Bullet Baba, zeul motocicletă venerat în India

Pe șoseaua Pali-Jodhpur din statul indian Rajasthan, sute de călători se opresc în fiecare zi ca să se închine la o motocicletă Bullet, rugându-se să călătorească în siguranță.

Se spune că divinitatea este o entitate lipsită de formă, omniprezentă, care se află în fiecare atom din univers. Luând în considerare această credință, oamenii din Rajasthan se închină cu evlavie la o motocicletă.

Foto: Times of India

Numeroși credincioși se adună ca să se roage să călătorească în siguranță, deoarece Bullet Baba este considerat păzitorul călătorilor. Chiar dacă în cazul unei asemenea zeități benzina ar putea părea ofranda potrivită, credincioșii stropesc motocicleta cu alcool, unul dintre principalele „ingrediente” ale accidentelor de circulație.

Bătutul tobelor și rostitul de incantații preoțești fac parte din ritualurile de dimineață și de seară de la acest neobișnuit templu. De fapt, în orice moment al zilei, majoritatea călătorilor de pe autostrada Pali-Jodhpur se confruntă cu ambuteiaje în apropierea templului lui Om Banna.

Legenda din spatele Bullet Baba datează din anul 1991, când motociclistul Om Banna a fost implicat într-un accident. A murit pe loc, izbindu-se cu motocicleta de un copac de pe marginea drumului.

Foto: Times of India

Poliția a dus motocicleta la secție, dar a doua zi vehiculul a dispărut din depozit și a reapărut la locul accidentului. Prin urmare, polițiștii au dus din nou motocicleta la secție, i-au golit rezervorul de combustibil și au legat-o cu lanțuri, dar în ziua următoare motocicleta s-a materializat iar la locul accidentului, potrivit credințelor locale.

Astfel s-a născut un nou obiect de venerație, iar acum oamenii cred că spiritul lui Om Banna trăiește în motocicletă. Ba mai mult, Om Banna este văzut pe drum din când în când, uneori chiar ajutându-i pe cei aflați la nevoie.

De exemplu, una dintre legendele locale menționează cazul unui șofer al cărui vehicul a derapat și a căzut într-un șanț nu departe de altarul lui Om Banna, care l-a ajutat să iasă din mașină. Astfel de povești au sporit popularitatea templului.

Bustul lui Om Banna este stropit cu alcool, în semn de venerație. Foto: Pinterest

Templul (sau mai degrabă altarul) este format dintr-un bust al lui Om Banna, în spatele căruia se află motocicleta într-o vitrină de sticlă, împodobită cu ghirlande de flori. Pe lângă faptul că este un sit religios, locul este acum o atracție turistică majoră, ocupând poziția 17 pe lista reperelor importante menționate pe TripAdvisor.

Iar pentru adevărații pasionați de motociclete, o vizită la „Bullet Baba” este considerată nici mai mult, nici mai puțin decât un pelerinaj.

Ca să știi mai mult, citește „India secretă”

Paul Brunton a fost unul dintre cei mai mari exploratori și cercetători ai tradițiilor spirituale ale Orientului. Urmând o chemare interioară, Brunton petrece luni întregi călătorind prin India, vorbind cu yoghini, fachiri și mistici – unii autentici, alții nu.

Dacă ar conține numai descrierile călătoriei, „India secretă” ar constitui un frumos jurnal de călătorie.  Însă detaliile cu adevărat uimitoare din paginile acestei cărți sunt descrierile experiențelor interioare ale lui Brunton, mai ales cele în compania marelui Ramana Maharshi, care îl ajută să își găsească liniștea interioară care vine odată cu înțelegerea și cunoașterea de sine.

Pentru oricine caută un învățător spiritual, sau chiar și pentru cei care l-au găsit pe cel potrivit, această poveste este realmente emoționantă. Folosirea erudită a limbajului de către Brunton, alături de căutarea lui asiduă, atât interioară, cât și exterioară, fac din această carte o lectură captivantă de la început până la sfârșit.

„India secretă” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu