Misterul avionului Boeing 727 furat de sub „nasul” controlorilor de trafic aerian

Pe 25 mai 2003, un avion Boeing 727 (înregistrat cu seria N844AA) a decolat de pe aeroportul Quatro de Fevereiro din Luanda, Angola. Nu ar fi fost ceva neobișnuit, numai că nimeni nu știa cu siguranță cine pilota avionul, și nici s-a cerut autorizare pentru decolare.

De fapt, Boeing-ul a fost furat chiar de sub „nasul” controlorilor de trafic aerian. Chiar și în ziua de azi, acesta rămâne unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviației.

Avionul N844AA, pe când aparținea companiei American Airlines. Imaginea a fost realizată pe Aeroportul Internațional O’Hare din Chicago la 21 mai 1989. Foto: RuthAS

Conform Wikipedia, avionul fusese construit în jurul anului 1975. La început, a fost deținut de compania American Airlines, după care a fost vândut unei companiei Aerospace Sales and Leasing.

Avionul a fost apoi luat în chirie de Compania Aeriană din Angola, TAAG, însă nu a fost folosit timp de peste un an. În acest timp, aeronava aparținând TAAG a acumulat datorii de patru milioane de dolari în taxe pentru aeroport.

Alături de alte avioane de pe același aeroport, aeronava a trecut în folosința altei linii aeriene, IRS Airlines. La momentul decolării, avionul avea fuzelajul argintiu cu dungi albastre, albe și roșii, potrivit martorilor.

Toate scaunele pasagerilor fuseseră scoase din interior, iar aeronava fusese amenajată pentru a transporta motorină.

Cine era la manșă?

Inginerul Ben Charles Padilla. Foto: IASA

Un articol publicat pe Medium amintește că, înainte de decolare, un bărbat fusese văzut intrând în avion. Era Benjamin Charles Padilla, care fusese contractat de linia aeriană să execute niște lucrări la aeronavă.

Se pare că lucrările de mentenanță necesitau mai mult de un om: asistentul lui Padilla, John Mikel Matantu, a fost văzut urcând și el la bord. Cei doi ingineri aveau sarcina să aducă aeronava la stadiul operațional, pregătind-o să fie preluată de IRS Airlines.

Niciunul dintre cei doi nu știa să piloteze un avion de asemenea dimensiuni. Matantu nu era pilot, iar Padilla avea licență doar pentru avioane ușoare.

Potrivit relatărilor presei, la scurt timp după ce Matantu a urcat la bordul avionului, aeronava a început să ruleze spre o pistă de decolare, fără ca ocupanții să țină cont de indicațiile turnului de control.

Dispozitivul ce repeta semnalul avionului fusese stins, iar aeronava nu avea aprinse luminile de navigare. Decolarea a fost executată de cineva care, evident, nu avea cunoștințe și experiență de zbor cu un Boeing 727, iar mișcările avionului au fost descrise ca fiind „haotice”.

Prin urmare, probabil că Padilla se afla la manșă, însă acest scenariu prezintă o problemă. Un Boeing 727 este operat în mod optim de o echipă de trei oameni. Toți cei trei trebuie instruiți corespunzător.

Manualul de operare conține o procedură de urgență care necesită doar două persoane, însă mulți susțin că pilotarea avionului doar de către doi oameni este aproape imposibilă.

Astfel, există suspiciunea că o a treia persoană ar fi urcat la bordul avionului, însă nu se știe cine, cum sau când.

Motivul din spatele furtului Boeing-ului

Cine a furat avionul este un mare mister. O altă enigmă, poate și mai mare, este motivul furtului. Cum furtul a avut loc la scurt timp după atacurile de la 11 septembrie 2001, FBI și CIA au acordat o atenție deosebită acestui caz.

Însă lunile întregi de investigații tot nu au reușit să lămurească dacă avionul fusese furat de vreo organizație teroristă. Temerile că avionul, lung de 47 de metri, avea să fie folosit ca armă împotriva unor obiective occidentale din Africa s-au stins când s-a descoperit că imaginile din satelit indicau că avionul nu se mai afla pe continent.

Avionul, cu puțin timp înainte să dispară, după ce a transportat combustibil la o mină de diamante. Foto: Mike Gabriel

În sprijinul acestor date existau rapoarte oficiale conform cărora avionul fusese văzut pentru ultima oară deasupra Oceanului Atlantic. Un alt motiv propus sună mai plauzibil, dar nu răspunde la întrebarea „unde erau cei doi bărbați despre care se crede că se aflau la bord?”.

Dacă furtul era doar o tentativă de a încasa banii de asigurare, unde anume au zburat Padilla și Matantu? Este posibil ca cei doi să fi ajuns în Conakry, Guineea.

În iulie 2003, s-a raportat că acolo fusese văzut avionul dispărut. Departamentul de Stat al SUA nu a considerat aceste relatări ca fiind de încredere, însă au fost singurele raportări în acest caz. O lună mai târziu, s-a raportat că avionul fusese văzut din nou, tot în Guineea.

Una dintre publicațiile care au scris despre acest caz bizar a fost ziarul South Florida Sun Sentinel. Intervievată, sora lui Padilla le-a spus reporterilor că era îngrijorată că fratele ei se prăbușise în ocean sau că fusese obligat să fure avionul și era ținut ostatic.

Femeia a confirmat suspiciunile că fratele ei se afla la manșă, însă de atunci nu au mai apărut informații noi. De asemenea, din momentul decolării și până în ziua de azi, avionul nu a mai fost văzut.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu