat Stonehenge drept cadou pentru soția sa

Stonehenge este, probabil, cel mai cunoscut monument preistoric din Anglia, și poate chiar din lumea întreagă. Astăzi, complexul megalitic se află sub grija English Heritage, o fundație care administrează peste 400 dintre clădirile, monumentele și siturile istorice ale Angliei.

Însă nu a fost întotdeauna așa – cândva, monumentul a fost proprietate privată. Cecil Chubb a cumpărat Stonhenge pentru soția sa, drept cadou de ziua ei de naștere, apoi l-a transformat în proprietate publică, sub formă de dar făcut națiunii britanice. Mulțumită gestului său, Chubb a fost răsplătit cu titlul de „primul baron de Stonehenge”.

Cecil și Mary Chubb, ultimii proprietari privați ai Stonehenge. Foto: English Heritage

Chubb s-a născut în 1876 în satul Shrewton, nu departe de Stonehnege. Tatăl său era fabricantul de șei și hamuri de cai al satului. Pornind de la aceste origini umile, Chubb a urcat pe scara socială, iar în cele din urmă a devenit avocat.

Pe atunci, Stonehenge era deținut de familia Antrobus, care îl obținuse la începutul secolului XIX. Însă, în primele luni ale Primului Război Mondial, moștenitorul domeniilor Antrobus a fost ucis pe frontul din Belgia.

În 1915, Sir Edmund, cel de-al patrulea baronet al familiei Antrobus, a murit. Cum nu avea urmași de gen masculin, titlul de baronet a fost preluat de fratele său mai mic.

Noul baron a scos la vânzare cea mai mare parte a proprietăților din Amesbury Abbey din Wiltshire. Una dintre proprietățile de aici era tocmai Stonehnege, înconjurat de aproximativ 12 hectare de pământ.

În 1915, ai fi putut cumpăra Stonehenge la licitație. Foto: Country Life Magazine

Conform English Heritage, pe 21 septembrie 1915, a avut loc o licitație în Teatrul Nou din Salisbury. În catalogul de licitații, Stonehenge, care purta eticheta de Lotul 15, era descris drept „un loc sacru folosit pentru observarea și venerarea Soarelui”.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Licitația a început la 5.000 de lire și a crescut rapid la 6.000, după care s-a oprit. Speaker-ul licitației, Sir Howard Frank, nu a fost deloc impresionat și și-a exprimat dezamăgirea față de suma prea mică.

În cele din urmă, Lotul 15 a fost adjudecat pentru 6.600 de lire  – în banii de azi, s-a estimat că ar fi vorba de 680.000 de lire sau 857.000 de euro. Omul care cumpărase proprietatea era nimeni altul decât Cecil Chubb, care adunase o avere de pe urma carierei sale.

Potrivit legendei, Cecil fusese trimis de soția lui, Mary Chubb, la licitație, ca să cumpere un set de draperii. Alte relatări spun că era vorba de scaune. În orice caz, Cecil a cumpărat Stonehenge drept cadou pentru ziua de naștere a soției lui.

Stonehenge într-o fotografie din jurul anului 1870. Spre finalul secolului XIX, turiștii ciopleau adeseori monoliții pentru a lua bucăți de piatră drept suveniruri. Foto: Historic England

Din păcate, Mary nu a fost prea impresionată. S-a speculat că Cecil a avut și o motivație patriotică atunci când cumpărase monumentul.

Zvonurile spunea că cumpărase Stonehenge pentru ca acesta să nu cadă în mâinile unor americani bogați, care vânau antichități din lumea întreagă.

Pe 26 octombrie 1918, cu două săptămâni înainte de sfârșitul războiului, Cecil a trecut monumentul în proprietate publică, sub formă de dar oferit națiunii sale. Însă a pus două condiții: localnicii să poată intra gratis în sit, iar restul lumii să plătească un șiling pentru fiecare vizită.

În ziua de azi, localnicii încă au accesul gratuit, însă biletele pentru ceilalți vizitatori adulți costă 17.5 lire. Un an mai târziu, Cecil a primit titlul de „primul baron de Stonehenge” pentru actul său generos.

Un concert în aer liber organizat la Stonehenge în 1896. Foto: Daily Telegraph

Cecil a primit o stemă, pe care era înfățișat un trilit (monument megalitic format din trei pietre, dintre care două verticale și una transversală) și era scris motto-ul „Saxis Condita” (adică „întemeiat pe piatră”) – două referințe la Stonehenge.

Când Cecil a murit, în 1924, a fost succedat de fiul său, Sir John Cecil. Cel de-al doilea baron a murit în 1957 fără să lase moștenitori, iar titulatura de baron a murit odată cu el.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>