Nimeni nu știe exact unde se afla căpitanul Edward Smith în fatidica zi de14 aprilie 1912, la ora 23:40, dar martorii au declarat că apărut pe puntea Titanicului câteva momente mai târziu, întrebând ce a lovit vasul, care făcea prima călătorie peste Atlantic.

„Un iceberg, domnule”, a răspuns ofițerul William Murdoch. Așa a început cea mai proastă noapte din viața altfel glorioasă a lui Edward Smith. În cei peste 40 de ani petrecuți pe mare, fusese rareori implicat în accidente și nu fusese niciodată tras la răspundere pentru vreunul.

Acum, însă, era pe cale să fie în centrul unuia dintre cele mai grave dezastre maritime din toate timpurile. În doar câteva ore, peste 1.500 de pasageri și membri ai echipajului aveau să moară.

Corpul lui Smith nu a fost recuperat niciodată, iar ultimele sale momente rămân un mister din cauza mai multor relatări contradictorii, inclusiv una care spunea că ar fi sărit de pe navă ținând în brațe un copil.

După cum scrie Wyn Craig Wade în cartea „Titanic: Sfârșitul unui vis”, „căpitanul Smith a avut cel puțin cinci morți, de la una eroică, la una rușinoasă”. De asemenea, au circulat unele zvonuri despre supraviețuirea lui…

Rapoarte contradictorii privind avariile

La început, părea că norocul era de partea lui Smith. Ofițerul Joseph Boxhall a făcut o inspecție rapidă a navei și s-a întors pe punte pentru a raporta că nu a găsit nicio avarie. Dar orice ușurare pe care Smith ar fi putut să o simtă în acel moment a fost repede spulberată.

Thomas Andrews, proiectantul șef al Titanicului, a raportat că cel puțin cinci dintre cele 16 compartimente etanșe ale Titanicului fuseseră inundate. Nava ar fi putut rămâne pe linia de plutire cu până la patru compartimente inundate, în funcție de amplasamentele lor, însă inundarea a cinci dintre ele a dus la o situație catastrofală.

Pe la miezul nopții, Andrews i-a spus lui Smith că Titanicul mai putea rezista încă 60-90 de minute. Smith a înțeles atunci că vasul era condamnat.

De asemenea, știa că cele 20 de bărci de salvare ale navei aveau o capacitate totală de 1.178 de persoane și nu puteau nici pe departe să-i susțină pe cei peste 2.200 de pasageri și membri ai echipajului aflați la bord.

Nava de salvare fantomă

Căpitanul mai avea încă o speranță pentru evitarea dezastrului total. La scurt timp după coliziune, el și alți ofițeri au văzut luminile unei nave din apropiere, estimând că aceasta se afla la cel mult 8 kilometri distanță.

La ora 00:05, Smith a dat ordin să descopere bărcile de salvare și să alerteze pasagerii. Între timp, le-a spus celor doi operatori radio ai navei să se pregătească să transmită semnale de ajutor.

Zece minute mai târziu, după estimările operatorului supraviețuitor, căpitanul s-a întors și le-a dat ordin să trimită un CQD, apelul universal de ajutor care a fost înlocuit în curând cu un SOS.

Nava pe care au zărit-o în depărtare nu a răspuns, dar au răspuns altele. Cea mai apropiată, RMS Carpathia, a răspuns că va schimba cursul și se va grăbi spre poziția Titanicului. Din păcate pentru oamenii de pe Titanic, Carpathia se afla la 58 de mile, deci la aproximativ patru ore distanță. Era deja puțin după ora 00:30.

Încă sperând să atragă atenția misterioasei nave din apropiere, căpitanul a ordonat lansarea rachetelor de semnalizare la ora 00:45. În același timp, Boxhall a încercat să o contacteze cu o lampă de semnalizare, lansând un apel de ajutor în cod Morse. Nu a primit niciun răspuns.

A intrat căpitanul Titanicului în stare de șoc?

De asemenea, în jurul orei 00:45, membrii echipajului au coborât în apă prima dintre bărcile de salvare ale Titanicului. Deși Smith ordonase deja de aproximativ 40 de minute ca bărcile să fie descoperite, nu a dat ordinul de a începe încărcarea și coborârea lor decât atunci când ofițerul secund Charles Lightoller i-a amintit, întrebând: „Nu ar fi mai bine să urcăm femeile și copiii în bărci, domnule?”

Acesta a fost unul dintre cele câteva incidente care i-au făcut pe unii istorici să se întrebe dacă nu cumva Smith a intrat într-o stare de șoc.

Într-un alt caz, Smith a ordonat ca o barcă de salvare să fie coborâtă de pe puntea bărcilor pe puntea de promenadă, pentru ca pasagerii să poată urca mai ușor.

„Nu ați uitat, domnule, că toate acele ferestre de sticlă sunt închise?”, i-a amintit cu blândețe un pasager. „Dumnezeule, aveți dreptate!” a răspuns Smith. Se pare că a confundat puntea de promenadă parțial închisă a Titanicului cu cea complet deschisă a navei surori, Olympic, pe care o comandase anterior.

Din acel moment, acțiunile lui Smith sunt tot mai neclare. Nu a renunțat la nava misterioasă, ordonând echipajului din cel puțin unei bărci de salvare să vâslească spre lumini, să lase pasagerii și să se întoarcă apoi pe Titanic pentru a-i prelua și pe ceilalți.

Smith a mai verificat periodic cu operatorii de radio până când, în jurul orei 02:00, i-a eliberat din funcție și le-a spus să încerce să se salveze singuri.

În aparență, Smith pare să fi păstrat o fațadă curajoasă, de adevărat căpitan până la capăt, cel puțin pentru majoritatea observatorilor.

„L-am văzut pe căpitanul Smith emoționându-se; pasagerii nu ar fi observat, dar eu am observat. Am știut atunci că vom muri în curând”, avea să scrie, la scurt timp după dezastru, May Sloan, o stewardesă supraviețuitoare a Titanicului.

Numeroasele morți ale căpitanului Smith

La ora 02:20, ultima porțiune a Titanicului a dispărut sub valuri. Ultimele clipe ale lui Smith sunt necunoscute, iar relatările despre aceste circumstanțe variază foarte mult.

Câteva relatări din primele ziare, presupus a fi susținute de martori oculari, spun că acesta s-ar fi împușcat cu un pistol, deși puțini istorici le dau crezare. Radio-operatorul Harold Bride, un martor mai de încredere, a spus că l-a văzut pe Smith „aruncându-se în mare”. Alții au spus că a fost măturat de un val sau că, după ce a fost măturat, s-a întors pe Titanic, ducându-se la fund odată cu nava.

De asemenea, mai mulți martori au susținut că l-au văzut în apă. Într-o relatare atribuită unui pompier de pe Titanic, Harry Senior, Smith a sărit de pe navă cu „un copil strâns cu tandrețe în brațe”, a înotat până la o barcă de salvare din apropiere, a predat copilul și a înotat înapoi spre Titanic, spunând: „Mă duc cu nava.”

Alții încă mai cred că a ajuns la o barcă de salvare răsturnată, dar s-a scufundat atunci când unul dintre imensele coșuri ale Titanicului s-a desprins și s-a prăbușit în apă în apropiere.

A murit Smith cu adevărat în noapte naufragiului?

Mult mai ciudate sunt semnalările – larg mediatizate – potrivit cărora Smith a supraviețuit naufragiului. De exemplu, la trei luni după dezastrul Titanicului, în iulie 1912, un bărbat din Baltimore, pe nume Peter Pryal, a relatat că l-a văzut pe Smith pe străzile acelui oraș.

Pryal nu era un „terchea-berchea”, ci un respectat om de afaceri care fusese ofițer la bordul pachebotului White Star Majestic cu aproximativ 30 de ani înainte, când Smith era căpitan al vasului. În plus, medicul lui Pryal a atestat că acesta era „absolut sănătos și nu avea halucinații”.

De fapt, Pryal a declarat că l-a văzut pe Smith de două ori, o dată într-o zi de miercuri și din nou sâmbăta următoare, când s-a întors în același loc pentru a-l căuta. După o oră de așteptare, a spus că l-a văzut pe Smith venind, s-a apropiat de el și l-a întrebat ce mai face. „Foarte bine, Pryal, dar te rog să nu mă reții. Am treabă”, ar fi răspuns bărbatul.

Pryal a spus că l-a urmărit pe Smith până la gară. Chiar înainte de a se urca în trenul spre Washington, a relatat Pryal, bărbatul i-a zâmbit și i-a spus: „Fii cuminte, camarade, până ne vom întâlni din nou.”

„Nu există nicio posibilitate să mă înșel. L-aș recunoaște chiar și fără barbă”, i-a spus Pryal unui reporter.

Smith a revenit în actualitate în 1940, când o scrisoare din revista Life a sugerat că fostul căpitan a murit în Lima, Ohio, unde era cunoscut sub numele de „Smith cel Tăcut”. Printre dovezi: bărbatul ajunsese în oraș la trei ani după dezastrul Titanicului, își dădea doar numele Smith, era cam de vârsta și statura lui Smith și avea tatuaje specifice marinarilor.

Totuși, imediat după moartea lui Smith cel Tăcut, în 1915, Lima News l-a identificat pe bărbat ca fiind un anume Michael McKenna.

Verdictul asupra căpitanului Smith

În perioada imediat următoare dezastrului, ziarele l-au prezentat pe Smith ca pe un erou, căpitanul curajos care s-a scufundat odată cu nava lui. Drept personaj negativ a fost arătat Bruce Ismay, președintele White Star, care a coborât într-o barcă de salvare și care a fost acuzat că l-a presat pe Smith să mențină o viteză imprudentă.

În anchetele britanice și americane care au urmat, a apărut o imagine ceva mai complicată. Smith a fost acuzat că a ignorat avertismentele altor nave privind aisbergurile și că nu a redus viteza navei pentru a se adapta la condițiile existente.

Ancheta britanică l-a exonerat, spunând că Smith nu a făcut nimic din ceea ce alți căpitani nu ar fi făcut. Ancheta americană a fost doar puțin mai dură. Senatorul William Alden Smith, care a prezidat comisia de anchetă a Senatului SUA, a acuzat că „indiferența față de pericol a căpitanului Smith a fost una dintre cauzele directe ale acestei tragedii inutile”.

Dar senatorul i-a acordat, de asemenea, credit pentru „ținuta bărbătească și grija tandră pentru siguranța femeilor și a copiilor”, precum și pentru „hotărârea de a muri odată cu vasul”.

.