Câteva realizări ieșite din comun din timpul marilor epidemii

Chiar și fără beneficiul cunoștințelor medicale moderne, strămoșii noștri știau că puteau contracta de la alți oameni boli infecțioase și că una dintre metodele de prevenție era izolarea (reveniți în porturile de origine, navigatorii erau ținuți o perioadă în carantină, pe vase).

În timp, tot mai multe orașe au amenajat clădiri special pentru plasarea în izolare a persoanelor cu boli transmisibile. Aceste locuri au primit tot felul de nume: lazarete, case ale ciumei și alte asemenea.

Locuitorii din Tournai (azi, Belgia) incinerând trupurile celor uciși de ciumă. Foto: Wikimedia

În timpul perioadelor de molimă, mulți s-au trezit blocați într-un anumit perimetru, după cum amintește History Extra. Iată o serie de amănunte despre cinci personaje istorice și lucrurile pe care le-au realizat în perioade în care semenii lor mureau „pe capete”.

1

Papa Clement al VI-lea

Clement al VI-lea (născut Pierre Roger, 1291–1352) a fost al patrulea dintre cei șapte papi medievali care au avut sediul la Avignon.

Politician abil, cult și monden, s-a bucurat de toate plăcerile vieții și și-a promovat rudele în cele mai înalte funcții din Biserică (inclusiv un nepot pe care l-a făcut cardinal la vârsta de 18 ani).

Clement al VI-lea, frescă de Mario Giovanetti. Foto: Wikimedia

Despre Clement se spune că, atunci când a lovit Moartea Neagră, s-a închis într-o încăpere, stând între două ruguri enorme care au ars zi și noapte.

Dacă a recurs cu adevărat la această soluție, probabil că și-a asigurat o oarecare protecție împotriva puricilor care transmiteau boala.

Totuși, anecdota nu este fapt istoric. Indiferent cum a procedat, la un moment dat a căzut în cealaltă extremă, făcând „băi de mulțime” (ciumată).

„Un Papă trebuie să-i facă fericiți pe supușii săi”, a declarat el, și, în ciuda faptului că era un om profund corupt, răspunsul lui Clement la Moartea Neagră a adus unele beneficii.

Clement i-a pus pe astrologi și pe medici să studieze ciuma și, drept rezultat, unul dintre doctori a descoperit diferența dintre ciuma bubonică și cea pneumonică. Apoi, Clement a hotărât iertarea păcatelor tuturor celor care au murit de ciumă, gest văzut ca o alinare uriașă în acea epocă extrem de religioasă.

De asemenea, a sfințit râul Rhône, astfel încât trupurile aruncate în apă să fie considerate înmormântate în „pământ sfânt” și i-a condamnat pe cei care au dat vina pe evrei pentru răspândirea ciumei, subliniind că și aceștia din urmă erau la fel de vulnerabili în fața bolii precum creștinii.

De asemenea, Clement a participat la îngrijirea bolnavilor și înmormântarea celor decedați. În timp ce făcea toate acestea, ciuma a „secerat” între 25% și 33% dintre oamenii Bisericii.

2

Giovanni Boccaccio

Giovanni Boccaccio, gravură din 1875. Foto: Wikimedia

Moartea Neagră a fost sursă de inspirație (indirectă) pentru dintre cele mai mari opere literare din Europa Renașterii, „Decameronul”.

Premisa acestei colecții de povești este că mai mulți tineri se întâlnesc la o biserică din Florența, unde Moartea Neagră se dezlănțuie.

Aceștia aranjează să fugă din oraș și să se adăpostească într-o vilă de la țară, unde se distrează spunând fiecare câte o poveste în fiecare zi, vreme de zece zile.

„Decameronul” este o colecție pestriță de povești despre înțelepciune, lăcomie, dragoste, despărțire, comedie și tragedie și a fost scrisă (și ilustrată, în prima ediție) de Giovanni Boccaccio (1313–75).

Boccaccio a fost un personaj-cheie al Renașterii din Italia; a fost avocat, om de afaceri, diplomat, cărturar și, desigur, poet.

Nu se știe cu certitudine dacă a stat în izolare în timpul ciumei, deși probabil a fost blocat în Florența o vreme. Tatăl său a murit de ciumă, astfel că Boccaccio a moștenit averea familiei, ceea ce i-a permis să își dedice timpul scrierii „Decameronului”, pe care l-a finalizat în jurul anului 1353.

3

William Shakespeare

Cel mai cunoscut (multă vreme considerat singurul) portret al lui William Shakespeare. Foto: Wikimedia

Ciuma ar putea fi considerată „firul roșu” din viața lui William Shakespeare. În copilărie, a supraviețuit unui focar care a ucis o bună parte a populației din Stratford-on-Avon.

Apoi, ca dramaturg, trebuie să fi fost martor de mai multe ori la închiderea teatrelor din Londra din cauza epidemiilor care au lovit capitala britanică în epocile dinastiilor Tudor și Stuart.

Detaliile biografice ale vieții bardului sunt puține, dar se știu multe despre vremurile în care a trăit, iar biografii lui Shakespeare au formulat mai multe teorii cu privire la modul în care ciuma i-a afectat viața.

Închiderea teatrelor trebuie să-i fi afectat veniturile, dar probabil că i-a acordat și timp pentru creație.

Se crede că piesa „Regele Lear”, una dintre cele mai sumbre opere, a fost scrisă în timpul ciumei din 1606. „Macbeth” și „Antoniu și Cleopatra” datează din aceeași perioadă.

De asemenea, este posibil ca „Othello” și „Totul e bine când se termină cu bine” să fie fost scrise în timpul focarului care a dus la închiderea teatrelor în 1603–1604.

Anterior, în anii 1590, Shakespeare pare să fi avut parte de o explozie de creativitate, cu „Comedia erorilor”, „Richard al II-lea”, „Visul unei nopți de vară” și „Romeo și Julieta”, printre alte titluri, toate în doar 12 luni.

Unele trebuie să fi fost scrise în timpul închiderii teatrelor în perioada 1592–1594, tot din cauza ciumei.

4

Isaac Newton

Isaac Newton. Foto: Wikimedia

În 1665, când Universitatea Cambridge s-a închis din cauza ciumei, unul dintre studenți era Isaac Newton. Acesta a plecat acasă, în Lincolnshire, ca să studieze în particular.

Între 1665 și 1667, când s-a întors la Cambridge, a avut o explozie uimitoare de energie creatoare care a stat, în mare parte, la baza carierei sale ieșite din comun.

Newton însuși a notat mai târziu:

„Toate acestea s-au petrecut în cei doi ani de ciumă, 1665–1666. În acele vremuri eram la apogeul vârstei invențiilor și mă gândeam la matematică și la filosofie mai mult decât în ​​orice alt moment petrecut de atunci.”

5

Edvard Munch

„Autoportret, bolnav de gripă spaniolă” (1919), de Edvard Munch. Foto: Muzeul Național al Norvegiei

Artistul norvegian Edvard Munch (1863–1944), tulburat toată viața de probleme psihice, a pictat numeroase autoportrete.

La finalul Primului Război Mondial, când a izbucnit boala care a devenit cunoscută sub numele de gripă spaniolă, Munch trăia deja o viață solitară, dar acest lucru nu l-a protejat de molimă.

Pictura „Autoportret, bolnav de gripă spaniolă” este o descriere tristă a unui om singur și una dintre foarte puținele picturi celebre realizate în timpul pandemiei despre care se estimează că a ucis aproximativ 100 de milioane de oameni în întreaga lume.

„Autoportret după gripa spaniolă”, pictură pe care a realizat-o ulterior, este mai puțin cunoscută.

Ca să știi mai mult, citește „Epidemii în istorie”

Această carte, la care a contribuit un grup de istorici români, coordonați de Daniela Zaharia, lector la Facultatea de Istorie a Universității București, face o incursiune interesantă în istoria epidemiilor care au lovit omenirea de-a lungul timpului.

De la bolile transportate de europeni în Lumea Nouă, care au decimat populațiile de băștinași, până la epidemiile de ciumă bubonică din Evul Mediu și la gripa spaniolă, autorii acestui volum pun în lumină efectele – nu doar negative, ci și pozitive – ale acestor evenimente tragice.

„Epidemii în istorie” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu