Generalul care și-a îngropat cu onoruri militare piciorul amputat

Excentricul general Antonio Lopez de Santa Anna a fost unul dintre primii lideri militari ai Mexicului și președinte al țării de nu mai puțin de 12 ori într-o perioadă de 22 de ani. A rămas în istorie drept „Napoleon al Vestului”, iar perioada în care a trăit este numită uneori „Epoca lui Santa Anna”.

Cu toate acestea, aventurile sale militare au fost adesea riscante și neinspirate pe termen lung. În timpul regimurilor lui Santa Anna, Mexicul a pierdut o jumătate din teritoriu în doar 12 ani.

Antonio Lopez de Santa Anna
Antonio Lopez de Santa Anna s-a aflat la conducerea Mexicului, ca lider militar sau președinte, timp de aproape 40 de ani. Foto: Wikimedia

O astfel de aventură militară a avut loc în 1836 și s-a încheiat cu înfrângerea rușinoasă a mexicanilor de către revoluționarii texani. În urma acestui eșec, Santa Anna a cedat drepturile Mexicului asupra statului american Texas.

Un alt eveniment marcant al carierei lui Santa Anna a fost așa-numitul Război al patiserului, din 1838-1839. Deoarece Mexicul refuza să-i despăgubească pe cetățenii francezi ale căror proprietăți fuseseră distruse în timpul revoltelor de stradă din Mexico City, tensiunile dintre cele două țări erau la cote maxime.

Cel mai faimos dintre francezii păgubiți a fost un patiser pe nume Remontel, de aici provenind denumirea războiul.

Razboiul patiserului
Generalul a fost rănit la picior în timpul Războiului patiserului. Foto: Wikimedia

Cum era deja ostilă Mexicului din cauza datoriilor uriașe pe care le acumulase în timp, Franța a instituit blocade în porturile mexicane și a trimis trupele militare să cucerească orașul Veracruz.

Poezii și rugăciuni pentru piciorul lui Antonio Lopez de Santa Anna

Guvernul mexican i-a dat lui Santa Anna controlul asupra armatei și i-a ordonat să apere națiunea cu orice preț. În timpul luptelor, generalul a fost rănit la picior de ghiuleaua unui tun. Deși au făcut tot posibilul, doctorii nu au putut salva membrul, care a trebuit amputat.

Așa a devenit Santa Anna protagonistul uneia dintre cele mai controversate înmormântări ale tuturor timpurilor. Pentru a sublinia sacrificiul pe care l-a făcut pentru țară, generalul a ordonat ca piciorul să fie îngropat cu onoruri militare.

Antonio Lopez de Santa Anna 02
Antonio Lopez de Santa Anna în uniforma militară. Foto: Wikimedia

Astfel, membrul a fost înmormântat cu salve de tun, discursuri, rugăciuni și poezii închinate generalului. Piciorul a fost depus într-un recipient de cristal, la baza unui monument.

După război, în 1841, Santa Anna a revenit la putere în calitate de președinte, pentru a cincea oară. Conform unei anecdote, uneori, în timpul paradelor militare, își ridica piciorul protetic deasupra capului, pentru a le aminti tuturor de sacrificiul său.

Însă, în ciuda faimei, Santa Anna a avut un mandat dezastruos, marcat de revolte populare, pe fondul crizei economice în care se găsea țara. A instituit noi taxe, care au fost întâmpinate cu indignare de cetățeni. Câteva state mexicane, între care Yucatan și Laredo, și-au declarat independența.

Piciorul protetic
Piciorul protetic al lui Santa Anna se „odihnește” într-un muzeu din SUA. Foto: Chicago Tribune

Tot mai urât de oameni, Santa Anna s-a retras de la putere în decembrie 1844. Piciorul îngropat cu onoruri militare a rămas în capitală și a fost dezgropat de un grup de mexicani furioși. Oamenii au plimbat membrul pe străzile din Mexico City și l-au distrus.

Nici piciorul protetic al lui Santa Anna nu a avut o soartă prea fericită. În 1847, în timpul războiului mexicano-american, membrul a fost capturat de inamic, în timp ce Santa Anna a reușit, cu greu, să scape. Astăzi, piciorul este expus la Muzeul Militar al Statului Illinois.

 

Ca să știi mai mult

Până când a apărut această carte, republicată de nenumărate ori, unica mărturie referitoare la cucerirea Americii era cronica scrisă de spaniolii victorioși. Miguel León-Portilla a pus laolaltă, cu o incomparabilă iscusință, textele traduse din limba nahuatl în spaniolă de Ángel María Garibay pentru a ne oferi viziunea celor învinși: cum au văzut indienii din Tenochtitlan, Tlatelolco, Texcoco, Chalco și Tlaxcala lupta împotriva conchistadorilor și nimicirea finală a lumii aztece. Enumerare a semnelor care au anunțat dezastrul, descriere a înaintării lui Cortés, cronică a luptei eroice a vechilor mexicani în apărarea culturii și a vieții lor, elegie a unei civilizații care s-a pierdut pentru totdeauna, „Conchistadorii prin ochii aztecilor” este o carte clasică și o lectură indispensabilă.

Comandă cartea „Conchistadorii prin ochii aztecilor” pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>