
Avea 17 ani și se afla într-un avion în ajunul Crăciunului, când s-a întâmplat ceva de neimaginat. Aeronava, care se îndrepta de la Lima spre Pucallpa, a zburat direct într-o furtună. Un fulger a făcut ca avionul să ia foc, iar Juliane Diller (Koepcke), încă legată de scaunul avionului, a căzut de la altitudinea de 3.000 de metri, în miez de noapte. Supraviețuirea ei este considerată un miracol al zilelor noastre.
Mama ei s-a numărat printre cei 91 de morți, iar Juliane a fost singura supraviețuitoare. Timp de 11 zile, s-a târât și a mers singură prin junglă, luptând din nou pentru supraviețuire, cu foamea și disperarea ca singuri tovarăși de drum, în timp ce tot mai mulți viermi îi pătrundeau în răni. În cele din urmă, Juliane supraviețuiește și își construiește o carieră de om de știință, fiind atrasă în permanență de terenul în care, cândva, era să moară…
Juliane ne împărtășește în această carte nu numai momentele intime ale supraviețuirii și salvării sale, ci și viața pe care a avut-o în urma acestei dramatice povești adevărate.
Alte cărți interesante
Einstein. Viața și universul său
A douăsprezecea planetă
O istorie erotică a curții de la Versailles
Enciclopedia locurilor mistice și sacre ale lumii