Un studiu recent al lui Ella Been de la Ono Academic College și al Dr. Omry Barzilai de la Universitatea din Haifa, publicat în revista L’Anthropologie, aduce perspective proaspete asupra riturilor funerare practicate de Homo sapiens și Neanderthalieni în regiunea Levantului în timpul Paleoliticului Mijlociu.
Investigația lor a analizat 17 morminte de Neanderthal și 15 morminte de Homo sapiens, explorând similitudinile și diferențele în tratamentul oferit celor decedați, incluzând locația mormintelor, poziția trupurilor și ofertele funerare.
Levantul, parte a Asiei de Vest, este crucial pentru studiul evoluției umane datorită coexistenței distincte a două specii de hominini în această epocă.
Studiile arată că Homo sapiens au ajuns aici acum 170.000-90.000 de ani, revenind după o migrație în Africa acum 55.000 de ani, în timp ce Neanderthalienii s-au stabilit din Europa între acum 120.000 și 55.000 de ani.
Această perioadă a marcat o schimbare notabilă în obiceiurile funerare, ambele specii începând să își îngroape morții, o practică inedită până atunci. Acest fenomen pare să fi apărut inițial în Levant și s-a răspândit ulterior sau a fost dezvoltat independent în alte regiuni.
Deși Homo sapiens și Neanderthalienii pot fi deosebiți ușor prin trăsăturile biologice și morfologice, aspectele culturale, cum ar fi mobilitatea și modelele de colonizare, sunt confuze și greu de diferențiat.
Totuși, se ipotetizează că ar fi existat diferențe culturale în ritualurile funerare ale acestor specii. O descoperire particulară la Ein Qashish a stârnit interesul cercetătorilor, sugerând că aceste rămășițe au fost îngropate cu intenție.
Studiul a investigat mai multe situri arheologice, precum peșterile Teshik Tash, Shanidar, Dederiyeh, Amud, Tabun și Kebara pentru Neanderthalieni, alături de peșterile Skhul și Qafzeh pentru Homo sapiens.
Analiza a 37 de morminte confirmate a dezvăluit că ambele specii își îngropau morții fără discriminare de sex sau vârstă, deși la Neanderthalieni, înmormântările copiilor erau mai frecvente.
Ambele specii încorporau uneori ofrande animale în morminte, cu diferențe notabile în tipurile de bunuri funerare utilizate. Înmormântările Homo sapiens se distingeau prin uniformitate, alegând o postură fetală pentru decedați, comparativ cu diversitatea pozițiilor întâlnite la Neanderthalieni.
Aceștia din urmă optau uneori pentru un aranjament cu pietre, oferind sprijin sau marcând locul unde se afla trupul.
Această perioadă a fost marcată de o creștere abruptă a incidenței înmormântărilor, sugerând un aflux de populație datorat condițiilor climatice favorabile și modificărilor naturale care au facilitat migrația speciei din Africa de Est către Levant sau din Europa.
Această convergență umană a crescut densitatea populației și a generat noi presiuni demografice care și-au lăsat amprenta asupra practicilor funerare complexe din această regiune. Această activitate intensivă de îngropare a continuat până la o stagnare neașteptată acum aproximativ 50.000 de ani.
