Împușcat în stomac, „cobaiul” Alexis Saint Martin a stat la baza nutriției moderne

La începutul secolului XIX, medicii aveau o înțelegere clară a anatomiei umane (datorită disecării cadavrelor), însă cunoștințele despre rolul fiecărui organ intern și despre modul în care funcționau toate viscerele în ansamblu erau limitate.

Medicii aveau la dispoziție câteva instrumente de diagnostic, cum ar fi stetoscopul și laringoscopul, dar utilitatea acestora era limitată.

Alexis Saint Martin la 67 de ani. Foto: Wikimedia

Nimeni nu văzuse vreodată interiorul unui om viu, cu excepția „ferestrelor” din intervențiile chirurgicale efectuate în grabă, până când William Beaumont a avut șansa să studieze un bărbat care fusese împușcat în stomac.

În vara anului 1822, pe când era chirurg în armata americană, William Beaumont a fost chemat de urgență să acorde asistență medicală unui tânăr vânzător de blănuri care fusese împușcat în stomac.

În vârstă de 28 de ani, canadianul Alexis Saint Martin, angajat al Companiei Americane de Blănuri, se rănise grav după ce pușca sa de vânătoare se descărcase accidental. Se împușcase de la mică distanță, de la mai puțin de un metru, potrivit Institutului de Istorie a Științei.

Foto: Pinterest

Glonțul a intrat prin partea stângă a abdomenului, fracturându-i două coaste, atingându-i plămânul stâng și făcându-i o gaură în stomac.

Când a ajuns la fața locului, Beaumont a descoperit că în jurul bărbatului rănit se adunaseră o mulțime de oameni. Doctorul și-a suflecat mânecile și, imediat, a început să-i acorde îngrijiri bărbatului.

„Am găsit o bucată de plămân cât un ou de curcan ieșind prin rană și, imediat mai jos, o altă proeminență, care, la o analiză ulterioară, s-a dovedit a fi o bucată de stomac scurgându-i-se prin gaura din haine odată cu mâncarea, printr-un orificiu prin care puteam băga un deget”, a scris mai târziu Beaumont.

William Beaumont era singurul chirurg din zonă și a făcut tot ce i-a stat în putere. A curățat rana, a îndepărtat din cavitatea toracică bucățile de îmbrăcăminte, os și alte materii străine și a aplicat o cataplasmă.

Beaumont se aștepta ca pacientul să supraviețuiască cel mult 36 de ore. Totuși, spre surprinderea tuturor, Saint Martin a început o recuperare lentă, dar remarcabilă.

Totuși, gaura din stomac nu se vindeca nicicum. Tot ce mânca Saint Martin ieșea prin gaură. În acest timp, Beaumont l-a menținut în viață prin „clisme hrănitoare”.

Alexis Saint Martin. Foto: Wikimedia

La început, Beaumont a încercat să închidă gaura din stomac trăgând marginile și ținându-le laolaltă cu bandă adezivă. Pentru ca stomacul să rețină hrana, a aplicat o compresă pe care a fixat-o cu alte benzi adezive.

Beaumont a vrut să închidă rana folosind copci, dar Saint Martin, care nu suporta vederea acului, a refuzat procedura. În cele din urmă, după aproape un an de suferință, gaura s-a vindecat, dar pereții stomacului tot nu s-au închis.

În schimb, s-au contopit cu pielea abdomenului, formând o gaură permanentă sub coaste, un orificiu care ducea direct în stomac.

La un an și jumătate de la accident, gaura din stomac s-a transformat într-un fel de sfincter, o supapă naturală care împiedica evacuarea alimentelor, dar ceda cu ușurință la presiunea degetului, permițându-i lui Beaumont accesul în interiorul organului.

Odată cu trecerea timpului, Beaumont a realizat că gaura, sau „fistula gastrică”, îi permitea să observe ce se întâmpla înăuntru.

Realizând că se afla în fața unei imense oportunități științifice, Beaumont i-a propus lui Saint Martin, care își pierduse locul de muncă din cauza accidentului, să îl angajeze în gospodăria sa.

William Beaumont. Foto: Wikimedia

În timpul zilei, Saint Martin, care, în mare, își revenise din calvar, îndeplinea toate sarcinile unui slujitor comun, de la curățenie la tăiatul lemnelor. Ori de câte ori avea timp, se lăsa analizat și palpat de Beaumont.

„Pot să mă uit direct în cavitatea stomacului, să observ mișcarea acestuia și să văd îndeaproape procesul de digestie. Pot să torn apă cu pâlnia, să introduc mâncare cu o lingură și să scot totul afară cu un sifon. Am introdus frecvent carne crudă sau gătită, precum și alte substanțe pentru a stabili durata de timp necesară pentru a le digera pe fiecare. Odată, pentru a astupa orificiul, am folosit carne de vită în loc de cârpe și am constatat că în mai puțin de cinci ore a fost digerată complet, la fel de neted de parcă ar fi fost tăiată cu cuțitul”, a scris Beaumont.

Medicul a testat efectul sucului gastric – atât în ​​interiorul cât și în exteriorul stomacului – asupra diferitelor tipuri de alimente, pe care le retrăgea și le inspecta la diferite intervale de timp.

A analizat acțiunea bilei asupra procesului digestiv și a măsurat temperatura și aciditatea substanțelor. De asemenea, Beaumont le-a trimis flacoane cu suc gastric celor mai importanți chimiști din America, dovedind că digestia se realizează cu ajutorul acidului clorhidric.

Beaumont a demonstrat, de asemenea, că sucul gastric este secretat numai ca răspuns la introducerea alimentelor, fără a se acumula între mese, așa cum se crezuse până atunci.

Chirurgul a respins ideea că foamea este cauzată frecarea pereților stomacului gol.

În fața experimentelor intruzive ale lui Beaumont, Saint Martin se simțea neajutorat și umilit. Canadianul dorea să se întoarcă la comerțul cu blănuri și a fugit de mai multe ori în Canada, unde s-a căsătorit și a avut câțiva copii.

De fiecare dată, însă, sărăcia îl aducea înapoi la Beaumont. La un moment dat, Beaumont a trimis agenți să-l urmărească pe Saint Martin și să-l aducă în America pentru o nouă rundă de experimente.

Pagină din tratatul „Experimente și observații asupra sucului gastric și fiziologiei digestiei”. Foto: Wikimedia

În total, Beaumont a efectuat aproximativ 200 de experimente pe Saint Martin, de-a lungul unei perioade de 10 ani.

Tratatul său cu privire la acest subiect, „Experimente și observații asupra sucului gastric și fiziologiei digestiei”, publicat în 1833, a pus bazele fiziologiei gastrice și nutriției moderne.

Pe baza observațiilor sale asupra lui Alexis Saint Martin, Beaumont a tras nu mai puțin de 51 de concluzii științifice despre digestie.

De pildă, a stabilit că legumele se digeră mai lent decât carnea, că laptele se coagulează rapid în procesul digestiv și că digestia este ajutată de mișcările pereților stomacului.

Cercetările lui Beaumont privind sucurile gastrice erau de ultimă generație. Lucrările sale au confirmat teoria lui William Prout că sucurile gastrice conțin acid clorhidric și că acidul coroziv este secretat de mucoasa stomacului.

Alexis Saint Martin a murit în 1880, la aproximativ 28 de ani după Beaumont. Cercetătorii sperau ca fostul pacient să-și doneze stomacul Muzeului Medical al Armatei, dar familia lui a refuzat.

Etica lui Beaumont cu privire la experimentele sale asupra lui Saint Martin a fost pusă la îndoială de mulți. Biograful său, Reginald Horsman, explică faptul că atitudinea medicului era una obișnuită pentru acea vreme:

„Nu existau preocupări cu privire la efectele psihologice pe care fistula gastrică permanentă le putea avea asupra lui Saint Martin, nici cu privire la efectele mentale ale manipulării repetate a procesului de digestie, și nici vreo grijă specială cu privire la starea de sărăcie a familiei sale. Beaumont nu era un om nemilos. Ca medic, a fost un om al epocii sale.”

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu