Automumificarea și enigma călugărilor budiști înmormântați de vii

Timp de secole, unii călugări budiști au urmat practica de automumificare, ceea ce însemna că, după o dietă strictă, intrau în mormânt și sunau dintr-un clopot în fiecare zi în care încă erau în viață.

Pe măsură ce budismul se răspândea în țările asiatice, diferite școli și învățături budiste au intrat în contact cu diferite culturi locale.

Unii călugări budiști spuneau că orice formă de viață este sacră și le cereau adepților să pășească în jurul templului cu cea mai mare grijă, ca să nu strivească din greșeală vreo furnică sau orice altă insectă minusculă.

Însă alte școli au adoptat învățături și convingeri bizare, cum ar fi practica de automumificare pentru a atinge un nivel avansat de iluminare. Această practică nu avea ca rezultat o mumie tipică, așa cum sunt cele din Egiptul Antic sau din Peru.

Automumificare calugari budisti

Luang Phor Daeng Payasilo, călugărul mumificat aflat în Wat Khunaram, Ko Samui, în sudul Thailandei

În prefectura Yamagata din nordul Japoniei au existat încercări de automumificare din secolul XI și până în secolul XIX, când guvernul japonez a hotărât că aceasta era o formă de sinucidere asistată. Însă au continuat să existe adepți care se automumificau, chiar și după ce s-a emis un decret care interzicea acest lucru.

Această practică obscură a apărut datorită unui călugăr cunoscut drept Kukai, fondatorul școlii budiste Shingon, la începutul secolului IX. Era vorba de o școală ezoterică, mai mult sau mai puțin.

La două secole după moartea lui Kukai, hagiografia sa a ieșit la suprafață și aceasta susținea că el nu murise, ci că se închisese în mormânt într-o anumită stare de meditație. Atunci când va ieși din mormânt, peste milioane de ani, îi va ajuta pe alții să atingă nirvana, susținea hagiografia.

Călugării Shingon din Yamagata au fost cei care încercau cel mai adesea să devină niște Buddha vii. Călugării duceau o viață strictă înainte de a intra în morminte într-o stare meditativă, iar în morminte încetau din viață și unii se transformau în mumii, numite Sokushinbutsu.

Unii călugări budiști se supuneau la automumificare pentru a se ilumina

Automumificare calugari budisti

Sokushinbutsu (mumia) lui Huineng în Shaoguan, Guangdong, China

Înainte de automumificare, trebuiau făcuți anumiți pași și străbătute anumite cicluri. De exemplu, la început, fiecare adept urma o dietă crudă strictă, pentru a-și pregăti corpul în vederea acestui proces.

Primul ritual alimentar special dura o mie de zile și era urmat de un alt ciclu de o mie de zile. Scopul acestora era să deshidrateze corpul și, mai important, să elimine bacteriile care ne consumă rămășițele atunci când ne descompunem după moarte.

Călugării budiști nu priveau acest proces ca fiind o sinucidere, ci ca o cale spre iluminarea finală. Dacă reușeau să atingă starea de Sokushinbutsu și corpul lor era găsit intact la o mie de zile după moarte, însemna că efortul lor spiritual fusese încununat de succes.

Automumificarea începea cu o dietă a morții

Așa că pregătirea începea cu o dietă strictă, în cadrul căreia călugării aveau voie să consume numai apă, fructe, nuci și semințe care fuseseră adunate din păduri și de pe munți. O astfel de dieta ajuta corpul să piardă din greutate.

În următoarea fază, acești călugări budiști consumau rădăcini și coaja pinilor. De asemenea ei consumau și urushi, un ceai obținut din seva toxică a unui anumit arbore.

Automumificare calugari budisti

În 2015, cercetătorii de la Centrul Medical Meander, din Olanda, au scanat o presupusă statuie antică a lui Buddha și au descoperit în interior romășițele unui călugăr automumificat

Ceaiul ajuta în special la curățarea organelor interne de paraziți. Când procesul de pregătire era gata, călugării intrau de vii în morminte, care ofereau atât loc cât să poată sta în poziția lotusului.

În morminte, călugării aveau un tub care le permitea să respire și un clopot pe care îl sunau în fiecare zi, pentru a-i anunța pe cei din templu că încă nu muriseră. De îndată ce clopotul nu mai suna, călugărul era considerat mort.

Oamenii deschideau mormântul, îndepărtau tubul pentru respirat și sigilau mormântul pentru sute de ani. După aceea, mormintele erau redeschise și se verifica dacă trupurile călugărilor prezentau semne de degradare.

Campionii automumificării sunt venerați în temple

Unele surse spun că există cam 24 de „Buddha vii”, al căror proces de automumificare a fost un succes. Alții spun că au existat cu mult mai mulți, însă au fost pierduți în negura timpurilor.

Dacă o mumie era descoperită într-un mormânt, era scoasă din el, era îmbrăcată în haine luxoase și era expusă în templu pentru a fi venerată. Acei călugări budiști ale căror rămășițe se dezintegraseră aveau parte de un tratament mai simplu: erau lăsați în morminte, însă erau lăudați pentru hotărârea și efortul lor.

Numai o parte dintre mumii pot fi văzute în templele din Japonia. Și una dintre cele mai venerate mumii este cea a lui Shinnyokai-Shonin, care a trăit între 1687 și 1783.

Shinnoykai s-a hotărât să devină Sokushinbutsu la vârsta de 96 de ani, după 42 de zile de abstinență totală. Mumia sa stă în poziția lotusului și se află într-un altar separat în templul Dainichi-Boo.

Shinnoykai este îmbrăcat în veșminte bogate, care sunt schimbate în funcție de ritual. Hainele sale vechi sunt folosite pentru a face amulete, care sunt apoi vândute vizitatorilor care vin la templu.

Ultimul călugăr automumificat a fost considerat nebun

Ultima persoană care a devenit Sokushinbutsu a reușit acest lucru după ce guvernul a interzis această practică în ultimii ani ai secolului XIX. Este vorba despre un călugăr pe nume Bukkai, care a murit în 1903 după ce s-a supus procedurii de iluminare, fiind considerat nebun de contemporani.

Rămășițele sale au rămas neatinse până la începutul anilor ’60, când niște cercetători universitari au început să le studieze și au descoperit că acest cadavru se afla într-o stare extrem de bine conservată.

Astăzi, Sokushinbutsu este o practică aparținând trecutului, însă interesul de a vedea aceste mumii nu a scăzut și oamenii se înghesuie în templele care le adăpostesc. În afară de Japonia, alte cazuri în care călugării s-au supus de bunăvoie la mumificare au fost înregistrate în China și India.


În continuare, citește despre un mister de 2000 de ani, mumiile de sare din Iran, apoi descoperă misterele milioanelor de animale mumificate din Egiptul Antic. Iată un alt articol care s-ar putea să te intereseze: „Mumia cu trei degete” descoperită în Peru nu este umană, spun specialiștii.

Articole fascinante

>