De când existăm pe Pământ, am avut nevoie de ajutor medical. Dacă în prezent medicina este bazată pe studii temeinice și folosește tehnologii avansate, strămoșii noștri s-au descurcat în condiții mult mai vitrege.

De cele mai multe ori, leacurile pe care le foloseau ca să scape de boli se bazau pe cunoștințe limitate și pe ce le oferea natura. Uneori, aceste metode erau cel puțin bizare, dacă nu de-a dreptul periculoase.

Îți prezentăm câteva tratamente folosite în medicina antică, pe care, cel mai probabil, nu ai avea curajul să le încerci.

Încă din vremurile antice, oamenii știau cum să confecționeze plombe și proteze. Un dinte descoperit în Italia, vechi de aproximativ 14.000 de ani, atestă faptul că strămoșii noștri făceau tratamente stomatologice.

De cele mai multe ori, tratamentele erau extrem de dureroase, iar uneori frizau ridicolul. Medicul Avicena le recomanda pacienților să dea foc unui amestec de grăsime de capră, măselariță și ceapă.

Fumul emis de bizara mixtură era folosit pentru a trata durerile de dinți. Un alt leac pentru aceste dureri supărătoare era recomandat de Pliniu cel Bătrân.

Suferindul trebuia să prindă o broască exact la miezul nopții, să scuipe în gura animalului, iar apoi să rostească o „formulă vindecătoare”.

Strămoșii noștri au fost la fel de preocupați ca noi de chirurgie. În Mesopotamia, doctorii foloseau alcool și opiu ca să-și anestezieze pacienții.

În Egiptul Antic, medicii preparau extracte din fructe de mătrăgună, în timp ce indienii și chinezii foloseau ienupărul. Tot asiaticii foloseau și canabisul și omagul pentru a alina durerea. Desigur, este greu de determinat cât de eficiente erau toate aceste anestezice.

Medicina antică încerca să trateze și bolile cronice. Pe vremea lui Hipocrate (460-370 î.e.n.), se credea că epilepsia este cauzată de voința zeilor. Spre deosebire de contemporanii săi, Hipocrate era convins că boala este cauzată de expunerea la vânt, frig și soare.

Mai târziu, în Evul Mediu, oamenii au început să creadă că epilepticii sunt posedați de demoni. De aceea, bolnavii erau tratați cu rugăciuni și apă sfințită.

Întorcându-ne în Antichitate, trebuie să menționăm că medicii de atunci tratau diabetul cu exerciții fizice și ierburi, dar rezultatele, evident, întârziau să apară.

Mai mult, bolile de piele erau considerate incurabile. De aceea, suferinzii erau obligați să poarte un clopoțel, care-i avertiza pe ceilalți să se ferească.

Înainte de descoperirea antibioticelor, doctorii încercau să trateze infecțiile cu plante toxice sau venin de viperă. Deși sună ciudat, ideea lor nu era absurdă.

Oamenii de știință moderni au ajuns la concluzia că atât plantele toxice, cât și veninul au proprietăți antibacteriene. În Egiptul Antic, infecțiile erau tratate cu canabis, opiu și măselariță.

În Evul Mediu, doctorii fierbeau niște poțiuni în care adăugau șerpi și scorpioni uscați.

În anumite zone ale Globului, exista un tratament bizar pentru problemele digestive, somnolență, crampe stomacale și paraziți intestinali. Pacienților li se făcea o clismă cu fum de tutun, o metodă adoptată de la băștinașii nord-americani.

Tot clisma cu fum era folosită pentru a-i resuscita pe cei care erau cât pe ce să se înece. Acest tratament a fost popular în Europa până la începutul secolului XIX, când s-a descoperit că nicotina este otrăvitoare.

În continuare, descoperă 15 tratamente medicale din trecut care te vor face să te bucuri că trăiești în acest secol.