Doar fiindcă poți face un lucru nu înseamnă că ar și trebui să îl faci. Această lecție ar trebui să o învețe arborele Pisonia grandis, o plantă sălbatică ce ucide păsări doar de dragul de a o face.
Răspândit în zonele tropicale din oceanele Indian și Pacific, arborele Pisonia este planta care dă dovadă de cea mai mare cruzime.
Arborele Pisonia, planta ucigașă
Nu este neobișnuit ca plantele să dezvolte mecanisme mortale, dar de obicei o fac în scopul de a se proteja. Numai că savanții nu au descoperit încă niciun beneficiu pe care arborele Pisonia grandis l-ar putea avea de pe urma faptului că ademenește păsările și le ucide.
Iată cum se întâmplă totul: arborele Pisonia produce niște păstăi lipicioase care atrag insectele, ademenind în același timp și păsările cu promisiunea unei gustări obținute ușor.
Aceste păstăi sunt atât de lipicioase, încât se atașează de orice pasăre care le atinge, ținând animalul captiv printre crengile copacului sau trăgându-l în jos, până când devine incapabil să zboare.
Drept rezultat, la baza arborelui se adună o sumedenie de stârvuri de păsări. Uneori, pe crengi se află păsări mumificate, care arată de parcă ar fi niște „ornamente de Crăciun macabre”, după cum scrie Washington Post.
Ecologistul Alan Burger, de la Universitatea Victoria, a auzit pentru prima dată de Pisonia în anii ’90. A plecat în arhipelagul Seychelles, din Oceanul Indian, ca să-și dea seama de ce aceste plante păreau a ucide fără scop.
Până atunci, nimeni nu studiase în amănunt arborele Pisonia, dar existau două teorii referitoare la motivul pentru care omora păsări: fie că rădăcinile copacului obțineau nutrimente de la păsările moarte, fie că semințele se agățau de păsările moarte fiindcă le foloseau cadavrele ca îngrășământ.
După ce a cercetat timp de zece luni semințele de Pisonia, Burger și-a publicat descoperirile în 2005. Concluzia? Arborele Pisonia grandis este nemilos în mod gratuit.
„Rezultatele experimentelor mele au arătat în mod convingător că arborele Pisonia nu obține niciun beneficiu de pe urma uciderii păsărilor”, nota Burger în concluziile studiului său.
Mai mult, excrementele păsărilor vii ar fi ajutat copacul să supraviețuiască, îngrășând solul. Se pare, totuși, că scopul arborelui nu este neapărat uciderea păsărilor.
Păsările care zboară de pe copac cu semințele lipicioase atașate de pene ajută la menținerea în viață a arborilor, împrăștiind semințele la mare distanță. Însă, printr-un capriciu al evoluției, semințele sunt dispuse în ciorchini – ciorchini grei, care ucid păsările.