fbpx

Amintiri din casa groazei: Bedlam, primul azil de nebuni din lume

Astăzi, Spitalul Regal Bethlem, din Londra, este un spital de psihiatrie modern. Însă, dacă ai fi avut ghinionul să fii trimis aici mai demult, ți-ai fi dat seama de ce numele său era sinonim cu groaza și cu haosul.

Spitalul Bethlem (de la „Bethlehem”, prescurtat prin „Bedlam”) a fost primul azil de nebuni din lume. Fondat de biserică drept azil de binefacere în 1247, a devenit în 1357 prima instituție care a încercat tratarea celor nebuni.

Vechiul spital „Bethlehem”, Londra, 1714. Foto: Alamy

Episcopul italian Goffredo de Prefetti a fost primul care înființat aici un centru de colectare a donațiilor pentru a sprijini Cruciadele. Totuși, nu era ceva neobișnuit pentru fețele bisericești să le ofere adăpost celor nevoiași, care sufereau adeseori de boli mintale.

Nu se știe când a început instituția să se concentreze asupra tratării bolnavilor mintal, însă, în 1330, locul era deja numit „spital”. În 1377, deja era cunoscut în primul rând drept azil de nebuni.

De aproape șapte sute de ani, Bedlam îi primește pe cei cu tulburări mintale. Însă, de-a lungul acestei perioade de timp, cei internați aici au supraviețuit în condiții de mizerie, groază și abuzuri inimaginabile.

O inspecție din secolul XVI a descoperit că scurgerile de sub clădire erau mereu blocate, iar mizeria se aduna în grămezi la intrări. La acea vreme, nu se făcea nicio legătură între sănătate și igienă, iar apa trebuia cărată cu mâna.

Pacienți din spitalul Bethlem, care există de aproape șapte secole. Foto: Telegraph.co.uk

Așa că până și spitalele obișnuite erau murdare, și cu atât mai mult Bedlam. Până la sfârșitul secolului XVII, nevoia unei reorganizări era evidentă – deși nu în scopul de a îmbunătăți serviciile.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

În schimb, spitalul a fost reconstruit în afara orașului și s-a acordat o mare atenție înfățișării sale. Noul design al Bedlam-ului a fost proiectat de Robert Hooke, un inspector al orașului, și includea coloane corintice și o turetă care avea în vârf o cupolă.

Fațada a fost inspirată de Palatul Tuileries, din Paris, construit de Ludovic al XIV-lea. Clădirea avea vedere spre niște grădini amenajate cu promenade înșiruite cu copaci.

Însă interiorul spitalului era groaznic. Exteriorul frumos ornat era mult prea greu, cauzând crăparea peretelui din spatele clădirii. Pereții se îmbibau cu apă atunci când ploua. Construite pe pietriș, fundațiile instituției au început în curând să se năruie.

Pacientă a spitalului Bedlam. Gravură din secolul XIX. Foto: Alamy

Tot în secolul XVII, celebrul azil a început să inspire numeroase piese de teatru și balade din epoca lui Iacob I. Spitalul era folosit pentru a explora semnificațiile nebuniei și pentru a discuta cine anume avea puterea de a decide cine era sănătos din punct de vedere psihic.

În „Târfa cinstită”, Partea I, acțiunea se desfășoară – pentru prima oară – în Bedlam. Fiind cel mai cunoscut și cel mai mare azil, reputația dezastruoasă a instituției, de „gaură de iad”, a venit de la sine.

Intră în scenă familia Munro

James Munro a devenit medicul șef de la Bedlam în 1728. Familia sa avea să controleze azilul în următorii 125 de ani. Sub auspiciile acestei familii, tratamentul s-a înrăutățit drastic, metodele trecând de la medicamente la cele practicate de chirurgi.

Mulți pacienți erau bătuți, înfometați și scufundați în băi reci ca gheața în mod frecvent. Dieta pacienților era necorespunzătoare și mulți sufereau de înfometare sau malnutriție.

„Terapia rotativă”, inventată de Erasmus Darwin (bunicul lui Charles Darwin). Pacientul era legat de scaun sau de pat și învârtit până când „se calma”, leșinând. Foto: Alamy

Guvernatorii nu le ofereau pacienților mese îndestulătoare, bazându-se adeseori pe proviziile de bază pe care le primeau în dar și pe resursele pe care erau le cumpărau paznicii.

Pacienții erau hrăniți de două ori pe zi cu o dietă anostă, în porții insuficiente. Dieta urma teoria umorilor (din Grecia Antică!), potrivit căreia împărțirea în porții mici și evitarea mâncărurilor bogate le permitea celor nebuni „să își reechilibreze corpul” și „să își domolească pornirile iraționale”.

Inițial, instituția și-a deschis ușile pentru public în speranța de a atrage membri ai familiei care să îi viziteze pe cei iubiți. Din păcate, familiile nu au venit…

Însă londonezii bogați au fost imediat atrași de spital. Suferința celor internați a devenit o distracție pentru restul Londrei. Deși nu există dovezi, se speculează că decizia de a deschide spitalul pentru public a fost motivată de nevoia de a strânge fonduri.

Erasmus Darwin. Foto: Getty

La prețul de 10 șilingi (luați, desigur, sub formă de „donație”), turul spitalului avea să se dovedească o afacere foarte extrem de profitabilă. Cei internați au fost expuși, iar comportamentul lor bizar și „tratamentul” adeseori crud au fost considerate o formă de teatru.

Doamnele în haine fine, cu batiste la nas, făceau turul spitalului de parcă ar fi vizitat Casa Groazei dintr-un parc de distracții. Cei considerați periculoși erau permanent înlănțuiți.

Alții erau lăsați să se plimbe. Cătușele, ferecarea în niște cuști minuscule, scufundarea în apă rece ca gheața – toate acestea au fost încercate drept tratament pentru bolile psihice.

La fel înfometarea, lăsarea sângelui, bătaia și izolarea. Terapia rotativă implica învârtirea pacientului într-un scaun suspendat de tavan, până când pacientul vomita, iar în final leșina.

Un alt „tratament” presupunea dușurile cu apă rece sau introducerea pacienților într-o cadă sau într-un butoi cu apă rece. Foto: Alamy

Mulți pacienți care ar fi putut supraviețui bolii au murit în urma terapiei. De fapt, pacienții considerați prea fragili pentru a supraviețui tratamentului au fost refuzați.

Cât timp familia Munro a continuat să conducă Bedlam, atrocitățile au continuat. Ultimul administrator de la Bedlam din familia Munro a fost Thomas Munro.

În 1816, s-a retras în urma unui scandal care a culminat cu acuza că era „lipsit de umanitate” față de pacienții din Bedlam. După plecarea lui Munro, spitalul a început să dezvolte metode mai moderne și mai puțin crude de tratare a bolilor mintale.

Desigur, chiar și în anii ’60 ai secolului XX, tratamentul nostru „modern” pentru bolile mintale includea lucruri pe care acum le considerăm barbare, cum ar fi celulele matlasate, cămășile de forță și lobotomiile.

Și chiar și un spital psihiatric contemporan poate fi un loc sinistru. Însă mizeria și groaza din Bedlam au dispărut. Tot ce a rămas în amintire este numele acelui loc.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>