Clopotul de sticlă — Sylvia Plath

Un roman superb, amar și necruțător ca ultimele poeme ale Sylviei Plath. Este genul de carte pe care ar fi scris-o peste zece ani Fanny, personajul lui Salinger, dacă și-ar fi petrecut acești zece ani în iad. – The New York Times Book Review

Când, în 1953, Esther Greenwood câștigă un concurs al unei reviste de modă, scriind eseuri și nuvele și poezii și reclame de modă, e fericită: crede că în sfârșit visul ei de a deveni scriitoare se va împlini. Dar, între cocktailuri și grămezile de manuscrise, Esther simte că viața începe să-i scape din mâini. Pe măsură ce încearcă să răzbată prin șirul relațiilor dificile și al pretențiilor unei societăți ce refuză să ia în serios aspirațiile femeii, ea se trezește prinsă în vârtejul depresiei și al tentației sinuciderii.

„Clopotul de sticlă” este un roman al rătăcirii și regăsirii, al înstrăinării și redescoperirii de sine, al agoniei și al aparenței vindecări. Uimind prin ritm și umor, prin dezinvoltură și ironie, cartea rămâne, înainte de orice, o ego-grafie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

„Clopotul de sticlă”, unicul roman al mării poete Sylvia Plath, a devenit pentru tinerii din anii 1970 ceea ce însemna „De veghe în lanul de secară” pentru tinerii din anii 1950, cartea arhetipală care oglindește propria experiență, indiferent cât de distorsionată e imaginea reflectată în oglindă. – Marjorie G. Perloff