Într-o seară din 1984, câțiva oaspeți norocoși s-au adunat în casa paleontologului Dale Guthrie pentru a se înfrupta dintr-o tocană preparată dintr-o „delicatesă” cu care te întâlnești o dată în viață: carnea unui bizon care a murit acum 36.000 de ani, descoperit în permafrostul din Alaska și botezat Blue Babe.
Goana după aur din Alaska, care a debutat la sfârșitul secolului XIX, a atras în zonă mulți mineri și prospectori. În timpul săpăturilor, aceștia au descoperit mumiile înghețate ale multor animale străvechi.
Printre ele s-a numărat și Blue Babe, un bizon de stepă mumificat, descoperit în 1979. Cadavrul lui Blue Babe a fost găsit aproape intact, lucru neobișnuit pentru rămășițele animalelor cu vechime similară.
Analiza științifică a cadavrului și a solului înghețat în care fusese îngropat Blue Babe a scos la iveală un volum mare de date neprețuite, care le-au permis cercetătorilor să reconstituie povestea bizonului, mai ales a ultimelor sale zile de viață.
Descoperirea lui Blue Babe și scoaterea sa din gheață
De obicei, cadavrele de animale găsite de mineri erau incomplete. Mai interesați de aur decât de rămășițele de animal, săpătorii aruncau resturile străvechi.
În 1979, patru căutători de aur, soții Walter și Ruth Roman și cei doi fii ai lor, se ocupau de minerit în apropiere de Fairbanks. Apa din furtunul pe care îl foloseau a dezghețat o bucată din solul în care se afla Blue Babe, expunând o parte din rămășițele înghețate ale bizonului.
Minerii și-au numit descoperirea Blue Babe, drept referință albastrul metalic al pielii animalului („blue” – albastru în limba engleză).
Bănuind importanța descoperirii, minerii au decis să contacteze Universitatea din Alaska, instituție care l-a trimis la fața locului pe paleontologul Dale Guthrie.
Guthrie a identificat animalul ca fiind un bizon de stepă din Epoca Glaciară, având probabil zeci de mii de ani vechime. Pentru a evita deteriorarea cadavrului, Guthrie s-a hotărât să înceapă imediat săpăturile.
Operațiunea era extrem de dificilă, deoarece pământul era încă înghețat, iar cadavrul se afla în apropierea câtorva blocuri mari de gheață. Însă, cum era vară, solul se dezgheța câte puțin în fiecare zi și, în cele din urmă, animalul a fost eliberat, în afară de cap și gât.
Temându-se că părțile expuse ale cadavrului vor începe să se descompună, Guthrie a luat decizia să îl taie în mai multe bucăți. Apoi, bucățile au fost transportate la universitate și reînghețate.
Bizonul a fost ucis de lei arhaici
În cele din urmă, capul și gâtul lui Blue Babe au fost, și ele, dezghețate, excavate și depozitate alături de restul animalului. La Universitatea din Alaska, savanții au început să analizeze creatura.
Datarea cu carbon a unei bucăți de piele a indicat faptul că bizonul murise cu 36.000 de ani în urmă.
Potrivit Atlas Obscura, Blue Babe a fost ucis de unul sau mai mulți lei americani (Panthera leo atrox), o subspecie arhaică dispărută, care a trăit în Epoca Glaciară în America de Nord.
Concluzia s-a bazat pe urmele de zgârieturi de pe spatele lui Blue Babe, pe urmele de dinți de pe piele, precum și pe o bucată de dinte de leu rămasă înfiptă în gâtul animalului.
În plus, părul, dinții și coarnele bizonului, precum și conținutul său de grăsime indicau faptul că murise la începutul iernii. Datorită venirii iernii și faptului că leii nu au reușit să se întoarcă să-și termine masa din cauza temperaturii scăzute, bizonul a fost conservat.
Să gustăm carne de bizon din Era Glaciară
Probabil cea mai bizară poveste referitoare la Blue Babe este că o parte a acestei creaturi antice a fost gătită și consumată de cercetătorii care o studiau.
În 1984, când se pregăteau să expună bizonul, Guthrie și colegii săi au tăiat o bucată din carnea de pe gâtul animalului și au decis să facă din ea o tocăniță.
Potrivit relatărilor, carnea avea o aromă puternică și era destul de tare, însă delicioasă.
Astăzi, Blue Babe, sau – mai bine zis – un model din ghips al bizonului, acoperit de pielea sa tăbăcită și tratată chimic, este expus la Muzeul Nordului, de la Universitatea din Alaska.