De ce broaștele țestoase marine mănâncă plastic din ocean? Cercetările recente arată că, după o săptămână petrecută în apa mării, plasticul începe să miroasă precum hrana obișnuită a țestoaselor marine, devenind irezistibil pentru aceste viețuitoare.

Potrivit unui studiu desfășurat în 2020 la Universitatea din Carolina de Nord, pe bucățile de plastic care plutesc în ocean se depune un strat de alge și microorganisme care, pentru țestoase, miroase a hrană, relatează CNBC.

„Această constatare este importantă pentru că este prima demonstrație că mirosul plasticului ce plutește în apele oceanelor determină animalele să îl mănânce. Este deja la ordinea zilei să găsești broaște țestoase cu sistemul digestiv complet sau parțial blocat pentru că au mâncat plastic. Există, de asemenea, din ce în ce mai multe cazuri de țestoase care se îmbolnăvesc și eșuează pe plajă din cauza ingurgitării de plastic”, a declarat biologul Kenneth Lohmann.

În aceste condiții, cel mai important lucru pe care oamenii îl pot face este să împiedice aruncarea gunoiului în mare, în primul rând.

Măsuri concrete în acest sens sunt reciclarea și colectarea gunoaielor după o plimbare pe plajă sau după o excursie cu barca, folosirea pungilor de cumpărături reutilizabile sau din hârtie și cumpărarea de băuturi în recipiente mai mari și mai puține, în loc de recipiente mai mici și mai multe, ținute laolaltă cu inele de plastic.

Pentru a înțelege cum se comportă țestoasele marine atunci când descoperă plastic, echipa de cercetare a studiat în laborator cum au reacționat animalele atunci când li s-a oferit hrană disponibilă în sălbăticie, plastic lăsat câteva zile în apă provenită din ocean și plastic curat.

Broaștele țestoase au ignorat „aromele” de plastic curat, dar au răspuns imediat la mirosurile de hrană și materiale plastice din ocean, încercând să le înghită.

În timpul experimentelor, țestoasele scoteau nasul din apă în mod repetat, încercând să miroasă sursa de hrană și să o muște. Țestoasele nu au fost lăsate să ingereze materiale plastice în timpul experimentelor și au fost eliberate în ocean după studiu.

„Țestoasele foarte tinere se hrănesc la suprafață, iar plasticul care plutește pe apă le afectează. Țestoasele mai în vârstă se hrănesc la adâncimi mai mari, uneori chiar pe fundul oceanului. Indiferent de locul în care sunt distribuite în ocean materialele plastice, este foarte probabil ca țestoasele să le mănânce”, a afirmat Kayla Goforth, participantă la studiu.

Potrivit cercetătorilor, rezultatele studiului ridică semne de întrebare îngrijorătoare cu privire la impactul pe termen lung pe care plasticul îl poate avea asupra tuturor speciilor de animale din ocean.

„În Pacific există zone uriașe acoperite cu resturi de plastic plutitoare. Concentrațiile dense de plastic pot face ca țestoasele – sau alte specii – să creadă că este o zonă care abundă de hrană”, a spus Lohmann.

„Aceste zone pot atrage mamifere marine, pești și păsări, deoarece au mirosul specific al unor regiuni fertile. Odată ce aceste materiale plastice ajung în ocean, nu avem cum să le îndepărtăm sau să le facem să nu miroasă precum hrana. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să nu lăsăm plasticul să ajungă în ocean”, a explicat cercetătorul.