Căderea castelului Gaillard, fortăreața invadată prin latrină

Construit de Richard I „Inimă de Leu” în 1198, castelul Gaillard, considerat cea mai puternică fortăreață a epocii sale, a fost cucerit de francezi în 1204.

După opt luni de asediu, soldații francezi au descoperit o latrină nepăzită și au urcat în castel prin puțul toaletei, deschizând poarta pentru restul armatei și forțând capitularea cavalerilor normanzi.

Povestea acestui castel și a căderii sale în mâinile francezilor este una dintre cele mai interesante din istoria medievală.

Ruinele castelului Gaillard. Foto: Wikimedia

Castelul Gaillard a fost fortăreața medievală prin excelență. Atunci când ne gândim la vremurile medievale sau urmărim filme cu scene de luptă din această perioadă, percepem doar frânturi din modul în care se desfășurau lucrurile în epoca acestui magnific castel.

Richard I „Inimă de Leu”, inginer iscusit, a construit acest castel între 1196 și 1198, pentru a menține controlul asupra Normandiei. Era atât de mândru de creația sa, încât îl numea „fiica mea”.

Acesta a fost construit pe o formațiune triunghiulară naturală de pe malul râului Sena și avea toate caracteristicile unui castel bine proiectat și bine fortificat cu șanțuri cu apă și cu valuri de pământ.

Castelul Gaillard, reconstituire digitală. Foto: Pinterest

De asemenea, avea o remarcabilă dispunere de trei cercuri concentrice pentru apărare. Cercul exterior era din lemn, iar cele două cercuri interioare erau din piatră. Aceste formațiuni reprezentau o piedică formidabilă pentru orice forță de atac, dar nu erau invincibile.

La câteva luni de la finalizarea construcției, Richard I a murit în timp ce asedia el însuși un alt castel, Chalus-Chabrol, fiind atins de o săgeată trasă de o arbaletă a inamicilor.

La putere a venit fratele lui Richard I, John, militar nepriceput, a cărui fervoare religioasă l-a făcut să construiască un apendice la castelul considerat impenetrabil: o capelă cu toaletă. Tocmai această anexă avea să se dovedească pentru Normandia „călcâiul lui Ahile”.

Statuia lui Richard „Inimă de Leu”. Foto: Wikimedia

În 1203, Filip al II-lea al Franței a asediat castelul Gaillard și, după opt luni de luptă, la începutul lui martie 1204, a reușit să-l cucerească.

Asediul a început în august 1203, când regele Filip și-a masat forțele în jurul structurii. Soldații au început să sape un tunel pe sub zidul exterior al castelului. Au străpuns fortificația și astfel au încheiat prima etapă a asediului.

Însă al doilea zid al castelului s-a dovedit a fi mult mai dificil de penetrat, iar francezii au crezut că nu aveau să fie în stare să îndeplinească sarcina. Asta, până când au descoperit o vulnerabilitate în structura castelului.

Odată cu perioada Renașterii, latrina unui castel era numită și garderobă. Foto: Wikimedia

Un soldat a observat în zid puțul unei latrine lăsate fără pază, care ducea direct într-o capelă din cel de-al doilea cerc de apărare. Forțele franceze au urcat prin puț și au preluat controlul asupra acestei secțiuni de mijloc a fortificației.

A treia și ultima fortificație a castelului era înconjurată de un șanț cu apă și de un pod natural de stâncă pe care se putea traversa. Armata de asediu a folosit podul de piatră ca acoperire în timp ce a săpat un nou tunel, prin care a străpuns zidul.

Această penetrare a zidului final a însemnat căderea castelului. Armata care a mai rămas înăuntru (circa 20 de cavaleri și 120 de soldați) s-a predat regelui Filip.

Latrina unui castel medieval, vedere din exterior. Foto: Wikimedia

Asedierea acestui castel arată cum se purta războiul în Evul Mediu, înainte de apariția armelor de foc. Practic, pentru a cuceri această fortăreață, francezii au folosit toate tehnicile de asediu cunoscute la acea vreme.

Au fost multe bătălii în Evului Mediu, iar asediul asupra castelului Gaillard este unul dintre cele mai interesante și mai emblematice pentru modul în care se desfășura războiul în acea perioadă.


Distribuie:

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu