Bombardierul cu stafide: Operațiunea de „îndulcire” a copiilor din Berlin

După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania a fost fărâmițată și împărțită între Aliați în felul în care armatele își împart prada de război. Jumătatea vestică a fost ocupată de SUA, Anglia și Franța, în timp ce jumătatea estică a ajuns pe mâinile sovieticilor.

Deși fusese împărțit în patru zone, Berlinul era complet încercuit de sovietici, care se purtau ca niște paznici care controlau fluxul de bunuri și oameni care intra și ieșea din capitală.

În iulie 1948, sovieticii au închis porțile, impunând blocada asupra Berlinului de Vest. Scopul era înfometarea oamenilor, care – sperau sovieticii – urmau să alunge din oraș forțele Aliate. Însă, în loc să se retragă din Berlinul de Vest, forțele americane și aliații acestora au decis să aprovizioneze populația pe cale aeriană.

Aceste eforturi, care au durat mai bine de un an, au devenit cunoscute drept „Podul aerian al Berlinului” sau Operațiunea „Vittles”.

Potrivit Wikipedia, locotenentul Gail Halvorsen (care a împlinit 100 de ani în octombrie 2020) a fost unul dintre piloții care aruncau provizii în orașul plin de oameni înfometați.

În zilele libere, Halvorsen se plimba prin Berlin, având la el aparatul de fotografiat. Într-o zi de iulie, în timp ce filma avioane pe aeroportul Tempelhof, a văzut niște copii stând în spatele unor garduri de sârmă ghimpată situate la marginea pistei.

Halvorsen s-a apropiat de copii și a vorbit cu ei prin gard timp de o oră. Apoi, când era pe punctul de a pleca, și-a dat seama că niciunul dintre copii nu îi ceruse dulciuri.

Era ceva neobișnuit, deoarece, de-a lungul războiului, oriunde s-ar fi aflat, Halvorsen fusese hărțuit de copiii de pe străzi care îi cereau ciocolată și gumă de mestecat. Însă nu și copiii aceia.

„Stătusem acolo preț de o oră și niciun copil nu întinsese mâna. Nici măcar unul. Erau atât de recunoscători că primiseră făină și erau liberi, încât nu voiau să cerșească ceva extravagant. Era ceva mai puternic decât recunoștința exprimată – era o recunoștință tăcută. Cum aș fi putut să-i răsplătesc pe acești copii?”, avea să-și aducă aminte Halvorsen, potrivit Historynet.com.

Halvorsen s-a căutat în buzunare și a găsit două pachete de gumă de mestecat. A rupt guma în patru bucăți pe care le-a împărțit copiilor, promițându-le că va aduce și mai multe dulciuri data viitoare când avea să zboare cu avionul.

Când copiii l-au întrebat cum aveau să știe care era avionul lui, bărbatul le-a spus că avea să „fluture din aripi”. Când s-a întors la baza aeriană, Halvorsen a adunat dulciuri de la copilot și de la un inginer, a fabricat niște parașute mici din niște batiste și le-a legat de pachete.

În ziua următoare, a zburat până la aeroportul Tempelhof și a aruncat pachetele deasupra copiilor nerăbdători. Halvorsen a continuat să arunce pachete timp de trei săptămâni și de fiecare dată numărul copiilor care așteptau lângă aeroport creștea semnificativ.

Spre norocul lui Halvorsen, comandantul bazei aeriene li s-a alăturat, iar Operațiunea „Little Vittles” a devenit oficială. Cantitatea de dulciuri a crescut treptat, pe măsură ce și ceilalți piloți au început să-și doneze rațiile.

Când vestea a ajuns în SUA, din întreaga țară au început să sosească dulciuri, până când Halvorsen nu a mai reușit să facă față.

Un student din Massachusetts s-a oferit să se ocupe de proiect, devenit între timp o chestiune națională, și a colaborat cu Asociația Națională a Cofetarilor pentru a pregăti dulciurile și a lega batistele.

Până în septembrie 1949, la sfârșitul blocadei Berlinului, Halvorsen și alți piloți americani aruncaseră 23 de tone de dulciuri cu 250.000 de parașute.

Bombardierele americane care aruncau dulciuri au devenit cunoscute drept Rosinenbomber („bombardierele cu stafide”), în timp ce Halvorsen le-a devenit cunoscut copiilor din Berlin după multe porecle, printre care „unchiul care flutură din aripi”, „unchiul ciocolată”, „puștiul care aruncă gumă” și „zburătorul cu ciocolată”.