Camera mamut, aparatul foto de 650 de kilograme care trebuia manevrat de 15 oameni

Te-ai întrebat vreodată cum reușeau fotografii să realizeze imagini panoramice cu mult timp înainte de apariția tehnologiilor moderne? Ei bine, George Raymond Lawrence a reușit această performanță în urmă cu mai bine de un secol, cu ajutorul unei camere gigantice pe care a conceput-o el însuși.

Fotograf profesionist, Lawrence a proiectat în 1900 cea mai mare și mai grea cameră foto din lume de la acea vreme, aparat care cântărea peste 600 de kilograme și trebuia manevrat de 15 oameni.

Lawrence a realizat aparatul (denumit „Camera mamut”) la comanda unei companii feroviare, ca să fotografieze o garnitură de tren.

Lawrence „Bliț” și inovațiile sale

George Raymond Lawrence
George Raymond Lawrence. Foto: Historic Camera

Născut în orașul Ottawa din statul american Illinois la 24 februarie 1868, George Lawrence era cel mai mare dintre șase copii ai familiei. În 1889, după ce și-a terminat studiile, s-a mutat la Chicago, unde a lucrat la o fabrică de vagoane.

Acolo, Lawrence a inventat o metodă de fixare a jantelor de fier pe roțile din lemn ale vagoanelor, ușurând circulația trenurilor. Ulterior, împreună cu un prieten, a deschis un studio unde a început să editeze fotografii cu creionul și cu aerograful.

Astfel de fotografii, în special portrete, erau foarte populare în rândul bogaților vremii.

În 1893, după ce partenerul său a abandonat afacerea, Lawrence a învățat tehnica developării, iar apoi și-a concentrat atenția exclusiv pe fotografie și pe tehnicile fotografice.

A perfecționat tehnica de fotografiere cu bliț, foarte rară la acea vreme, dobândind astfel porecla de Lawrence „Bliț”.

George Lawrence a căzut din balon și a supraviețuit ca prin miracol

George Lawrence era un spirit inovator și a lansat numeroase tendințe în industria fotografică a vremii. A dezvoltat tehnici noi, precum fotografia aeriană, și a conceput camere special destinate acestei activități.

A experimentat mult în acest domeniu. De exemplu, obișnuia să folosească turnuri telescopice pentru a fotografia de la înălțime parcuri și stadioane.

Fotografie din aer
„San Francisco în ruine”. Fotografie realizată de George Raymond Lawrence după cutremurul care a lovit orașul în 1906. Foto: Wikimedia

Însă, deoarece imaginile nu aveau calitatea dorită de Lawrence, acesta a realizat a atașat în 1901 o cușcă de un balon cu aer cald din care obișnuia să facă fotografii.

În timpul unei astfel de expediții, cușca s-a desprins de pe balon. Lawrence a supraviețuit în mod miraculos, după ce căderea i-a fost încetinită de niște cabluri de telefon.

Trenul perfect și Camera mamut

Cel mai mare aparat foto 02
Camera lui Lawrence în timpul producției. Foto: Paul Jackson / Flickr

În 1899, compania feroviară Chicago & Alton Railroad a decis să introducă un tren expres între orașele Chicago și St. Louis. Pentru această rută a fost conceput un tren special.

Numit Alton Limited, trenul era considerat cel mai mare și cel mai bun dintre toate cele existente. Format din vagoane special concepute, Alton Limited era un tren care trebuia admirat atât din exterior, cât și din interior, scria Railway Magazine.

Toate vagoanele erau identice, iar garnitura avea o simetrie și o uniformitate rare în epocă. Vagoanele aveau aceeași înălțime, aceeași lungime, același număr de ferestre, cu aceleași dimensiuni. Până și vagonul cu cărbune se alinia perfect cu celelalte vagoane.

Nu este de mirare că oficialii companiei feroviare doreau ca prețiosul tren să fie fotografiat. Iar pentru asta l-au angajat pe George Raymond Lawrence.

Cel mai mare aparat foto 03
Era nevoie de 15 de oameni să manevreze Camera mamut. Foto: Getty

Reprezentanții companiei doreau o fotografie de 2.5 x 1.5 metri, care să surprindă întreaga garnitură. Inițial, Lawrence a propus ca trenul să fie fotografiat pe secțiuni, iar ulterior toate fotografiile să fie lipite într-una singură.

Însă oficialii companiei feroviare nu au fost de acord. Voiau o singură fotografie, fără cusur, cu trenul lor fără cusur. Așadar, Lawrence s-a apucat de muncă, în încercarea de a construi cel mai mare aparat foto din lume – Camera mamut – doar pentru acest scop.

Camera mamut cântărea 650 de kilograme

Cel mai mare aparat foto
Camera mamut, transportată cu trenul. Foto: Paul Jackson / Flickr

Camera, produsă de o companie specializată, sub stricta îndrumare a lui Lawrence, a fost construită într-un timp record de două luni și jumătate, potrivit unui articol din presa vremii.

A costat 5.000 de dolari (aproximativ 154.000 de dolari în vremurile de astăzi), era fabricată din lemn de cireș și cântărea aproximativ 650 de kilograme.

Burduful camerei era imens, iar aparatul trebuia manevrat de 15 persoane.

Fotografia
Fotografia panoramică realizată de Lawrence cu ajutorul camerei uriașe. Foto: Wikimedia

Astfel, într-o dimineață senină din anul 1900, George Lawrence s-a prezentat la ședința foto împreună cu creația sa. Operatorii au început să asambleze camera gigantică și, după ce au stabilit timpul de expunere de două minute și jumătate, Lawrence a reușit să imortalizeze trenul-bijuterie.

Trei exemplare ale imensei fotografii au fost trimise la Expoziția din Paris din același an. În pofida faptului că George Lawrence a câștigat Premiul pentru Excelență în Fotografie, mulți se îndoiau de autenticitatea imaginii.

După ce Lawrence și compania feroviară au dat declarații pe propria răspundere și au prezentat dovezi, oficialii expoziției s-au văzut nevoiți să admită că imaginea era, într-adevăr, o singură fotografie.

Cu toate că o concepuse cu un scop precis, Lawrence a mai folosit ocazional Camera mamut.

Deși spre sfârșitul anilor 1910 George Raymond Lawrence a renunțat la fotografie și s-a orientat către aviație, măiestria și ingeniozitatea sa în domeniul fotografiei rămân legendare.

Ca să știi mai mult, citește „100 de fotografii care au schimbat lumea”

O carte-album de colecție cu cele mai importante 100 de fotografii din istoria lumii și descrierea istoriei acestora. Momente mărețe din istorie imortalizate în 100 de fotografii! De la deschiderea mormântului faraonului Tutankhamon la primul zbor al fraților Wright, de la ciuperca atomică din Nagasaki la prima aterizare pe lună, cele 100 de fotografii marchează momentele cele mai importante din istoria omenirii. Acestea ne reamintesc nu numai că fotografia reține evenimentele majore din întreaga lume, dar și că este un mod de a aduce în atenția opiniei publice realitatea acestor evenimente. Această carte cu o realizare grafică de excepție ce include comentarii pentru fiecare imagine este pur și simplu de nelipsit din biblioteca ta.

„100 de fotografii care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu