Bombardarea Dresdei: Furtuna de foc în care au ars zeci de mii de civili

Când bombardarea Dresdei a luat sfârșit, după trei zile în care mii de tone de explozibil au creat o enormă furtună de foc, orașul german fusese ras din temelii și zeci de mii de civili zăceau morți.

Auziseră „ecourile” bombardamentelor aeriene îndepărtate de multe ori până atunci. Dar pe 13 februarie 1945, prizonierii de război americani au auzit sirenele din Dresda urlând chiar pe deasupra capetelor.

Gărzile germane i-au mutat două etaje mai jos, într-un depozit de carne. Când au revenit la suprafață, „orașul dispăruse”, așa cum avea să-și amintească scriitorul Kurt Vonnegut, unul dintre prizonierii de război americani care au fost martorii bombardamentelor din Dresda, autorul excelentei cărți „Abatorul 5” (disponibilă aici), în care amintește acele clipe de coșmar.

bombardarea-dresdei
Vedere din turnul primăriei Dresdei după bombardamente. Statuia din imagine este Bonitas sau Bunătatea. Foto: Getty Images

Bombardarea Dresdei, un atac desfășurată timp de trei zile, în perioada 13 – 15 februarie, în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, este una dintre cele mai controversate acțiuni ale Aliaților din întregul conflict.

Raidul celor 800 de bombardiere a aruncat aproximativ 2.700 de tone de explozibili și bombe incendiare și a decimat locuitorii orașului german, potrivit History.

Fiind un nod principal în rețelele feroviară și rutieră a Germaniei naziste, Dresda urma să fie distrusă pentru a copleși autoritățile germane și ca să blocheze toate căile de transport cu o mulțime de refugiați.

Atacul aliat a survenit la mai puțin de o lună după ce aproximativ 19.000 de soldați americani fuseseră uciși în Ofensiva din Ardeni și la trei săptămâni după descoperirea atrocităților comise de forțele naziste la Auschwitz.

bombardarea-dresdei
Femeile încarcă în vagoane resturi ale clădirilor distruse. Foto: Getty Images

În efortul de a forța o capitulare, bombardarea Dresdei avea rolul să terorizeze populația civilă la nivel local și național. În mod cert, a avut acest efect.

Bombardarea Dresdei: o ploaie de bombe grele și incendiare

În perioada în care Vonnegut și alți prizonieri s-au ascuns sub pământ, aeronavele britanice Blind Illuminator au aruncat peste oraș o perdea de explozibili și bombe incendiare.

Apoi, aeronavele ce aveau rolul să creeze „markeri vizuali” au zburat la mică altitudine și au aruncat mii de făclii și indicatoare pentru foc. A urmat apoi formațiunea principală de atac: peste 500 de bombardiere grele Lancaster încărcate cu bombe convenționale și incendiare.

A opta forță aeriană americană a atacat a doua zi, cu alte 400 de tone de bombe, și a lansat încă 15 raiduri cu 210 bombardiere la 15 februarie.

bombardarea-dresdei
Ruinele Frauenkirche, o biserică luterană. În fundal se poate vedea cupola Academiei de Arte Plastice din Dresda. Foto: Getty Images

Odată cu distrugerea Luftwaffe și cu apărarea antiaeriană germană spulberată, aviația britanică a pierdut doar șase avioane. La sol, însă, mii de incendii mici s-au contopit într-o furtună enormă, care a generat vânturi atât de puternice, încât au aspirat oxigen, combustibil, structuri distruse și mii oameni în flăcările sale.

„Cei care nu mai puteau să plângă au învățat din nou cum să o facă odată cu distrugerea Dresdei”, avea să afirme dramaturgul Gerhart Hauptmann, laureat al premiului Nobel.

Bombardarea Dresdei și controversa morților

Estimările inițiale – și parțiale – ale numărului de morți arătau că bombardamentul asupra Dresdei fusese deosebit de puternic. David Irving pretinde în cartea sa din 1963, „Distrugerea Dresdei”, că bombardamentul a fost „cel mai mare masacru din istoria Europei”.

Estimarea istoricului britanic, de 150.000 până la 200.000 de morți, a fost mult timp acceptată. Dar afirmația că Dresda a fost „Hiroshima Germaniei” a atras rapid critici. Irving a dobândit ulterior notorietate – și și-a atras o condamnare penală – ca negaționist al Holocaustului.

bombardarea-dresdei
Foto: Getty Images

În parte pentru a împiedica simpatizanții extremei drepte să exploateze speculațiile cu privire la numărul victimelor, autoritățile din Dresda au înființat o comisie istorică în 2004, pentru a realiza un bilanț al morților bazat pe cercetări istorice, militare, medico-legale și arheologice.

După cum amintește site-ul Deutsche Welle, în 2010, comisia a publicat o estimare revizuită la cel puțin 18.000 și cel mult 25.000 de morți. Dar, oricât de șocant este prin numărul enorm de victime, bombardamentul nu a ieșit chiar atât de mult în evidență în istoria războiului de „bombardare strategică” a orașelor.

Majoritatea orașelor germane fuseseră distruse până în 1945 și multe au înregistrat rate de deces proporțional mai mari și distrugeri mai însemnate.

Bombardamentele din Hamburg, din iulie 1943, au generat prima mare furtună de foc și au ucis mai mult de 30.000 de civili.

În schimb, raidurile Luftwaffe asupra orașelor din Europa de Est, cum ar fi Belgradul (mai mult de 17.000 de morți) sau Varșovia (până la 25.000 de morți) au fost similare ca distrugere, în vreme ce bombardamentele nucleare americane asupra Japoniei le depășesc pe toate ca magnitudine.

La fața locului, însă, pentru martorii oculari precum Vonnegut, amploarea morții și a devastării părea dincolo de orice și-ar putea imagina vreodată un om.

Alocat unui echipaj de curățenie sanitară după bombardament, prizonierul de război Vonnegut a trebuit să sape prin adăposturi și subsoluri care „arătau ca niște tramvaie pline de oameni care au suferit simultan stop cardiac. Doar oameni așezați în scaunele lor, morți cu toții” – rămași brusc oxigen din cauza furtunii de foc.

Dresda era cunoscută drept „Florența de pe Elba”

A fost clar încă de la început că bombardarea Dresdei nu a însemnat doar moartea civililor, ci și distrugerea unui centru de cultură europeană și o splendoare barocă.

Încă din epoca lui August cel Puternic (1670-1733), „Florența de pe Elba” a găzduit colecții faimoase de artă, porțelan, stampe, instrumente științifice și bijuterii.

Foto: Getty Images

Mulți germani au considerat că, bombardând Dresda în februarie 1945, când Germania era deja „în genunchi”, Aliații au comis o cruntă nedreptate, sentiment care a avut o anumită susținere internațională în anii postbelici.

Dresda era un oraș aglomerat în iarna anului 1945, plin de refugiați fugiți din calea Armatei Roșii. Pentru cei mai mulți dintre ei, sfârșitul războiului părea aproape și inevitabil, iar un atac la scară largă părea puțin probabil.

Cu toate acestea, strategii Aliaților se temeau să nu permită Wehrmacht-ului să se regrupeze în interiorul graniței Germaniei, dacă ar fi slăbit presiunea.

Numai armata americană suferise aproape 140.000 de victime din decembrie 1944 până în ianuarie 1945 și 27.000 în săptămâna anterioară bombardării Dresdei.

Localnicii lucrează la reconstruirea unui zid bombardat. Foto: Getty Images

Așadar, în timp ce bombardamentul asupra Dresdei a fost o campanie teroristă devastatoare asupra civililor, a făcut parte dintr-un război în care astfel de tactici fuseseră utilizate la scară largă.

La mai puțin de trei luni și la câteva zile după ce Adolf Hitler s-a sinucis în buncărul său subteran, Înaltul Comandament al Germaniei a semnat predarea necondiționată a tuturor forțelor germane.


Citește și:


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
  • “dupa descoperirea atrocitatilor de la Auschwitz”,asta suna a razbunare din partea poporului ales…stapanul USA si GB.

  • >