Anton Chigurh, cel mai realist psihopat din istoria filmului

Toată lumea este fascinată de psihopați, atâta timp cât aceștia apar doar în filme. Cinematografia este plină de psihopați, de la Gordon Gekko la Hannibal Lecter, dar nu toți sunt creați la fel. De fapt, unii sunt de-a dreptul nerealiști.

Psihopații își croiesc drum pe marele ecran încă din epoca filmului mut și, pe măsură ce cunoștințele noastre de psihologie evoluează, la fel se întâmplă și cu portretizarea acestor monștri manipulatori.

Acestea fiind spuse, care dintre acești răufăcători sunt veridici și care sunt simple prostii hollywoodiene? Aceasta este o întrebare la care a vrut să răspundă psihiatrul criminalist Samuel Leistedt.

Inițial, Leistedt plănuia să folosească filmele pentru a-i învăța pe studenți despre trăsăturile psihopaților, dar, cu timpul, căutarea sa s-a transformat într-un studiu în toată regula.

Leistedt a făcut echipă cu alți zece psihiatri, iar grupul a vizionat 400 de filme timp de trei ani, analizând antagoniștii și căutând răufăcători lipsiți de emoții, fără remușcări, care îi manipulau pe ceilalți și nu manifestau nicio simpatie față de victimele lor.

Din păcate pentru fanii genurilor SF și Fantasy, Leistedt a exclus din calcul fantomele, zeii și vrăjitorii malefici (la urma urmei, e vorba de personaje realiste). În cele din urmă, echipa a ajuns la 126 de răufăcători: 105 bărbați și 21 de femei.

Oamenii de știință i-au clasificat în funcție de diverse subtipuri (așa cum au fost definite de psihologi) și au clasificat personajele ca fiind reprezentări exacte sau inexacte.

De exemplu, Michael Corleone din filmele „The Godfather” este un psihopat secundar, macho, ceea ce înseamnă că a fost modelat de mediul în care trăiește și îi intimidează pe ceilalți ca să-i convingă să facă ce vrea el.

Gordon Gekko (jucat de Mixhael Douglas) din „Wall Street” este un psihopat de succes (sau corporatist) și îl manipulează pe bietul Charlie Sheen ca să obțină milioane de dolari. Și mai există Annie Wilkes (din „Misery”) care este, de fapt, o pseudopsihopată.

Asta înseamnă că este o sociopată care manifestă un comportament antisocial, sechestrând un scriitor și torturându-l într-un mod greu de privit.

Cu toate acestea, studiul a ajuns la concluzia că cel mai realist psihopat din toate timpurile este Anton Chigurh, ucigașul plătit care omoară cu asomator de vite și care face alegeri aruncând o monedă în aer, din filmul „No Country for Old Men”.

Potrivit lui Leistedt, Chigurh este un ucigaș fără milă, care nu simte absolut nicio remușcare atunci când își spulberă victimele cu pușca de vânătoare. Este foarte hotărât, nu are empatie pentru victimele sale și este incapabil de emoții precum dragostea sau rușinea.

Leistedt a scris că Chigurh îi amintește de adevărații ucigași plătiți pe care i-a intervievat și chiar a comparat personajul interpretate de Javier Bardem cu criminalul Richard Kuklinski, celebrul „Om de Gheață”.

Alți psihopați extrem de realiști sunt Hans Beckert al lui Peter Lorre, din „M”, și Henry al lui Michael Rooker, din „Henry: Portrait of a Serial Killer”.

Studiul a oferit și câteva surprize. De exemplu, Norman Bates din „Psycho” nu este, de fapt, un psihopat. Bazat pe celebrul criminal în serie Ed Gein, Bates este, de fapt, un psihotic – cineva rupt de realitate.

Cel mai șocant este că Leistedt a declarat că Hannibal Lecter este, de fapt, destul de nerealist. Majoritatea psihopaților nu sunt nici pe departe la fel de inteligenți ca psihiatrul mâncător de carne de om.

Cu toate că interpretarea lui Anthony Hopkins, premiat cu un Oscar, este fantastică, personajul pur și simplu nu este un portret fidel, mai ales dacă luăm în considerare gusturile rafinate și comportamentul calm al lui Hannibal.

Dar, în ciuda dezamăgirii lui Lecter, cercetarea lui Leistedt este destul de interesantă pentru profileri și cinefili deopotrivă. Pe de altă parte, dacă cineva ar face vreodată o cercetare despre câți producători de filme sunt psihopați, acela ar fi un studiu cu adevărat terifiant!