O boală de când lumea: Cum era tratat cancerul în Grecia Antică

Primul caz documentat de cancer a fost înregistrat în Egipt, în anul 1.600 î.e.n., însă Hipocrate (410-360 î.e.n.), considerat „părintele medicinei”, a fost cel care a identificat această boală și i-a dat numele de „cancer”.

Hipocrate a descris mai multe feluri de cancer, numindu-le „karkinos” (cuvânt grecesc care înseamnă „crab”), sau „karkinoma” (de unde provine cuvântul „carcinom”). Termenul a fost ales datorită înfățișării unei secțiuni dintr-o tumoare malignă, în care venele sunt întinse în toate părțile, asemeni picioarelor unui crab.

O tumoare îndepărtată chirurgical (1689). Foto: Wikimedia

Hipocrate concepea cancerul prin prisma teoriei umorilor, potrivit căreia corpul uman conține patru umori (lichide corporale): sânge, flegmă, bilă galbenă și bilă neagră. Dezechilibrul acestor umori avea drept consecință boala și se credea că excesul de bilă neagră la un anumit organ cauza cancer.

În secolul II, medicul Galen a denumit tumorile benigne „oncos”, de la cuvântul grecesc pentru „tumoare” sau „umflătură”, rezervând termenul de „karkinos” al lui Hipocrate pentru tumorile maligne.

Potrivit Greek Reporter, teoria umorală a cancerului a rămas standard de-a lungul Evului Mediu, timp de mai bine de 1.300 de ani.

Religia a interzis autopsiile

Un forceps pentru îndepărtarea fragmentelor de oase (denumit „ostagra”), folosit în Grecia Antică. Foto: Virginia.edu

În acea perioadă, autopsiile erau interzise din motive religioase, iar din această cauză cunoștințele despre cancer au rămas foarte limitate. Tratamentul bazat pe teoria umorilor a rămas popular până în secolul XIX, când au fost descoperite celulele.

Cum tradiția din Grecia Antică interzicea deschiderea corpului, Hipocrate a reușit să descrie și să deseneze numai tumorile vizibile de pe piele, nas și sâni. Tratamentul se baza pe teoria umorilor.

În funcție de umoarea pacientului, tratamentul se baza pe dietă, lăsarea sângelui și laxative. Hipocrate credea că boala cunoscută drept „cancer” era rezultatul unui exces de bilă neagră într-o anumită parte a corpului.

Acesta credea că, dacă splina nu reușea să îndepărteze bila, pacientul dezvolta cancer. De asemenea, Hipocrate a descris drept simptome timpurii ale cancerului apariția unui gust amar în gură, însoțit de pierderea poftei de mâncare.

„Tumori cât un pepene”

Medicii vremii au descris diferite tipuri de cancer, inclusiv cele ascunse și cele evidente, precum și diferite mărimi ale tumorilor, de la cele de mărimea unui glob ocular până la cele de mărimea unui pepene. Grecii antici observaseră până și prezența dilatării vasculare în cazurile de cancer.

Potrivit lui Galen, cele mai comune tipuri de cancer erau cancerul la uter și cancerul la sân. Când examinau pacienții, medicii greci au observat că tumorile erau palpabile și tari, neregulate ca formă, aderente la țesutul înconjurător prin dilatare vasculară și mai degrabă reci din punct de vedere al temperaturii.

Galen și Hipocrate, într-o pictură murală dintr-o biserică din secolul XII din Anagni, Italia. Cei doi sunt înfățișați împreună, chiar epocile în care au trăit se aflau la distanță de aproximativ 500 de ani. Foto: Wikimedia

Uneori, în acea zonă a corpului apăreau răni. Tumoarea cauza umflături și nu era însoțită de febră. Alte simptome caracteristice cancerului erau durerea acută și sângerarea.

În ceea ce privește tratamentul, medicii greci le dădeau pacienților soluții medicale și, dacă nu reușeau să ajute pacientul, îndepărtau tumoarea prin mijloace chirurgicale. Foloseau plante precum lichenii, erbumina și altele.

Ca să îndepărteze bila neagră malignă, medicii foloseau flebotomia (secționarea unei vene, blocând vascularizarea tumorii). Dacă nu era de ajuns, îndepărtau tumoarea pe cale chirurgicală, dacă era posibil, după care cauterizau vasele din jur pentru a opri hemoragia, care era periculoasă.

După operație, pacientul trebuia să urmeze o anumită dietă și un anumit program de exerciții. Însă numărul mare de ierburi și medicamente folosite arată că medicii antici știau deja cât de reduse erau șansele ca un pacient cu cancer să supraviețuiască bolii.

Ca să știi mai mult, citește „Cele mai frumoase Istorii”

Herodot a fost un călător neobosit, o împrejurare care este decisivă pentru atitudinea sa de istoric. Deși s-a folosit cât mai mult posibil de scrierile predecesorilor săi în domeniu, cercetarea, despre care vorbește la începutul lucrării, este o muncă personală, o colectare de date la fața locului. Șederile sale în centrele culturale și politice ale lumii antice au fost prelungite, a călătorit în toate țările grecești și a ajuns până la Marea Neagră, Cipru, Egipt, Cythera, Tyr.

Cunoștințele dobândite în călătoriile sale se reflectă în prima parte a lucrării, în timp ce în partea a doua, în care relatează istoria Greciei, se bazează pe informatori autohtoni și pe relațiile cu cei mai distinși oameni care i-au fost contemporani.

Cea mai mare valoare a operei lui Herodot constă în conținutul ei. Pe de o parte, Herodot și-a concentrat expunerea pe partea cea mai glorioasă a istoriei Greciei de până la el, pe lupta eroică a unui popor mic, grecii, împotriva monstruoasei puteri a Persiei, iar, pe de altă parte, și-a organizat lucrarea în așa fel încât să cuprindă din abundență știrile interesante despre obiceiurile și instituțiile grecilor și ale barbarilor.

În „Cele mai frumoase Istorii”, cititorul de azi va putea gusta exotismul Orientului, eternul mister al Egiptului și nemuritoarea poveste a războaielor cu perșii în paginile care evocă pentru întâia oară epopeea celor trei sute de hopliți de la Termopile, aroganța regelui Xerxes sau curajul lui Temistocle la Salamina.

„Cele mai frumoase Istorii” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu