Cum să manipulezi publicul: Aplaudacii plătiți de la Opera din Paris

În anii 1830, directorii Operei din Paris nu vedeau niciun motiv să lase succesul spectacolelor lor la cheremul unui public imprevizibil. De aceea, au angajat aplaudaci profesioniști a căror misiune era să influențeze opiniile spectatorilor cu privire la producțiile puse în scenă.

În timp, influența aplaudacilor a ajuns atât de mare, încât mulți actori îi mituiau ca să primească aplauze suplimentare.

Aplaudacii acționau după o strategie bine pusă la punct

Aplaudaci
Foto: Pinterest

Aplaudacii erau ascunși în public, deghizați în spectatori obișnuiți. Liderul lor era August Levasseur, un bărbat cu un comportament excentric, pe care membrii echipei îl asemănau cu un strălucit tactician militar.

„A trăit – de fapt, nu putea trăi decât la Operă. Înalt, robust, un adevărat Hercule și înzestrat cu o pereche de mâini extraordinare, Levasseur nu avea altă menire decât să fie aplaudac”, scria unul dintre contemporanii săi, conform revistei The Musical Quarterly.

Pentru munca depusă, Levasseur primea bilete gratuite la fiecare spectacol. Pe unele le oferea celor pe care voia să îi recruteze în echipa de aplaudaci, iar restul le vindea pentru profit.

De obicei, grupul de aplaudaci intra în sala de spectacole înaintea publicului, ocupând poziții strategice. Apoi, în timpul reprezentației, membrii echipei își fixau privirea pe Levasseur, care îi ghida ca un adevărat dirijor, dându-le semnale când să aplaude, când să ovaționeze, când să râdă și când să plângă.

În spatele ropotelor de aplauze se ascundea o strategie bine pusă la punct. Levasseur studia scenariul înainte de fiecare reprezentație și se consulta cu regizorul cu privire la momentele în care era necesară intervenția aplaudacilor.

Aplaudacii erau folosiți și la intimidarea artiștilor

Uneori, munca aplaudacilor lua o turnură mai întunecată. Louis-Désiré Véron, directorul Operei din Paris între 1831 și 1835, s-a folosit de aplaudaci ca să pună la punct o dansatoare prea încrezătoare.

Dansatoarea (domnișoara Duvernay) și mama acesteia deveniseră prea arogante, emițând diverse pretenții pe care directorul Operei nu era dispus să le îndeplinească.

Opera
Foto: researchgate.net

După o serie de conflicte, acesta a hotărât să le pună la punct pe cele două femei. I-a ordonat lui Levasseur să le interzică oamenilor lui să aplaude la reprezentația domnișoarei Duvernay.

Conform cărții „Confesiunile unui director de operă: Capitole din memoriile doctorului Louis Véron”, acesta relata:

„Așteptându-se la salba obișnuită de aplauze și ovații, după ce și-a terminat pirueta, domnișoara Duvernay a zâmbit cu grație publicului, ca și cum le-ar fi mulțumit deja pentru aplauzele pe care le anticipa. În sală s-a lăsat o tăcere profundă. Tânăra dansatoare era jenată și dezamăgită, iar mama ei, furioasă și indignată.

«Acest lucru nu se va întâmpla de regulă, dar cu siguranță vedeți că talentul fiicei dumneavoastră are nevoie de ajutor», i-am spus eu”.

Levasseur avea o influență atât de mare, încât mulți cântăreți îi strecurau mici atenții bănești ca să primească ovații în plus.

Cum a apărut instituția aplaudacilor?

Dar cum a câștigat echipa de aplaudaci o asemenea putere? Ca să îi înțelegem originile, trebuie să ne întoarcem în timp, la opera de dinainte de Revoluția Franceză.

De la începutul și până la mijlocul anilor 1700, opera era rezervată exclusiv aristocraților. Nobili primeau cele mai bune locuri, iar boxele rezervate celor mai prestigioși invitați – prinți, demnitari străini și cercul intim al regelui – erau, de fapt, amplasate pe scenă.

Aristocrati
Foto: RadicalPantomime

Aristocrații considerau că a fi atent la spectacol era o greșeală gravă, demnă doar de burghezi. Adevăratul spectacol era privitul celorlalți spectatori.

Sala de operă era dispusă în formă de potcoavă, fapt care le asigura oamenilor din loji o priveliște fabuloasă – nu asupra scenei, ci asupra lojilor din cealaltă parte a sălii.

Pe tot parcursul spectacolului, cei din public veneau și plecau, discutau, mâncau și chiar și cântau alături de artiști. Oamenii cei mai importanți ajungeau invariabil cu întârziere, astfel încât spectacolul să fie întrerupt de aplauze pentru intrările lor.

Publicul de la opera
Foto: arthurrossgallery.org

Dar, până în anii 1830, spectatorii Operei s-au schimbat. Burghezia era în plină ascensiune, iar vremurile în care aristocrații își etalau măreția începuseră să apună. Atenția se îndrepta, treptat, spre spectacolele puse în scenă.

Burghezii care participau la spectacole de operă erau dornici să își demonstreze gusturile în materie de cultură, dar nu erau foarte siguri ce ar trebui să le placă și ce nu.

Astfel a luat naștere grupul de aplaudaci, menit să influențeze reacțiile publicului, cât și ale criticilor muzicali care participau la spectacole.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu