Beguinele au fost femei care, în timpul Evului Mediu, și-au dedicat viața credinței, dar fără a depune jurămintele de sărăcie sau castitate perpetuă și fără a se închide în mănăstiri, rămânând ferm independente de autoritatea ecleziastică instituțională.
Cunoscute și sub numele de „femei sfinte” (în latina vulgară: „mulieres sanctae” sau „mulieres religiosae”), acestea proveneau adesea din familii nobile și au început să apară în Liege, în Belgia de astăzi, la sfârșitul secolului al XII-lea.
Comunități de femei educate
Mișcarea beguinelor s-a răspândit rapid în Belgia, Olanda, Germania și Franța, devenind o opțiune populară pentru femeile din mediul urban. Pe lângă satisfacerea nevoilor spirituale ale celor care aderau la mișcare, aceasta a încercat să rezolve și problemele socio-economice care decurgeau din excesul de femei care nu se căsătoreau, dar nici nu doreau să fie călugărițe.
Merită să ne amintim că cruciadele au dus la moarte mii de bărbați, astfel încât multe femei nu mai aveau cu cine să se căsătorească.
Spre deosebire de călugărițe, beguinele trăiau în comunități autonome care aveau câteva zeci de membre. Mai mult, spre deosebire de călugărițele din ordinele catolice, aceste femei erau libere să se căsătorească sau să părăsească grupul oricând doreau, dar multe dintre ele rămâneau alături de celelalte pentru toată viața.
Viața lor era dedicată rugăciunii, dar efectuau și munci care le permiteau să se întrețină. Unele s-au angajat în producția de țesături sau dantelă, în timp ce altele lucrau ca sore medicale.
Contribuții culturale și persecuții din partea Inchiziției
Pentru că erau în general bine educate, multe beguine au scris și texte spirituale în limba lor maternă, jucând un rol important în crearea și răspândirea literaturii vernaculare, adică a literaturii scrise în alte limbi decât latina, care era standardul pentru scrierea textelor literare.
Tocmai din această cauză, mulți au suspectat că beguinele promovau idei religioase neortodoxe, iar unele au fost chiar acuzate de erezie și executate. De pildă, Marguerite Porete, care a trăit în secolul al XIII-lea, a fost arsă pe rug la Paris pentru lucrarea sa mistică „Le Miroir des âmes simples” („Oglinda sufletelor simple”, în traducere liberă), un dialog între Iubire, Rațiune și Suflet care este considerat unul dintre cele mai mari tratate religioase scrise în franceza veche.
Pe lângă faptul că a scris cartea, Marguerite obișnuia să o citească cu voce tare în diverse localități, în fața mulțimilor, ceea ce a contribuit la condamnarea ei, autoritățile temându-se că atitudinea femeii arăta că nu mai era nevoie de preot pentru a exprima iubirea față de Dumnezeu.
Acuzațiile de erezie au luat o proporție atât de mare, încât Consiliul de la Viena din 1311 a ordonat dizolvarea comunităților de beguine. Deși politica oficială față de aceste grupuri a variat de-a lungul secolelor, multe au fost în cele din urmă suprimate sau dizolvate ori s-au contopit cu ordine religioase consolidate.
Unele comunități încă mai există, în special în Belgia, unde majoritatea operează organizații caritabile. Echivalentul masculin al beguinelor era cunoscut sub numele de begharzi. Aceși „semicălugări” nu au atins niciodată aceeași importanță, iar cele câteva comunități care au supraviețuit în Belgia au fost suprimate în timpul Revoluției Franceze.
Citește în continuare