Vulcanul Cumbre Vieja din La Palma, din Insulele Canare, a început să erupă în septembrie 2021. Fluxul de lavă rezultat în urma erupției a acoperit aproape o mie de hectare, a distrus peste 2.600 de clădiri și a dus la strămutarea a aproximativ 7.000 de persoane.
Cum vulcanul nu dădea semne de oprire, Casimiro Curbelo, președintele consiliului municipal din La Gomera, o insulă învecinată, a sugerat că fluxurile de lavă ar putea fi deviate pe lângă regiunile populate prin măsuri mai extreme, cum ar fi trimiterea unui avion care să le bombardeze.
„Nu există un avion care să zboare și care să poată arunca bombe? Astăzi, tehnologia este foarte fiabilă… și bum! Să trimită lava într-o altă direcție. Poate că este o nebunie, dar am impresia că ar trebui să se încerce”, a declarat politicianul într-un interviu radiofonic.
Oricât de nebunească ar părea ideea, Curbelo nu este primul care o sugerează. De fapt, a fost deja încercată de mai multe ori. Era anul 1935, iar vulcanul Mauna Loa din Hawaii erupea, cu fluxuri de lavă care se apropiau periculos de mult de orașul Hilo, care pe atunci avea 16.000 de locuitori.
Thomas Jaggar, fondatorul și primul director al Observatorului vulcanic din Hawaii al U.S. Geological Survey, a cerut Corpului Aerian al Armatei și locotenent-colonelului George Patton să trimită avioane militare pentru a detona bombe în apropierea focarului de erupție, potrivit New York Times.
Ideea nu era de a distruge vulcanul sau de a-i opri erupția, ceea ce oricum era imposibil, ci de a provoca prăbușirea canalelor și a tunelurilor subterane prin carea lava curgea spre Hilo și, astfel, să fie eliminat pericolul altminteri iminent.
Pe 27 decembrie 1935, o escadrilă de avioane B3 și B4 a survolat fluxurile de lavă și a lansat câteva bombe „cu precizie uimitoare”.
Jumătate dintre aceste bombe aveau 355 de kilograme de TNT. Celelalte erau doar fumigene, pentru ca piloții să poată vedea unde au căzut bombele explozive.
Șase zile mai târziu, erupția s-a încheiat, iar Thomas Jaggar a declarat că operațiunea a fost un succes. El a anunțat că bombardamentele „au ajutat la grăbirea opririi curgerii” și că, „pe cale naturală, lava nu ar fi încetat să curgă atât de brusc”. Cu toate acestea, alții au fost sceptici.
„Mai multe bombe și-au ratat țintele, iar cele care și-au atins țintele nu păreau să provoace schimbări topografice. Fluxul din 1935 nu s-a oprit imediat, ci mai degrabă s-a diminuat pe parcursul mai multor zile și nu și-a schimbat semnificativ traiectoria”, a scris National Geographic.
Howard Stearns, un geolog care s-a aflat la bordul ultimului avion care a bombardat vulcanul, a fost de părere că oprirea erupției a fost o pură coincidență.
O operațiune similară a fost încercată în 1942 pe Mauna Loa, în timpul unei alte erupții a acestui vulcan. De data aceea, scopul era de a stinge lumina emisă de vulcanul care arunca lavă; fiind în plin al Doilea Război Mondial, șeful armatei era îngrijorat de faptul că lava strălucitoare putea ajuta piloții inamici să se orienteze.
La fel ca în cazul predecesorului său, explozia nu a părut să aibă un efect semnificativ asupra fluxului de lavă.
În ciuda succesului îndoielnic al încercărilor anterioare, posibilitatea de a folosi puterea avioanelor pentru a devia fluxurile de lavă în cazul în care acestea amenințau centrele urbane a continuat să fie discutată.
În anii 1975 și 1976, oamenii de știință au aruncat numeroase bombe masive asupra formațiunilor de lavă străvechi de pe Mauna Loa, pentru a investiga dacă și cum cedează acestea în fața tehnologiilor moderne de bombardament.
S-a confirmat că movilele vulcanice ridicate deasupra unei guri de aerisire sau a unor fisuri care emit cantități abundente de lavă sunt vulnerabile la prăbușire, sugerând că ar putea fi vizate în viitor.
În 1983, în timpul unei erupții mai mici a vulcanului Etna, inginerii au mers pe jos pentru a fixa explozibili, glisându-i în mici puțuri săpate pe lângă canalele de lavă.
Din nefericire, lava era atât de fierbinte, încât inginerii s-au temut că, dacă ar fi încărcat tuburile cu explozibil, căldura emanată de lavă ar fi provocat explozia lor prematură.
Inginerii au pulverizat apă în puțuri pentru a le răci, dar acest lucru a provocat fluctuații dramatice de temperatură, care au deformat canalul de lavă, făcând ca rocile topite să se reverse peste margini chiar înainte ca explozibilii să poată fi lansați.
Când Etna a erupt din nou, în 1991, inginerii au încercat o abordare diferită. Au chemat armata americană și le-au cerut militarilor să arunce nu bombe, ci blocuri mari de beton peste un puț de lavă, în încercarea de a-l acoperi și de a opri curgerea acestuia.
Dar această încercare s-a dovedit inutilă, așa că inginerii s-au întors la explozibili.
Mai întâi, un utilaj a săpat o cale relativ sigură pe muntele brăzdat de șuvoaie de lavă. Apoi, echipele au răzuit minuțios materialul de pe partea laterală a unui canal de lavă, pentru a face deschideri și a planta explozibili.
Au fost plasate aproape opt tone de explozibili. De data aceasta, explozia a făcut o gaură uriașă într-un canal de lavă important. Cea mai mare parte a lavei s-a scurs din această gaură într-o serie de canale artificiale, unde s-a răcit și s-a întărit, salvând orașul Zafferana Etnea și populația sa de 9.500 de persoane.
Așadar, putem folosi bombe pentru a devia fluxurile de lavă de la vulcanul Cumbre Vieja, aflat în curs de formare? Puțin probabil, potrivit lui Arianna Soldati, vulcanolog la Universitatea de Stat din Carolina de Nord.
„Trebuie să poți să o deviezi undeva unde nu există nimic – nici o proprietate privată, nici o infrastructură, nimic”, spune Soldati.
În cazul vulcanului Cumbre Vieja, fisurile s-au deschis chiar lângă casele oamenilor, ceea ce face ca orice utilizare a explozibililor pentru a devia lava respectivă să fie nesăbuită.
