Anno Domini. Când s-a născut Isus, conform datelor istorice?

Calendarul folosit în cea mai mare parte a lumii, care ia data nașterii lui Isus din Nazaret ca reper pentru trecerea la „era noastră”, nu este corect, dacă ne rezumăm la mențiunile istorice. Isus Hristos nu s-a născut nici în anul 1, nici pe 25 decembrie.

S-a scris mult despre Isus din Nazaret și au fost ridicate nenumărate întrebări cu privire la viața sa și chiar la adresa existenței sale ca persoană.

Diverse reprezentări ale lui Isus. Foto: Wikimedia

Deși acolo unde creștinismul e religia dominantă este larg acceptat că Isus Hristos a fost un personaj istoric – indiferent de aspectele mistice -, datele despre el sunt contradictorii și adeseori interpretate în scop religios.

Totuși, la o privire mai atentă, filtrând elementele cunoscute și separând datele istorice de fabulațiile intenționate sau involuntare, putem deduce unele lucruri simple. De exemplu, anul nașterii sale.

În ce an s-a născut Isus?

Principalele surse pe care le avem despre nașterea lui Isus sunt Evangheliile, iar acestea ne oferă două date contradictorii. Pe de o parte, evangheliștii Matei și Luca îi plasează nașterea „în zilele lui Irod cel Mare”.

Iosif și Maria la recensământ, în fața guvernatorului Quirinius. Mozaic bizantin din Biserica Chora, Constantinopol (Istanbul) 1315-1320. Foto: Wikimedia

Irod a fost un rege vasal al Romei care a domnit între anii 37 și 4 î.e.n. – date cunoscute cu precizie din documentele romane – și, potrivit Evangheliilor, a domnit încă un sau doi după nașterea lui Isus. Prin urmare, Isus ar fi venit pe lume în anul 5 sau 6 î.e.n.

Cu toate acestea, Luca însuși subliniază că, în anul nașterii lui Isus, împăratul Augustus a ordonat un recensământ al populației, care a fost efectuat de trimisul militar al Romei în Siria, Publius Sulpicius Quirinius.

Însă istoricul Iosephus Flavius plasează acest recensământ la 37 de ani de la Bătălia de la Actium – 31 î.e.n., când soldații lui Octavian, viitorul Augustus, au luptat împotriva armatelor lui Marc Antoniu și ale Cleopatrei – adică în anul 6 sau 7 e.n.

Sol Invictus pe un disc de argint din secolul III. Este expus la British Museum. Foto: Wikimedia

Mai mult, chiar dacă Iudeea era un regat vasal, era încă guvernată de o dinastie autonomă, iar supușii plăteau dări regelui lor, nu împăratului roman.

Prin urmare, un astfel de recensământ ar fi avut sens numai atunci după ce Iudeea a devenit efectiv provincie romană, în anul 6 e.n. Astfel, între cele două repere cronologice date pentru nașterea lui Isus există o diferență de cel puțin un deceniu.

În conformitate cu scrierile lui Iosephus Flavius și cu mențiunile repetate cu privire la regele Irod, este mai sigur să luăm ca referință valabilă pe cea care indică nașterea în timpul domniei lui Irod. Prin urmare, ar trebui să o situăm în jurul anului 6 î.e.n.

Statuia lui Charlemagne realizată de Agostino Cornacchini (1725), aflată la Vatican. Charlemagne a promovat utilizarea sistemului cronologic Anno Domini în întregul Imperiu Carolingian. Foto: Wikimedia

Data considerată incorect drept anul 1 a fost stabilită – accidental sau intenționat – în secolul al VI-lea, de călugărul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit, originar din Sciția Mică, o zonă cunoscută azi drept Dobrogea).

Acesta a conceput un nou sistem de datare pentru a separa epoca păgână de epoca creștină: „Anno Domini” – „anul Domnului”, adică al nașterii lui Iisus -, înlocuind datarea romană „ad Urbe condita” – „de la întemeierea orașului”, adică a Romei.

De ce se spune că Isus s-a născut pe 25 decembrie?

Dacă pentru anul nașterii lui Iisus există câteva repere istorice, pentru ziua nașterii nu există nici măcar una. 25 decembrie, data aleasă pentru a celebra ziua de naștere a lui Isus Hristos, este cu siguranță o alegere intenționată, deoarece nici măcar sursele religioase primare nu menționează acea zi.

Christus helios, mozaicul cu Isus-Soare din Necropola Vaticanului. Foto: Wikimedia

În primele zile ale creștinismului, sărbătoarea nașterii lui Isus – Crăciunul – nu avea importanță. Prima legătură cu 25 decembrie datează de pe vremea împăratului Constantin, cel care a legalizat creștinismul.

Abia de atunci a fost permis prozelitismul creștin. Tot atunci a apărut și preocuparea pentru convertirea populației păgâne.

Din acest motiv, o mare parte din tradiția creștină a fost elaborată astfel încât să fie interpretată și acceptată ușor de publicul greco-roman.

Când Dionisie Exiguul a elaborat sistemul de datare Anno Domini, 25 decembrie avea deja însemnătate în lumea greco-romană, dar nu avea nimic de-a face cu Isus.

Alegerea acestei zile s-a datorat faptului că era sărbătoarea lui Sol Invictus (zeu roman considerat apărător al soldaților), care fusese oficializată în întreg Imperiul Roman de Aurelian, la sfârșitul secolului al III-lea.

Începând cu domnia lui Constantin (și mai ales a lui Teodosie – care a făcut creștinismul religia oficială), eforturile de evanghelizare au fost dublate de suprapunerea sărbătorilor creștine cu cele păgâne pentru a facilita convertirea noilor adepți.

În același scop, și alte aspecte ale creștinismului și ale lui Isus însuși au fost identificate cu zeii antici: alegerea Sol Invictus (Soarele Neînvins) a servit drept metaforă pentru Isus văzut ca „noul Soare”, venit să răspândească lumină peste lume.

Ca să știi mai mult

Este un tratat de istorie care nu ar trebui să lipsească din biblioteca ta. Dacă ești un pasionat al istoriei și te fascinează tot ceea ce ține de cultura romană sau ești un părinte al cărui copil va învăța de-a lungul timpului despre Imperiul Roman, acest volum ar trebui să aibă un loc rezervat în colecția ta.

Comandă cartea „Roma Antică. O istorie pentru toți” pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
  • Cristina Florentina spune:

    Î.e.n. și î.e.c. desemnează orice eveniment petrecut înainte de începerea numărării anilor în actualul calendar (gregorian, precedat de cel iulian), numărătoarea începând, conform tradiției, odată cu nașterea lui Iisus Hristos și care a ajuns actualmente la anul 2020.

  • Cristina Florentina spune:

    …prin urmare primul an din ,,e.n.,, devine anul nasterii lui IIsus Hristos, oricare ar fi el. Iisus devine astfel punct de reper in tinerea evidentei anilor.

  • Tanta paul spune:

    Cine vă face calculele,păi dacă Irod a domnit între anii 37-4 si voi ziceți că a mai domnit încă 1,2 ani după nașterea lui Hristos,cum ați ajuns la concluzia că Hristos s-a născut în 5 sau 6??🤔🤔În 5 sau 6 Irod nici nu mai domnea,deci?

    • In era dinainte de anul 0 numaratoarea este decrescatoare! Deci 1 sau 2 ani inainte de 4 inseamna 5 sau 6. Calcul simplu cu numere intregi negative…

  • >