Urmăritori nemiloși și prădători de cursă lungă, câinii sălbatici africani un stil unic de vânătoare, cunoscut drept „vânătoare de anduranță”.
Câinele sălbatic african (Lycaon pictus), cunoscut și sub numele de câine pătat african sau câine hienă, este un canid originar din Africa de Sud și de Est clasificat în prezent ca specie pe cale de dispariție.
Câinele sălbatic este un canid unic: haita poate ajunge la 30 de indivizi și prezintă un stil de viață nomad. Se poate deplasa aproximativ 50 de kilometri pe zi, acoperind zone cuprinse între 560 și 3.200 de kilometri pătrați.
Cu toate acestea, câinii sălbatici sunt cunoscuți pentru stilul lor de vânătoare coordonat și sofisticat, unic în regnul animal, în care – spre deosebire de alte specii de canide, care folosesc forța, viteza sau camuflajul – își prind prada urmărind-o până la epuizare.
Este, de fapt, o metodă de vânătoare extrem de eficientă, în care unele haite decid cum să vâneze comunicându-și alegerile prin sunete specifice.
De aceea, câinii sălbatici sunt unii dintre cei mai buni vânători din regnul animal. Eficacitatea lor este atât de mare, încât s-a constatat că nouă din zece vânători se termină cu prinderea prăzii.
Câinii sălbatici din deșert sunt, de asemenea, unici printre câini, având doar patru degete întregi, nu cinci, la picioarele din față.
Chiar dacă acest lucru poate părea nesemnificativ, absența unui deget complet format – tetradactilia – le permite câinilor sălbatici să atingă o viteză mai mare și, de asemenea, să aibă o lungime a pasului mai mare, facilitând urmărirea prăzii pe distanțe lungi.
Al cincilea deget al câinelui sălbatic african
Sau, cel puțin, așa se considera până nu demult. Într-un studiu nou, publicat recent în revista PeerJ, o echipă de anatomiști anunță că a descoperit un mic deget vestigial la câinele sălbatic african.
„În mod surprinzător, această specie nu este complet tetradactilă, așa cum se credea anterior, ci are mai degrabă un deget rudimentar”, afirmă Heather Smith, de la Departamentul de Anatomie al Universității Midwestern, autoarea principală a studiului.
Degetul atrofiat are drept rezultat o reconfigurare a unora dintre mușchii membrelor anterioare și oferă informații valoroase cu privire la felul în care se deplasează urmăritori excelenți.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, un ligament robust la încheietura labei, care poate acționa ca punct de sprijin, ajutând mult la salturi.
Acest ligament propulsează animalul fără a fi nevoie de folosirea mușchilor, ceea ce susține alergarea de rezistență și previne oboseala la nivelul mușchilor încheieturii labei.
Această morfologie este similară cu ligamentele de suspensie din picioarele cailor, care amortizează forțele resimțite în timpul galopului.
Au fost identificate și alte câteva adaptări musculare pentru alergarea pe distanțe lungi la nivelul mușchilor membrelor anterioare, inclusiv mușchi rotatori ai încheieturii relativ mici și ligamente groase, ce conferă încheieturii labei o stabilitate mai mare.
De asemenea, mușchii asociați cu stocarea de energie elastică în timpul locomoției sunt mult mai mari în comparație cu cei ai altor specii.
„Acesta este primul studiu aprofundat al anatomiei câinilor sălbatici africani și descrie multiple mecanisme de alergare de rezistență (…) care fac posibil stilul de viață al acestei specii fascinante”, concluzionează Smith.