Câinii antitanc: Bombele cu patru picioare folosite de ruși în Al Doilea Război Mondial

Bazându-se pe rezultatele experimentelor lui Ivan Pavlov privind reflexele animalelor, disperați să oprească avansul blindatelor germane, sovieticii au folosit în Al Doilea Război Mondial o armă pe cât de bizară, pe atât de ineficientă: câinii antitanc.

Acești câini, de obicei lupi alsacieni, au fost numiți de germani „Hundminen” sau „câini-mină”. Erau dresați să transporte explozibili atașați de corp până sub tancurile inamice, unde erau detonați. Lucrurile nu se sfârșeau prea bine pentru bieții câini…

Câinii antitanc
Un câine antitanc se îndreaptă spre ținta sa. Încărcătura explozivă era detonată în momentul când animalul ajungea sub tanc. Foto: Wikimedia

Acest tip de armă-animal a fost folosit pentru prima dată de sovietici. După ce în 1924 s-a luat decizia de a se folosi câini în cadrul armatei, lângă Moscova a fost înființat un centru de dresaj.

Armata a recrutat vânători, dresori de circ și savanți specializați în animale. Apoi, au fost înființate alte 12 centre, iar divizia de dresaj și-a început din plin activitatea.

Inițial, câinii erau dresați ca să transporte provizii, să detecteze mine și să salveze oameni. Patrupedele excelau la aceste sarcini. Însă la începutul anilor ’30 s-a decis că ar fi o idee bună ca aceste animale să fie transformate în arme antitanc.

Trei centre de dresaj au început să dreseze câinii în acest scop. La început, patrupedele au fost dresate să transporte explozibilul sub tancul inamic, iar apoi să fugă.

Mai târziu, îngrijitorul câinelui putea detona bomba cu un dispozitiv de comandă sau bombei îi putea fi atașat un temporizator.

Aceste metode nu au funcționat din mai multe motive. Ca să lase bomba sub tanc, câinele trebuia să tragă cu dinții de o curea. Acest lucru era prea complicat, iar animalul se întorcea adeseori la îngrijitor fără să fi plasat bomba.

Câinii antitanc
Un instructor echipează un câine-bombă. Foto: Arhiva Ninel Ustinova

În al doilea rând, dispozitivele de comandă erau prea scumpe, așa că se folosea de cele mai multe ori un ceas. Dacă animalul s-ar fi întors la îngrijitor cu bomba atașată, l-ar fi ucis.

Chiar dacă bomba era plasată sub tanc, dacă acesta era în mișcare și ceasul nu era bine setat, bomba exploda fără să producă pagube tancului inamic.

Așadar, sovieticii au renunțat la planul inițial. Însă, din nefericire pentru câini, au venit cu un plan nou. În loc ca bomba să fie plasată sub tanc, explozibilul era acum atașat de câine.

Când câinele ajungea sub tanc, bomba era detonată, ucigând câinele (și, sperau sovieticii, provocând pagube tancului). Dar dresajul nu era tocmai floare la ureche.

Câinii antitanc
Soldați sovietici, alături de câinii pe care-i dresau. Foto: Pinterest

Câinii erau înfometați, după care mâncarea era pusă sub un tanc pentru antrenament, pentru a le induce câinilor ideea că sub toate tancurile se afla mâncare.

După o vreme, exercițiilor li s-au adăugat sunete de bătălie, pentru ca animalele să nu se sperie când ajungeau pe front. Câinii antitanc au început să fie folosiți în 1941, când forțele germane au invadat URSS.

Primii 30 de câini au avut o evoluție destul de slabă. De fapt, au fost atât de ineficienți, încât armata a fost acuzată că i-a sacrificat degeaba. O parte a problemei era faptul că mulți câini refuzau să se strecoare sub tancurile de pe câmpul de luptă.

Câinii antitanc
Ivan Petrovici Pavlov și unul dintre câinii pe care a făcut experimente (împăiat și expus la Muzeul Pavlov). Foto: Wikimedia

Inamicul trăgea în ei, ceea ce nu se întâmplase la antrenament, iar patrupedele nu erau prea dornice să se arunce sub o „bestie” uriașă și amenințătoare.

Mâncarea poate motiva un animal până la un punct. Iar un tanc aflat în mișcare, care trage spre inamic, este o priveliște înfricoșătoare chiar și pentru un câine.

Când câinii au fost împușcați și uciși înainte să ajungă sub tanc, cadavrele lor au fost luate de germani, care ar fi putut copia ideea. Însă germanii nu au încercat asta, deoarece întregul sistem li s-a părut ineficient.

Un câine-bombă împăiat și expus într-un muzeu din Rusia. Foto: Iuri Pașolok

Așa și era. Însă germanii au luat măsuri ca să se apare împotriva acestor câini, ceea ce a făcut ca sacrificarea animalelor să fie mai degrabă inutilă.

O problemă și mai mare era faptul că animalele fuseseră dresate cu tancuri sovietice. Acestea foloseau un combustibil diferit de cele germane, iar câinii miroseau acest combustibil și fugeau sub tancurile sovietice.

Acestea fiind spuse, câinii antitanc au reușit să distrugă câteva tancuri, inclusiv în timpul Bătăliei de la Kursk, în cadrul căreia 12 tancuri germane au fost distruse de 16 câini.

Aceasta a fost cea mai de succes operațiune cu câini antitanc din istorie. Mai târziu, sovieticii au raportat că aproximativ 300 de tancuri inamice fuseseră distruse de câinii antitanc.

Însă mulți cred că guvernul a inventat acest număr pentru a justifica programul și moartea atâtor animale. Fie că erau eficienți sau nu, câinii antitanc au început să fie din ce în ce mai puțin folosiți din 1942, deși astfel de animale încă mai existau și în 1996!

Cei care au folosit cel mai mult câinii antitanc au fost sovieticii. Însă astfel de câini au fost dresați și în alte țări, cum ar fi Japonia sau SUA.

Insurgenții au atașat bombe pe câini în timpul Războiului din Irak. În acest caz, există o relatare despre o bombă atașată pe un câine, care a fost apoi detonată.

Musulmanii au protestat, deoarece ei cred că singurul motiv pentru care animalele ar trebui ucise este hrana.

Câinii nu au fost singurele animale folosite ca arme în istoria contemporană. S-a încercat să se atașeze bombe pe pisici, păsări și lilieci. De asemenea, bombe au mai fost atașate de cămile, cai, măgari și catâri.

În Irak și Afganistan, de exemplu, erau preferați măgarii, deoarece puteau căra încărcături de explozibil fără să pară suspecți. Până și maimuțele au fost folosite ca arme incendiare și se pare că și balenele au fost folosite de armată.

Delfinii dresați în URSS au fost vânduți Iranului în anii ’90, când armata rusă și-a anulat programul de folosire a animalelor marine ca arme. Marina SUA încă dezvoltă un astfel de program, deși susține că delfinii nu sunt dresați să ucidă, ci să ducă la îndeplinire alte sarcini.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Arme, virusuri și oțel”

De ce europenii au fost cei care au cucerit cea mai mare parte a planetei noastre? De ce nu chinezii sau incașii? De ce au evoluat orașele pentru prima dată în Orientul Mijlociu? De ce nu a apărut niciodată agricultura în Australia? Și de ce tropicele sunt acum capitala sărăciei globale? De ce istoria s-a desfășurat diferit pe diferite continente? În cartea sa, „Arme, virusuri și oțel”, câștigătoare a Premiului Pulitzer, omul de știință Jared Diamond analizează 13.000 de ani din trecutul omenirii și răspunde acestor întrebări prin explicații magistral argumentate.
Cartea „Arme, virusuri și oțel” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant, eMag sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Alte articole interesante

>