Care este „relicva lui Dixon”, comoara pierdută a piramidei din Gizeh?

În 1872, inginerul Waynman Dixon și medicul și aventurierul James Grant au găsit trei artefacte în Camera Reginei din Marea Piramidă din Egipt, singurele elemente recuperate vreodată din interiorul structurii.

Două dintre ele sunt expuse în prezent la British Museum din Londra, în vreme ce a treia a dispărut la scurt timp după ce a fost descoperită. Această comoară pierdută, cunoscută ca fiind una dintre relicvele lui Dixon, a fost descoperită recent, din întâmplare, la Universitatea Aberdeen din Scoția.

Foto: Shutterstock

Cel care a făcut această descoperire a fost de origine egipteană, arheologul Abeer Eladany. Comoara găsită în piramidă constă din fragmente de lemn care se aflau într-o cutie de trabucuri marcată cu steagul antic al Egiptului.

„Era ascunsă la vedere în colecția greșită. Poate că este doar un mic fragment de lemn, care acum este în mai multe bucăți, dar este extrem de important, având în vedere că este unul dintre cele trei elemente care au fost recuperate din interiorul Marii Piramide”, a explicat Eladany într-un comunicat de presă al universității scoțiene.

Acest fragment de lemn de cedru, dispărut de peste 70 de ani, a stârnit multe teorii cu privire la scopul pentru care a fost creat. Potrivit Universității din Aberdeen, unii au speculat că ar face parte dintr-o riglă de măsurare care ar putea dezvălui indicii despre construirea Marii Piramide.

Ultima relicvă pierdută a lui Dixon

Dixon și Grant au dus în Marea Britanie, cu permisiunea Autorității egiptene pentru Antichități, trei obiecte găsite în interiorul Camerei Regatului din Piramida din Gizeh: câteva bucăți de lemn, o bilă de diorit și un cârlig din lemn și metal. Aceste ultime două relicve sunt expuse la British Museum.

Grant a păstrat piesele din lemn până la moartea lui, în 1895. Câteva decenii mai târziu, în 1946, fiica sa le-a donat universității. Cu toate acestea, fragmentele nu au fost niciodată clasificate și, în ciuda unei căutări exhaustive, au rămas ascunse timp de zeci de ani.

relicva dixon OK_compressed
Cârligul și bila de diorit descoperite de Waynman Dixon în Camera Reginei din Marea Piramidă din Gizeh. Foto: British Museum

Descoperirea acestor piese a ridicat noi întrebări pentru cercetători.

„Datarea cu carbon a fost, de asemenea, o mare revelație. Lemnul este chiar mai vechi decât ne-am imaginat”, afirmă Neil Curtis, șeful Muzeelor și Colecțiilor Speciale de la Universitatea din Aberdeen.

relicvele dixon_compressed
Bucățile de lemn, cea de-a treia componentă a „relicvelor Dixon”, au fost păstrate zeci de ani într-o cutie de țigări de foi. Foto: BBC

Potrivit analizelor, lemnul poate fi datat în perioada 3.341-3.094 î.e.n., cu aproximativ 500 de ani mai devreme decât înregistrările istorice care plasează Marea Piramidă în timpul domniei faraonului Keops, în 2580-2560 î.e.n.

Potrivit experților, acest lucru susține ideea că, indiferent de utilizarea lor, relicvele Dixon sunt o parte originală a construcției Marii Piramide și nu artefacte ulterioare lăsate în urmă de cei care au explorat camerele.

Acest fragment de cedru lipsă aparținea inițial unei bucăți de lemn mult mai mari, care a fost văzută mai recent, în 1993, într-o explorare a interiorului piramidei cu o cameră robotizată, în goluri ascunse și acum inaccesibile.

În cuvintele lui Eladay, să dai peste această comoară „a fost ca și cum ai găsi un ac în carul cu fân. Nu mi-a venit să cred când mi-am dat seama ce se afla în interiorul acestei cutii de țigări cu aspect inofensiv”, a spus el.

În continuare, citește despre Barca lui Keops: Misterul îngropat la baza Marii Piramide din Egipt, apoi aruncă o privire asupra celor 4 secrete ale Egiptului Antic descoperite în ultimul deceniu.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu