Pământul are un nou satelit, de dimensiunea unei mașini

Pe 19 februarie 2020, specialiștii de la observatorul astronomic Catalina Sky Survey din Arizona au descoperit un corp ceresc de mici dimensiuni, care se deplasa rapid pe bolta cerească.

În următoarele zile, cercetătorii de la alte șase observatoare din întreaga lume au urmărit obiectul, pe care l-au numit 2020 CD3. I-au calculat orbita, confirmând că a fost „prins” în câmpul gravitațional al Pământului acum aproximativ trei ani.

Noul satelit
Noul satelit, surprins de astronomii din Arizona. Foto: cnn.com

Un anunț publicat de Uniunea Internațională a Astronomilor afirmă că acest corp ceresc nu s-a desprins din niciun obiect trimis de om în spațiu.

Așa că este vorba, cel mai probabil, de un asteroid „agățat” de undele gravitaționale ale planetei în timp ce trecea pe lângă ea.

Are o orbită ovală

Acesta este al doilea asteroid pe care Pământul l-a „capturat” ca satelit. Primul, asteroidul 2006 RH120, a orbitat planeta noastră între septembrie 2006 și iunie 2007, când a reușit să se desprindă.

Noul satelit al Pământului are între 1.9 și 3.5 metri (dimensiunea unei mașini). Înconjoară planeta aproximativ o dată la 47 de zile, urmând o orbită ovală, mai largă decât cea a Lunii.

Asteroid
Foto: sky.com

Orbita asteroidului nu este stabilă, așa că, în cele din urmă, 2020 CD3 se va îndepărta de Pământ.

„Se pare că va scăpa de forța gravitațională a Terrei în luna aprilie”, a afirmat Grigori Fedorets, de la Queen’s University Belfast, din Marea Britanie.

Cu toate acestea, există mai multe simulări ale traiectoriei asteroidului și nu toate înfățișează același scenariu. Va fi nevoie, așadar, de mai multe observații pentru a prezice cu exactitate soarta mini-satelitului și pentru a stabili proveniența lui.


Ți-a plăcut acest articol? Citește și Luna: coincidențe cosmice stranii pe care știința nu le poate explica. Apoi, află mai multe despre „Gelatina cleioasă” de pe Lună, substanța misterioasă descoperită de robotul spațial al Chinei.

Ca să știi mai mult, citește „Origini. Cum a modelat Pământul istoria omenirii”

Când vorbim despre istoria omenirii, ne concentrăm adesea asupra marilor lideri, a forțelor demografice și a războaielor decisive. Dar cum ne-a modelat Pământul destinul? Planeta noastră se clatină, determinând schimbări climatice care au forțat trecerea de la o viață nomadă la agricultură. Terenul muntos a dus la dezvoltarea democrației în Grecia. Mai târziu, modelele de circulație atmosferică au modelat evoluția explorării, colonizării și comerțului global.

Chiar și astăzi, comportamentul de vot în sud-estul Statelor Unite urmează în cele din urmă modelul subiacent al sedimentelor vechi de 75 de milioane de ani dintr-o mare de mult dispărută. Pretutindeni putem observa amprenta profundă a planetarului asupra umanului. De la cultivarea primelor plante până la fondarea statelor moderne, „Origini” explică modul în care forțele planetei (adică dinamica plăcilor tectonice, curenții oceanici, clima și materiile prime) au influențat evoluția, viața și istoria omului.

Profesor specializat în popularizarea științei, Lewis Dartnell a creat o lucrare care ar trebui să fie înțeleasă de aproape orice cititor.

„Origini. Cum a modelat Pământul istoria omenirii” se găsește cu reducere pe Elefant sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu