7 detalii curioase cu privire la asasinarea lui Franz Ferdinand

Uneori, istoria se dovedește cum nu se poate mai ciudată, iar această constatare este ilustrată perfect în cazul evenimentului considerat declanșatorul Primului Război Mondial: asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand.

Cine l-a asasinat pe Franz Ferdinand și cum a murit cel care a comis crima? Cum se numea complotistul care a încercat de două ori să se sinucidă, eșuând de fiecare dată? Ce importanță a avut în asasinat marșarierul mașinii arhiducelui?

Iulie 1914. Trupul arhiducelui Franz Ferdinand și cel al soției sale, Sophie, zăcând în sicrie la Palatul Hofburg din Viena. Foto: Getty Images

În acest articol îți prezentăm o serie de curiozități cu privire la asasinarea lui Franz Ferdinand, unul dintre cele mai importante evenimente din secolul XX.

1

Ferdinand a supraviețuit primei tentative de asasinare datorită exploziei întârziate a unei grenade

La 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, vizita Sarajevo pentru a celebra anexarea Bosniei la imperiu.

Organizația secretă Mâna Neagră aflase despre planurile acestuia și a decis să-l asasineze, în semn de protest față de includerea Bosniei în imperiu.

Înarmați cu grenade și pistoale, complotiștii, printre care se afla și Gavrilo Princip, erau așezați strategic de-a lungul traseului mașinii oficiale.

Scena asasinatului ilustrată în ziarul italian Domenica del Corriere, 12 iulie 1914. Foto: Wikimedia

În cele din urmă, Princip l-a ucis pe arhiduce, dar prima lovitură a venit de la Nedeljko Cabrinovic, care a aruncat o grenadă asupra mașinii lui Franz Ferdinand.

Grenada a ricoșat și a ajuns chiar în spatele automobilului, rănind câțiva oameni, însă nu și pe arhiduce. Franz Ferdinand a scăpat nevătămat datorită întârzierii exploziei cu aproximativ 10 secunde.

2

Nedeljko Cabrinovic a încercat să se sinucidă de două ori, dar nu a reușit

După ce a aruncat grenada asupra lui Franz Ferdinand, Nedjelko Cabrinovic a încercat să se sinucidă înghițind o fiolă cu cianură, gest la care ar fi trebuit să recurgă toți complicii, ca să nu fie arestați.

Nedeljko Cabrinovic. Foto: Wikimedia

Din nefericire pentru Cabrinovic, cianura a fost prea slabă și i-a provocat doar o stare de rău. Panicat, a sărit de pe un pod, dar a supraviețuit căderii, deoarece apa râului avea adâncimea de doar 10 centimetri.

Prăbușit în apă, cu un picior rupt și amețit de otravă, Cabrinovic a fost arestat imediat. O soartă similară a avut și Princip, deși el și ceilalți complici au reușit să scape din mulțimea panicată de explozia din prima tentativă de asasinat.

3

Ferdinand a făcut o schimbare de ultimă oră, decizie care s-a răsfrânt asupra întregului secol XX

După încercarea catastrofală a lui Cabrinovic, Princip și ceilalți părtași s-au despărțit, fiecare mergând pe alt drum.

Arhiducele și soția sa ieșind din primăria orașului Sarajevo, cu câteva minute înainte de asasinare. Foto: Wikimedia

În timp ce Princip căuta un loc unde să mănânce, Franz Ferdinand și soția sa, Sophie, s-au deplasat către primărie pentru o întâlnire programată anterior cu oficialii locali.

Câteva ore mai târziu, după ce străzile reveniseră la o relativă normalitate, Franz Ferdinand și Sophie plănuiau să iasă din primărie, dar arhiducele s-a răzgândit, hotărând în schimb să viziteze un ofițer rănit în explozia petrecută cu câteva ore mai înainte.

Această schimbare de planuri s-a dovedit a fi cea mai proastă decizie de ultim moment din secolul XX, deoarece l-a trimis pe arhiduce direct în mâinile lui Gavrilo Princip.

4

Șoferul lui Ferdinand a oprit mașina chiar în apropierea lui Princip

Automobilul Gräf & Stift Double Phaeton, în care a fost ucis arhiducele Franz Ferdinand, este expus la Muzeul de Istorie Militară din Viena. Foto: Wikimedia

După explozie, Princip a ajuns în apropierea magazinului de delicatese Mortiz Schiller, pe strada Franz Joseph. Există unele controverse cu privire la acțiunile lui Princip din aceste momente (dacă a comandat mâncare sau doar a stat în fața vitrinei).

Indiferent cum s-au petrecut lucrurile, cert este că, mergând la Moritz Schiller, Princip a luat cea mai bună decizie posibilă pentru obiectivul grupului de complotiști.

Șoferul lui Ferdinand nu cunoștea străzile din Sarajevo, astfel că s-a rătăcit în drum spre spital. În mijlocul confuziei, s-a oprit în fața localului, în raza vizuală a lui Princip, care a ochit și a tras.

5

Marșarierul greoi al mașinii a jucat un rol important în moartea arhiducelui

Arma crimei. Pistolul lui Princip, expus la Muzeul de Istorie Militară din Viena. Foto: Wikimedia

Scena era pregătită. Princip se afla la locul potrivit, la momentul potrivit, iar șoferul arhiducelui era complet dezorientat.

Princip a tras chiar în timp ce șoferul lui Ferdinand împingea mașina în sens invers pe strada îngustă. Contrar mitului popular, mașina avea marșarier, dar se activa cu dificultate, având în vedere cât de laborioasă și consumatoare de timp era manevra.

Prin urmare, pentru șofer a fost mai ușor să împingă mașina, oferindu-i astfel lui Princip posibilitatea de vedea clar cine se afla în automobil și timp suficient pentru a descărca arma.

6

Princip a tras două gloanțe și a făcut două victime

Procesul de la Sarajevo. Princip este așezat în primul rând, în centru. Foto: Wikimedia

Princip a tras doar două focuri, dar a reușit să-i omoare atât pe Ferdinand, cât și pe soția acestuia. Ulterior, Princip a declarat că intenția sa fusese să tragă în generalul Oskar Potiorek (guvernatorul militar al Bosniei), nu în Sophie.

Se poate spune că a avut „mare noroc” cu uciderea arhiducelui; cumva, singurul glonț pe care l-a tras spre arhiduce i-a secționat acestuia artera carotidă, astfel că Franz Ferdinand a murit în câteva minute din cauza hemoragiei.

Panicat, Princip a înghițit și el flaconul cu cianură, dar otrava a fost la fel de slabă precum a lui Cabrinovic. Starea de rău indusă de cianură a făcut ca Princip să fie ușor de prins.

Șoferul arhiducelui a sărit pe el și, astfel, Princip a fost arestat. În zilele de după asasinare au fost arestați toți ceilalți complici.

Vestea asasinatului s-a răspândit rapid și, o lună mai târziu, Austro-Ungaria culpabiliza Serbia pentru asasinare și îi declara război, declanșând astfel Marea Conflagrație.

7

Fiind minor, Princip a scăpat de pedeapsa cu moartea, dar a murit în închisoare

Norocul lui Princip s-a terminat imediat după arestare. A reușit să evite pedeapsa cu moartea deoarece avea mai puțin de 20 de ani.

În schimb, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Însă, cum sistemul penitenciar din 1914 era un adevărat coșmar, mulți condamnați mureau de malnutriție sau de boli pe care le contractau în timpul detenției.

Gavrilo Princip în fața tribunalului. Foto: Wikimedia

Înainte de a muri, lui Princip i-a fost amputat un un braț din cauza bolii. La 28 aprilie 1918, la aproape patru ani de la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale, Princip a murit. Avea 23 de ani.

La momentul decesului, Princip era subnutrit și cântărea doar 40 de kilograme. Cauza morții a fost tuberculoza.

Ca să știi mai mult, citește „Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea”

O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre.

Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.

În binecunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.

„Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu