Un bar din Belgia îți reține pantofii ca garanție pentru halbele de bere

Berea belgiană este celebră în lumea întreagă, așa că nu este surprinzător că turiștii se înghesuie în berării atunci când vizitează această țară. În ultima vreme, însă, mulți dintre ei au căpătat prostul obicei de a pleca acasă cu câte un suvenir: o halbă de bere.

Prin urmare, pentru a preveni furturile, proprietarii de localuri au fost nevoiți să pună în aplicare diverse măsuri de siguranță, care mai de care mai ingenioase. De exemplu, patronul unei berării din Gent le cere clienților să lase un pantof la bar drept garanție pentru halbele de bere.

Sistem de alarmă pe fiecare halbă

The Beer Wall
„The Beer Wall” („Zidul cu bere”) este una dintre cele mai faimoase berării din Bruges. Foto: tripadvisor.com

Philip Maes, proprietarul barului „The Beer Wall”, din Bruges, pierde peste 4.000 de halbe pe an, lucru care îl costă foarte mulți bani. Asta, deoarece multe dintre aceste halbe sunt opere de artă elaborate, făcute special pentru acest bar.

O halbă de bere poate costa până la 50 de euro, așa că, dacă sunt furate mii, pierderile financiare sunt semnificative. Așa că Maes și alți proprietari de baruri au implementat măsuri de siguranță pentru a descuraja furtul.

Anul trecut, bărbatul a investit aproximativ 5.000 de euro pentru a instala sisteme de alarmă pe fiecare halbă, sperând să descurajeze clienții tentați să le fure. Maes a estimat că 80% dintre posibilii hoți ar fi descurajați de rușinea de a fi declanșat alarma.

Vrei bere? Descalță-te!

Alți proprietari de localuri au optat pentru măsuri de siguranță mai puțin costisitoare. Alex de Vriendt, patronul berăriei Dulle Griet, din Gent, le cere clienților să își lase un pantof drept garanție.

Dulle Griet
Clienții nu par deranjați de regula casei. așa că își lasă încălțămintea ca gaj. Foto: hln.be

Pantoful este păstrat de barman într-un coș special, atârnat de tavan, și este returnat proprietarului la plecare.

„Coșul a devenit o atracție turistică, însă pentru noi este o garanție. Halbele sunt atât de scumpe fiindcă sunt făcute special pentru noi ”, a declarat Alex de Vriendt pentru cotidianul belgian Nieuwsblad.

Totuși, Această metodă nu este infailibilă. Alex de Vriendt spune că unii au preferat să plece desculți și să ia o halbă de bere drept suvenir. Însă, atâta timp cât clienții nu vor încerca să intre desculți în bar, Alex acceptă orice fel de pantof drept garanție.

 


Ți-a plăcut acest articol? Descoperă și 20 de curiozități despre bere, cea mai căutată băutură din lume. Apoi, citește o poveste bizară despre această băutură populară: Înecați în alcool – Uriașa inundație de bere care a lovit Londra.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, vezi episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Un comentariu la „Un bar din Belgia îți reține pantofii ca garanție pentru halbele de bere”

  1. Bun…Şi dacă lu’ unu’ îi put picioarele de nu poţi să stai, ce te faci? Stai cu „trotilul” la nas şi rişti să-ţi pierzi şi puţinii clienţi pe care-i mai ai, dacă simt şi ei mirosul (duhoarea! – sic!)… :)))
    Nu e o metodă eficientă….
    Mai bine pun berea în pahare de plastic şi măreşti preţul berii cu contravaloarea paharului. Cel mai simplu şi mai eficient!

Lasă un comentariu