Capela Sixtină a anticilor, enigmaticele picturi descoperite în pădurea amazoniană

Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice recente avut loc în pădurea amazoniană: un perete lung de 13 kilometri, împânzit cu picturi murale preistorice.

Supranumit Capela Sixtină a anticilor, situl se află pe teritoriul Columbiei și cuprinde zeci de mii de reprezentări de animale și de oameni realizate în urmă cu aproximativ 12.500 de ani de o civilizație necunoscută.

Capela Sixtina a anticilor
Foto: Elite Diario

Datarea picturilor a fost posibilă datorită animalelor înfățișate pe stâncă. Unele dintre acestea au trăit în era glaciară, cum este cazul mastodontului, o rudă preistorică a elefantului, care a dispărut din America de Sud de cel puțin 12.000 de ani.

Cai și paleolame din era glaciară

Pe stâncile din pădurea amazoniană mai sunt reprezentați leneși uriași, cai din era glaciară și o paleolamă, o rudă dispărută a cămilei. Pe lângă aceste reprezentări există și urme de palme umane.

Specialiștii cred că aceste animale au fost pictate de unii dintre primii oameni care au ajuns în bazinul amazonian. Reprezentările oferă informații valoroase despre civilizațiile care trăiau odinioară în aceste teritorii, iar numărul imens de picturi va necesita mulți ani de studiu.

Capela Sixtina a anticilor 02
Foto: Lonely Planet

Descoperirea a fost făcută în 2019, dar a fost păstrată secretă până acum, deoarece va face subiectul unui film documentar care va fi difuzat în decembrie 2020.

Situl a fost identificat de o echipă arheologi columbieni și britanici, coordonați de José Iriarte, profesor de arheologie la Universitatea Exeter, expert în istoria precolumbiană.

„Când ești acolo, ești copleșit de emoții… Vorbim despre câteva zeci de mii de picturi. Va fi nevoie de câteva generații pentru a le înregistra pe toate”, a declarat Iriarte, citat de cotidianul The Guardian.

Capela Sixtina a anticilor 03
Foto: Ella Al-Shamahi

Situl este atât de izolat, încât, pentru a ajunge la el, arheologii au fost nevoiți să facă o drumeție de patru ore – pe jos – prin pădurea deasă.

Accesul în locul în care au fost descoperite picturile a fost permis abia recent, după 50 de ani de izolare din cauza războiului civil din Columbia.

Până la descoperirea acestor picturi, toate cunoștințele despre istoria regiunii dinainte de secolul XVI au fost deduse din puținele dovezi arheologice găsite în zonă (obiecte de ceramică și vârfuri de săgeți).

Cine a realizat picturile?

Capela Sixtina a anticilor 04
Foto: AFP / Getty Images

Cercetătorii cred că majoritatea triburilor din bazinul amazonian sunt descendente ale primului val de migranți siberieni, despre care se crede că au traversat podul terestru Bering acum aproximativ 17.000 de ani.

În timpul erei glaciare, acest pod terestru – lung de sute de kilometri, care lega Alaska și estul Siberiei – le-a oferit oamenilor preistorici posibilitatea de a trece din Asia în America.

Deși nu se știe cine a creat picturile, în bazinul amazonian există două mari triburi despre care se crede că există de mii de ani: Yanomami și Kayapo.

Capela Sixtina a anticilor 05
Foto: Pinterest

Prima relatare despre Yanomami, trib care locuia pe teritoriul ocupat astăzi de Brazilia și Venezuela, îi aparține unui explorator spaniol și datează din 1759. Despre originea tribului Kayapo, care are o populație de aproximativ 8.600 de persoane, se știu și mai puține.

Abia recent băștinașii de pe Amazon au început să păstreze o istorie scrisă, iar clima umedă și solul acid au distrus aproape toate urmele culturii lor, inclusiv osemintele umane.

Nu este clar dacă picturile au un scop sacru, dar Iriarte a observat că multe animalele mari sunt înconjurate de oameni cu brațele ridicate – aparent într-o poziție de venerație.

Istoricul este convins că în regiune există mai multe situri de acest fel și speră să participe la căutarea lor în pădurea amazoniană.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Barbarii. Civilizații dispărute”

De multe ori ne gândim la civilizațiile Greciei și Romei antice ca la incubatoare discrete ale culturii occidentale, locuri în care ideile despre orice, de la guvernare la artă, erau libere să se dezvolte și apoi să fie distribuite în exterior în lumea mediteraneană mai largă. Dar, așa cum arată Peter Bogucki în această carte, Grecia și Roma nu s-au dezvoltat izolat.

În jurul lor existau comunități rurale care nu cunoșteau scrisul și care aveau culturi radical diferite, despre care puțini dintre noi mai știu astăzi ceva. Ei bine, Bogucki scoate la lumină în mod strălucit poveștile acestor oameni aproape uitați.

Autorul prezintă cum s-au dezvoltat aceste culturi, subliniind complexitatea crescândă a structurilor lor sociale, realizările lor tehnologice și practicile lor ieșite din comun. Rezultatul este o relatare fascinantă despre un capitol foarte puțin cunoscut din istoria omenirii.

Cartea „Barbarii. Civilizații dispărute” se găsește cu reducere pe Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu