Cavalerii Templieri, bancherii Europei care au sfârșit arși pe rug

Cavalerii Templieri erau renumiți nu doar doar pentru devotamentul sau curajul lor în apărarea Țării Sfinte.

Banii pe care îi aveau în vistierii templierii au făcut din ordinul lor cea mai mare putere financiară din lumea creștină, controlând sume mari de bani datorită donațiilor și cuceririlor.

Cavalerii Templieri, bancherii Europei
Doi templieri călare pe un singur cal simbolizau sărăcia. Foto: Wikimedia

Una dintre primele și cele mai grave probleme cu care se confruntau pelerinii războinici care au cucerit Ierusalimul în iulie 1099 a fost apărarea cuceririlor.

De fapt, cei care au participat la prima cruciadă nu luaseră deloc în calcul posibilitatea de a se stabili în Țara Sfântă pe termen lung.

Astfel, a doua zi după cucerirea Orașului Sfânt, mulți cruciați s-au considerat liberi de jurământ și s-au pregătit să se întoarcă acasă, după ce s-au rugat la Sfântul Mormânt.

Atunci s-au născut ordinele religioase militare, formate din laici care foloseau armele pentru apărarea creștinilor. Dintre toate acestea, Ordinul Templului a fost organizația care a dobândit cea mai mare faimă.

Ordinul Cavalerilor Templieri a fost înființat în 1119, când un cavaler francez obscur, Hugues de Payens, l-a convins pe regele Balduin al II-lea al Ierusalimului să-i cedeze o aripă a Moscheii Al-Aqsa, ca să-i găzduiască acolo pe membrii unui nou grup al cărui scop principal era respingerea atacurilor bandiților de pe linia de coastă care ducea la Ierusalim.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Astfel s-a născut Ordinul, care a fost numit al Templului deoarece sediul său, Moscheea Al-Aqsa, se ridica pe esplanada vechiului Templu al lui Solomon.

Cavalerii Templieri au fost cel mai bogat ordin din Evul Mediu

Ordinele religioase militare au fost foarte apreciate de Balduin al II-lea și de predecesorul său, Balduin I. Ambii regi le-au acordat pământuri și bani, punând astfel bazele imensei puteri politice și economice pe care le dețineau.

Cavalerii Templieri, bancherii Europei
Clădire templieră la Saint Martin des Champs, Franța. Foto: Wikimedia

Dar Templul s-a distins curând prin evlavia și curajul membrilor săi, într-o asemenea măsură, încât s-a ales cu un număr enorm de proprietăți și a atras în rândurile sale multe nume importante ale aristocrației.

În plus, Cavalerii Templieri au primit din toate părțile cadouri și moșteniri testamentare în bani, terenuri și clădiri, ceea ce i-a îmbogățit rapid.

La fel, faima eficienței și a onestității pe care templierii le-au dobândit într-un timp scurt a făcut să le fie încredințate sume importante de bani, ba chiar și vistierii regale întru păstrare și gestionare.

Acest ultim rol al Templului a fost dezvăluit în atacul pe care prințul Eduard, primul născut al regelui Henric al III-lea al Angliei, l-a declanșat la 29 iunie 1263 împotriva tezaurului Templului din Londra.

Cu ajutorul unei cete de soldați, a spart numeroase cufere și a luat o mie de livre în monede, bani care s-au dovedit a fi ai comercianților și ai baronilor englezi.

La rândul lor, „birourile” Ordinului din diverse țări europene au primit moșteniri și donații, precum și privilegii și scutiri de taxe.

Aceste resurse au permis Templului să facă acte de caritate și să le ofere ajutor și protecție militară pelerinilor care plecau spre Țara Sfântă, a căror recunoștință s-a tradus în noi donații de bani și terenuri, odată ce pelerinii au revenit în țările lor.

Cavalerii Templieri au fost primii bancheri ai Europei

Cavalerii Templieri, bancherii Europei
Bătălia de la Hattin din 1187, punctul de cotitură în a treia cruciadă. Foto: Wikimedia

Cel puțin inițial, principala sursă de venit a Cavalerilor Templieri a fost vasta lor moștenire teritorială. În a doua jumătate a secolului XII s-a încercat sistematizarea ansamblului de proprietăți care, provenind din moșteniri, erau împrăștiate peste tot.

Pentru aceasta, au fost necesare vânzări, schimburi și achiziții. În mare parte, a fost vorba de terenuri pe care Ordinul le gestiona direct, dar au fost implicate și terenuri administrate de țărani, care le plăteau templierilor drepturile de stăpânire.

Poate părea o contradicție că Ordinul, pornit la drum cu denumirea Pauperes commilitones Christi („Cavalerii săraci ai lui Hristos”), a devenit bogat.

Totuși, este important să înțelegem că expresia „sărmanul lui Hristos” nu avea numai înțelesul de „sărac” în sens economic, ci mai degrabă se referea la devotamentul absolut față de Hristos.

Scopul final al Ordinului nu era să acumuleze bani, ci să obțină resurse cu care să dobândească tot ceea ce era necesar pentru a lupta în Țara Sfântă: arme, oameni, cai, alimente și nave pentru transportul maritim.

Din acest motiv, domeniul activităților financiare a fost cel care le-a atras cel mai mult atenția liderilor Ordinului.

„Casele” templierilor, răspândite în Europa și în Țara Sfântă, funcționau ca baze pentru circulația „scrisorilor de schimb”, care permiteau transferul sumelor de bani la distanță, fără riscul de a muta fizic cantități mari de metale prețioase.

Cavalerii Templieri, bancherii Europei
Primul sediu al Cavalerilor Templieri, pe Muntele Templului din Ierusalim. Cruciații l-au numit „Templul lui Solomon” și de la acest loc derivă denumirea „templier”. Foro: Wikimedia

Templierii au fost, astfel, primii bancheri din Europa și au devenit din ce în ce mai importanți în renașterea comerțului european la cumpăna dintre secolele XII și XIII.

În fața unui asemenea succes economic (într-o societate în care banii circulau greu), era normal ca Biserica să privească activitatea Ordinului cu suspiciune, condamnând dobânda și orice alt profit care nu era obținut „cu sudoarea frunții”.

Prin urmare, a atacat împrumuturile (considerate cămătărie) și chiar și comerțul practicat de Cavalerii Templieri.

Dar societatea secolului XIII cunoștea o dezvoltare comercială fără precedent, iar datorită puterii financiare pe care o aveau templierii aveau certe avantaje față de comercianți, concurenții lor laici.

Profiturile erau destinate unui scop considerat bun – apărarea Țării Sfinte -, iar dobânzile practicate de Cavalerii Templieri erau mult mai mici decât cele ale negustorilor.

Banca templierilor mai prezenta un avantaj: investea mai departe sumele primite în gaj, scopul său fiind reinvestirea în Est a unei treimi din sumele acumulate în Occident.

În cele din urmă, Cavalerii Templieri au ajuns să gestioneze direct conturile multor clienți privați, în numele cărora efectuau operațiuni bancare. Mai presus de toate, erau preocupați de vistieriile regale, a căror custodie le era adesea atribuită.

Acest lucru a fost realizat de Ioan fără de Țară și Henric al III-lea al Angliei, sau de Filip August și Ludovic al VIII-lea, în Franța.

Jacques de Molay, al 23-lea (și ultimul) Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, ars pe rug la 18 martie 1314. Foto: Wikimedia

De la începutul secolului XIII, formidabilul sediu al Templului din Paris a devenit trezoreria de facto a Coroanei franceze.

Declinul Cavalerilor Templieri

În a doua jumătate a secolului XIII, puterea financiară a templierilor a înregistrat o scădere treptată: operațiunile Ordinului s-au restrâns pe măsură ce pozițiile europene din Țara Sfântă s-au redus până la dispariție, în 1291, după căderea Acrei, în ultima mare cruciadă.

De atunci, rațiunea de a fi a Templului a dispărut, fapt la care s-a adăugat reputația proastă a templierilor, care începuseră să fie acuzați de lăcomie.

În ciuda faptului că multe acuzații împotriva Ordinului fuseseră rezultatul propagandei, anumite evenimente din ultimii ani de existență a Templului dădeau valoare învinuirilor aduse de detractori.

Astfel a fost cazul aventurierului Roger de Flor, care a intrat în Ordin, dar a fost dat afară după ce a fost acuzat că a confiscat unele proprietăți în timpul căderii Acrei, când populația din acest oraș a fugit din calea cuceritorilor musulmani.

Mai târziu, s-a dedicat pirateriei și a ajuns să conducă oștile de mercenari recrutați pentru Coroana Aragonului. În cele din urmă, împăratul bizantin Mihai al IX-lea Paleologul a dat poruncă să fie asasinat, fiind îngrijorat de ambiția crescândă a fostului templier.

Lăcomia regelui Franței

Templierii sunt arși pe rug în 1314. Foto: Wikimedia

Odată căzută Acra, Cavalerii Templieri – ultimii apărători ai orașului – s-au mutat pe Insula Cipru. Dar rolul lor era deja mult diminuat.

În acest context, regele Franței, Filip al IV-lea cel Frumos, a cărui politică era extrem de costisitoare, a considerat că venise momentul să scape de templieri, pentru a le lua proprietățile și pentru a elimina un ordin care, de fapt, ajunsese un fel de stat în statul francez.

Tactica pe care a urmat-o a fost similară cu cea la care apelase deja cu succes împotriva Papei Bonifaciu al VIII-lea: prima dată a răspândit zvonuri despre moralitatea îndoielnică a Cavalerilor Templieri.

Apoi, a obținut permisiunea Papei Clement al V-lea, instalat la Avignon, pentru a iniția un proces judiciar împotriva lor. În cele din urmă, în 1312, Papa a dizolvat Ordinul.

Regele Franței a obținut astfel ceea ce și-a dorit: Coroana și-a însușit parțial bunurile Templului, în timp ce proprietățile situate în afara regatului erau destinate Ordinului Cavalerilor Ospitalieri.

În cele din urmă, în martie 1314, la Paris, liderii Cavalerilor Templieri au fost arși pe rug.


Distribuie:

Citește în continuare

Un comentariu la „Cavalerii Templieri, bancherii Europei care au sfârșit arși pe rug”

  1. aici e aratata partea frumoasa a cruciatilor, dar …..
    -au inceput imbogatirea jefuind lacasurile de pe Muntele Athos desi crucea le arata ca sunt crestini
    -a urmat jefuirea Costantinopolului, de asemena crestin

    Răspunde

Lasă un comentariu