Având în vedere că Stalin plănuia să ridice pe acest loc Palatul Sovietelor (cu o statuie a lui Lenin de 100 de metri), probabil că moscoviții sunt recunoscători că astăzi pot admira cupolele aurite ale unei biserici în locul cheliei strălucitoare a lui Vladimir Ilici.

Pe malul nordic al Râului Moscova, în capitala Rusiei, se află una dintre cele mai înalte biserici ortodoxe din lume: Catedrala din Moscova, numită „Catedrala Hristos Mântuitorul”.

În ultimii 150 de ani, aici s-au aflat două biserici, una după alta. Tot aici a fost construit un bazin de înot enorm, cel mai mare din Uniunea Sovietică.

După dezastrul campaniei lui Napoleon Bonaparte împotriva Rusiei și marșul fatal înapoi spre casă, în mijlocul unei ierni nenecruțătoare, țarul Alexandru I a jurat să construiască o catedrală în onoarea lui Mesia.

Țarul credea că Rusia fusese salvată de la pieire prin intervenția directă a lui Dumnezeu. Prin urmare, a cerut un design neoclasic extravagant, plin de simbolistică masonică, iar arhitectul Aleksandr Lavrentievici i-a oferit ceea ce își dorea.

Însă succesorul lui Alexandru I, Nicolae I, era un om profund ortodox și nu agrea nici neoclasicismul, nici simbolurile masonice. De aceea, noul țar a ordonat ca proiectul să fie schimbat; de data aceasta, design-ul era inspirat de Hagia Sophia, din Istanbul.

De asemenea, s-a renunțat la amplasamentul inițial, cel de pe Dealul Vrăbiilor, fiind ales un loc mai apropiat de Kremlin. Lucrările au început în 1839, la aproape trei decenii după ce Alexandru I își exprimase dorința de a construi Catedrala din Moscova.

Abia după 40 de ani a fost dată jos ultima schelă, Catedrala din Moscova fiind sfințită în 1883.

Catedrala „Hristos Mântuitorul” era o clădire frumoasă. Nicolae I a angajat unii dintre cei mai buni pictori ruși pentru a împodobi interiorul. Lucrările au durat 20 de ani.

Sanctuarul interior al bisericii era înconjurat de o galerie cu două etaje. Pereții erau împodobiți cu marmură, granit și alte soiuri de piatră. Parterul galeriei a fost transformat într-un memorial dedicat victoriei Rusiei asupra lui Napoleon.

Etajul era ocupat de corurile bisericești. Domul gigantic al Catedralei era placat cu un strat subțire de aur. Însă, la numai 34 de ani după sfințire, Revoluția din Octombrie 1917 a răsturnat monarhia.

Câțiva ani mai târziu, s-a născut Uniunea Sovietică. Bolșevicii erau atei și aveau o atitudine agresivă față de religie. În special, nu le plăcea faptul că Biserica deținea controlul asupra statului.

Așa că, după ce au ajuns la putere, primul lucru pe care l-au făcut a fost să elimine religia și să promoveze ateismul. Proprietățile Bisericii au fost confiscate, credincioșii au fost hărțuiți, iar clericii au fost deportați cu miile în lagărele de muncă silnică din Siberia.

Pe locul unde azi este Catedrala din Moscova a existat cândva o piscină

Marea catedrală de lângă Kremlin a devenit o priveliște iritantă. A reușit să mai supraviețuiască încă zece ani. În 1931, la ordinele lui Iosif Stalin, clădirea a fost dinamitată și făcută una cu pământul.

Între timp, se făcuseră planuri de a ridica o altă clădire. Oficialii sovietici își doreau un nou centru administrativ, care să fie destul de mare pentru a găzdui delegați din toate republicile care se alăturaseră Uniunii.

Stalin dorea ca această clădire să fie emblema Uniunii și un monument al triumfului comunismului. Palatul Sovietelor, după cum era numită clădirea, avea să fie cel mai înalt din lume – înălțimea propusă era de 415 metri. Cei 100 de metri din vârf aveau să fie ocupați de statuia lui Lenin.

Palatul Sovietelor urma să fie construit în locul Catedralei „Hristos Mântuitorul”, care fusese demolată. Lucrările au început cândva spre sfârșitul anilor ’30.

S-a săpat o groapă mare, circulară, și fundațiile vechii catedrale au fost îndepărtate. Noua fundație era un bloc de beton ușor concav, cu inele verticale concentrice, care trebuiau să susțină principalele coloane ale sălii centrale.

Muncitorii tocmai începuseră să ridice cadrul de oțel al etajelor inferioare, când Hitler a invadat Rusia, iar lucrările au fost oprite. Nu au mai fost reluate niciodată.

În timpul războiului, cadrul de oțel parțial ridicat a fost dărâmat și folosit la fortificațiile Moscovei și pentru construirea podurilor de cale ferată. Însă sovieticii nu și-au pierdut speranța – mai ales Boris Iofan, arhitectul care a proiectat clădirea.

Iofan a continuat să perfecteze proiectul, încorporând tema victoriei după război, decorând pereții interiori cu motive ale „Ordinului Victoriei”. Dar schițele arhitectului nu au fost folosite, iar în 1958 întregul proiect a fost abandonat.

Piscina din Moscova

La sugestia primului secretar al partidului, Nikita Hrușciov, fundația circulară nefolosită a fost umplută cu apă și transformată într-o piscină de înot publică.

Piscina din Moscova s-a deschis în 1960 și, la acea vreme, era cel mai mare bazin de înot din Uniunea Sovietică și unul dintre cele mai mari din lume.

Această piscină circulară avea diametrul de 130 de metri și capacitatea de 20.000 de oameni. Piscina era deschisă tot anul, chiar și iarna. Temperatura apei era controlată și reglată astfel încât să fie rece vara și caldă iarna.

A fost foarte populară în primii săi ani, atrăgând 24 de milioane de vizitatori în primul deceniu de existență.

Noua catedrală

Spre sfârșitul Uniunii Sovietice, factorul politic și-a slăbit controlul asupra chestiunilor religioase și comunitățile creștine din întreaga țară au început să restaureze bisericile. Slujbele religioase începuseră din nou să fie organizate.

După dizolvarea Uniunii Sovietice, s-a luat decizia de reconstruire a bisericii-simbol care se înălțase cândva în locul piscinei. Peste un milion de moscoviți au donat bani pentru acest proiect.

În 1994, Piscina din Moscova a fost demolată și a început construirea Catedralei. Catedrala din Moscova, numită „Hristos Mântuitorul”, a fost sfințită în anul 2000.