Marea impostoare: Anna Anderson, femeia care a convins lumea că e prințesa Anastasia a Rusiei

Pe 17 iulie 1918, după trei secole de domnie, dinastia Romanov s-a prăbușit într-un vârtej haotic de violență și cruzime. Țarul Nicolae al II-lea, soția lui, țarina Alexandra, și cei cinci copii ai lor – prințesa Anastasia și surorile Olga, Maria, Tatiana, precum și tânărul țarevici Alexei – au fost executați brutal de un pluton de execuție bolșevic într-un subsol din Ekaterinburg.

Cadavrele lor au fost îngropate imediat într-o pădure din apropiere, însă, în curând, au început să circule zvonuri conform cărora prințesa Anastasia, cea mai tânără dintre fiicele țarului, reușise cumva să supraviețuiască.

Anna Anderson, prințesa Anastasia
Nicolae al II-lea și familia lui. Foto: Wikimedia

Doi ani mai târziu, în 1920, în Berlin, o femeie era văzută aplecându-se peste balustrada unui pod și, câteva secunde mai târziu, sărind în râu, în încercarea de a se sinucide. Tentativa de suicid a dat greș, deoarece ofițerii de poliție au scos-o din canalul Landwehr și au dus-o al azilul Dalldorf.

Femeia necunoscută nu avea acte de identitate și nici nu a oferit explicații legate de identitatea ei. A refuzat să vorbească și a rămas tăcută în azil timp de șase luni.

În următorii doi ani de ședere în azil, pacientei i s-a dat numele de Anna Anderson și era considerată ca fiind antisocială, având totodată niște cicatrici ciudate pe corp. Atunci când, foarte rar, vorbea, avea un accent ciudat.

Într-o zi, o altă femeie din azil i-a spus Annei că semăna cu prințesa Anastasia. Mai târziu, fiindcă era prea scundă, alți pacienți au început să se întrebe dacă femeia misterioasă era cu adevărat prințesa Anastasia.

Anna Anderson, prințesa Anastasia
Ducesa Anastasia Nikolaevna, cândva în anul 1914. Foto: Wikimedia

La acea vreme, presa europeană publicase deja povești despre cazul ciudat al fraților Romanov și despre posibila lor supraviețuire. Vestea a început să se răspândească, iar foști prieteni și servitori ai Romanovilor au început să viziteze femeia și să-i confirme identitatea.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Câțiva dintre ei au fost convinși că era vorba de prințesa Anastasia, însă unii martori-cheie au spus că nu era. Sora răposatului țar Nicolae, ducesa Olga, a vizitat spitalul, concluzionând că „am văzut acolo o străină.”

Femeia avea gura mai lată decât a Anastasiei și prezenta unele trăsături faciale diferite. Nu părea să știe rusește, deși zvonurile spuneau că vorbea rusește în somn.

Într-o zi, Anna Anderson a fost vizitată de căpitanul Nicholas von Schwabe, o fostă gardă de corp a bunicii Anastasiei. Schwabe i-a adus fotografii cu familia Romanov.

Anna Anderson, prințesa Anastasia
Anna Andersson în jurul vârstei de 20 de ani. Foto: Wikimedia

Apoi i-a dat o listă cu numele fiicelor Romanovilor și a întrebat-o dacă putea să-și recunoască și să-și indice numele. Femeia a indicat numele de „Anastasia”.

Fascinația presei pentru povestea Annei Anderson a devenit un cult pentru prințesa Anastasia. Astfel, au apărut o mulțime de persoane care susțineau că erau adevărata Anastasia, fiica țarului.

Când Anderson a părăsit spitalul, era înconjurată de o turmă de suporteri care o considerau prințesa Anastasia, deși existau multe opinii contrare.

„Prințesa Anastasia” își găsește suporteri influenți

Suporterii ei, dintre care unii erau simpatizanți monarhiști, i -au oferit adăpost. Era supravegheată constant de contrainformațiile sovietice și de investigatori privați.

Anderson se înfuria adeseori când era întrebată despre trecutul ei, chiar și în cercul ei mic de confidenți. Când i se puneau prea multe întrebări pentru a i se verifica identitatea, oferea răspunsuri criptice sau plângea isteric pentru a nu fi nevoită să dea explicații exacte despre trecutul ei de ducesă.

Anna Anderson, prințesa Anastasia
Anna Anderson / Franziska Schanzkowska, circa 1913. Foto: Wikimedia

Una dintre persoanele care au cercetat și mai amănunțit identitatea lui Anderson a fost inspectorul Franz Grunberg, care a contactat-o pe mătușa Anastasiei, prințesa Irene a Prusiei, și a programat o cină la el acasă.

Irene era reticentă și, până la sfârșitul întâlnirii, dubiile ei s-au confirmat. Irene i-a fost prezentată lui Anderson sub un nume fals și s-a așezat în fața ei la masă.

Anderson nu a dat semne că ar recunoaște-o și a plecat de la masă atunci când a fost chestionată. Și-a justificat comportamentul nepoliticos și dificil ca fiind cauzat de întrebările legate de identitatea ei.

A continuat să-și schimbe adresele, călătorind între castelele și casele regale ale suporterilor ei. În 1927, l-a întâlnit pe fiul doctorului Evgheni Botkin, care fusese ucis alături de Romanovi în Ekaterinburg. Gleb Botkin a devenit cel mai mare suporter al Annei și, mai târziu, i-a angajat și un avocat.

Eternul susținător al lui Anderson, Gleb Botkin, circa 1960. Foto: Wikimedia

Pe de altă parte, rudele Anastasiei au păstrat distanța. Bunica ei nu a întâlnit-o niciodată și nu a comentat public legat de controversă, deși apăruseră filme și piese de teatru cu povestea Anastasiei.

Lucrurile s-au încins când rudele Romanovilor morți au luptat cu Anna în tribunal pentru averea Romanovilor, o avere despre care nimeni nu confirmase că ar mai fi existat după Primul Război Mondial.

Botkin l-a angajat pe avocatul Edward Fallows ca să demonstreze că Anderson era ducesa Anastasia, dând naștere celui mai lung proces din istoria Germaniei.

Punctul de cotitură l-a constituit apariția unor dovezi care nu erau deloc în favoarea lui Anderson – în 1927, un ziar din Berlin a făcut o investigație din care reieșea că numele real al femeii era Franziska Schanzkowska și că era o poloneză care lucrase în fabrică.

Potrivit investigației, femeia fusese rănită în urma unei explozii în fabrică, după care fusese declarată dispărută. Temporal, evenimentele coincideau cu sosirea Annei în Berlin.

Pianistul și compozitorul Serghei Rahmaninov a plătit pentru ca Anna să stea la Garden City Hotel din Long Island, SUA, unde a folosit pentru prima dată numele Anderson. Foto: Wikimedia

Mai mult, Felix, fratele femeii, susținea că Anna era sora lui. Anderson a negat totul, afirmând cu calm că era prințesa Anastasia Romanov.

Anna s-a mutat în SUA, s-a măritat și și-a trăit acolo restul vieții, până în 1984, când a murit de pneumonie. Șapte ani mai târziu, într-o pădure de lângă Ekaterinburg, au fost descoperite cinci cadavre care au fost identificate ca aparținând Romanovilor.

Pentru o clipă, zvonurile au părut adevărate. Cadavrul lui Alexei și cel al Anastasiei lipseau… Însă, mai târziu, în pădure au fost descoperite alte două cadavre, cercetătorii fiind convinși că era vorba de rămășițele celor doi copii.

Cazul a fost rezolvat definitiv de un test ADN. Folosind o mostră din intestinul lui Anderson, prelevată în timpul unei operații și păstrată în Virginia, savanții au tras concluzia că sângele lui Anderson nu se potrivea cu cel al Romanovilor.

Se pare că ADN-ul prințului Phillip, soțul Reginei Elisabeta, a fost donat pentru testarea cadavrelor Romanovilor, fiindcă mama lui era înrudită îndeaproape cu țarina Alexandra. ADN-ul nu se potrivea cu cel al Franziskăi Schanzkowska.


Distribuie:

Citește în continuare

2 comentarii la „Marea impostoare: Anna Anderson, femeia care a convins lumea că e prințesa Anastasia a Rusiei”

Lasă un comentariu