Majoritatea oamenilor pot supraviețui fără hrană timp de câteva săptămâni, poate puțin mai mult. În cele din urmă, totuși, înfometarea ucide.

Limitele perioadei de timp în care oamenii pot rezista fără mâncare sunt complexe; fără apă, este puțin probabil ca oamenii să reziste o săptămână. În schimb, rezistența corpului uman la foame poate varia drastic.

Ca să înțelegem mai bine puterea reală a corpului uman, să luăm în considerare cazul lui Angus Barbieri, scoțianul care nu a mâncat timp de 382 de zile.

În 1965, Angus Barbieri, în vârstă de 27 de ani, s-a hotărât să slăbească. Când a luat această decizie, cântărea 206 kilograme.

Sub supravegherea doctorilor, Barbieri a început să țină post și a supraviețuit fără să mănânce nimic (în afară de vitamine) timp de un an și 17 zile, stabilind astfel un record mondial care rezistă și în ziua de astăzi.

Defeca o dată la 37-48 de zile

Angus Barbieri era obez, dar hotărât să slăbească. La spital, le-a spus doctorilor că avea de gând să țină post, orice ar fi. Așa că doctorii nu au avut de ales decât să-l monitorizeze.

Potrivit raportului medical, bărbatul s-a prezentat la spital pentru tratament, iar planul inițial includea un post pe termen scurt. Însă, pe parcursul perioadei de abstinență, pacientul părea să fie sănătos și „era nerăbdător să ajungă la greutatea normală”.

Așa că postul a continuat, deși perioadele de înfometare care depășesc 40 de zile sunt considerate periculoase. În timpul postului, Barbieri a locuit în propria casă și mergea frecvent la spital pentru consultații.

Bărbatul a consumat doar suplimente de potasiu și sodiu și lichide non-calorice: apă, cafea și ceai. Din cauza regimului deosebit de sever, Barbieri defeca o singură dată la o perioadă de timp cuprinsă între 37 și 48 de zile.

Lupta cu kilogramele face victime

Raportul doctorilor consemna faptul că au existat mai multe cazuri bine documentate de oameni care au murit în timp ce încercau să se înfometeze ca să slăbească.

De exemplu, doi oameni au murit de insuficiență cardiacă, unul din cauza obstrucției intestinului subțire și doi au decedat în timpul perioadei de „realimentare”, după ce își terminaseră postul.

Așa că doctorii au monitorizat starea de sănătate a lui Barbieri analizându-i sângele în mod regulat, însă bărbatul părea să rămână sănătos, relatează Science Alert.

La un moment dat, în timpul postului, medicii au descoperit că lui Barbieri îi scăzuse nivelul de zahăr în sânge, însă bărbatul nu avea alte simptome și se simțea bine.

Barbieri a reușit să reziste un an fără mâncare deoarece corpul uman a evoluat astfel încât să se hrănească din grăsimea corpului, atunci când mâncarea este puțină.

Dacă ținem post pentru mai mult de două sau trei zile, corpul începe să își ia cea mai mare parte a energiei prin descompunerea grăsimii și o parte din energie prin descompunerea mușchilor (deși acest din urmă proces poate fi prevenit prin antrenament de rezistență).

La nevoie, organismul uman se hrănește din propria grăsime

În cele din urmă, corpul își ia toată energia din grăsimea corporală. Aceasta este descompusă și transformată în glucoză și cetonă, pe baza cărora corpul poate funcționa.

Însă există niște vitamine și nutrimente esențiale pe care corpul nu poate să le producă. Acesta este motivul pentru care lui Barbieri i s-au dat suplimente.

Mai există cazuri de oameni care au supraviețuit o perioadă îndelungată fără mâncare, adeseori pentru că se aflau în greva foamei. În 1973, Dennis Galer Goodwin, aflat în închisoare, a stat în greva foamei timp de 385 de zile, fiindcă susținea că era nevinovat.

În cele din urmă, a fost hrănit cu forța printr-un tub de alimentare. Postul lui Barbieri a durat 382 de zile, iar în acest timp a dat jos 132 de kilograme. Astfel, a ajuns la greutatea sa ideală, de 74 de kilograme. În următorii cinci ani, Barbieri s-a îngrășat cu doar șapte kilograme.

Astăzi, doctorii spun că postul lung de un an a fost un gest iresponsabil, fiindcă pacientul se expunea la riscuri. Însă, la acea vreme, doctorii au concluzionat că „înfometarea terapeutică supravegheată a pacientului obez poate fi o terapie care poate fi desfășurată în siguranță”.

A uitat ce gust are mâncarea

Însă doctorii avertizau că „terapia prin înfometare pe perioadă extinsă” trebuia folosită cu prudență. De asemenea, în raport, medicul îi mulțumea lui Barberi pentru „cooperarea jovială și hotărârea de a duce la bun sfârșit sarcina de a obține un fizic normal.”

La sfârșitul postului, Barbieri a afirmat că, „pe lângă faptul că mă simt puțin slăbit, nu simt alte efecte negative.” Bărbatul a mai adăugat  un amănunt interesant: între timp, a uitat ce gust are mâncarea.

Prima sa masă de după post a fost alcătuită dintr-un ou fiert, o felie de pâine cu unt și o ceașcă de cafea. Chiar dacă a fost o simplă gustare, Barbieri s-a bucurat de o explozie de arome.

I-a spus unui reporter de la Chicago Tribune: „Mi-a picat foarte bine oul și mă simt pe deplin sătul.”