Considerat cel mai de seamă exponent al Renașterii germane, Dürer a fost un mare admirator al artei italiene, care a avut o influență puternică asupra gravurilor, xilogravurilor și picturilor lui. Artistul, care a devenit celebru înainte de a împlini 30 de ani, a reușit să combine în lucrările sale perspectiva, proporțiile renascentiste și o atenție la detalii tipic germană.
Renasterea germană nu ar putea fi înțeleasă fără o figură precum Albrecht Dürer. Acest artist polivalent, născut la 21 mai 1471 la Nürnberg, este considerat unul dintre cei mai mari pictori și graficieni din istorie.
„Melencolia I”, „Sfântul Ieronim în chilia sa” și „Cavalerul, Moartea și Diavolul” și „Arcul de triumf”, lucrări realizate între 1513 și 1514, la curtea împăratului Maximilian I, sunt considerate repere fundamentale în vasta sa producție artistică.
De asemenea, sunt demne de remarcat gravurile în care a reprezentat animale (cum ar fi celebrul rinocer din 1515) și natura, precum și magnificele autoportrete în care artistul pare să-l fixeze cu privirea pe observator.
Albert Dürer nu a avut nevoie de mult timp ca să dobândească faima. Era deja celebru în țara lui și în străinătate înainte de a împlini 30 de ani. Artistul a fost apreciat pentru abilitatea sa uimitoare de a reda cele mai mici detalii, abilitate pe care a combinat-o cu tendințele artistice italiene și nord-europene.
Dürer a ajuns să fie admirat de maeștri precum Rafael și Titian și se spune că a avut contacte cu Leonardo da Vinci și Giovanni Bellini. Gravurile sale au inspirat numeroși artiști, inclusiv pictorii barocului spaniol și, mult mai târziu, expresioniștii germani de la începutul secolului al XX-lea.
Dürer a fost un copil-minune
Spre deosebire de mulți alți artiști ale căror vieți sunt cunoscute prin biografii compuse după moartea lor, viața lui Albrecht Dürer este mult mai ușor de reconstituit datorită faptului că artistului îi plăcea să își documenteze existența în jurnale foarte detaliate, dar și datorită corespondenței sale abundente.
Dürer avea, de asemenea, obiceiul să semneze și să dateze majoritatea lucrărilor sale, fiind, se pare, pe deplin conștient de faima lui. Dürer, care a fost fiul lui Albrecht Dürer cel Bătrân, un aurar emigrant maghiar, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Germania, unde și-a desfășurat și cea mai mare parte a carierei.
Precocele artist și-a desenat primul autoportret la vârsta de doar 13 ani. Mai târziu, între 1490 și 1497, a pictat un portret celebru al tatălui său, „Portretul lui Albrecht Dürer cel Bătrân”, și mult mai târziu, în 1514, a realizat o schiță în cărbune a mamei sale, Barbara Holper, pe care a realizat-o cu puțin timp înainte de moartea ei.
Tânărul Albrecht a învățat tehnica desenului în atelierul tatălui său, iar pregătirea sa ca gravor de piese de aur îi va fi de folos de-a lungul carierei. Între 1486 și 1489 a lucrat ca ucenic în atelierul pictorului și gravorului german Michael Wolgemut din Nürnberg.
După ce și-a terminat pregătirea, în 1492, Dürer s-a mutat la Basel, unde a rămas doi ani, timp în care a creat xilogravuri pentru a ilustra cărți. Una dintre cele mai importante comenzi ale sale din acea perioadă a fost ilustrarea cărții satirice „Das Narrenschiff” (tradusă ca „Arca nebunilor”) a poetului francez Sebastian Brant, în 1494, căreia i se atribuie 75 dintre cele 116 imagini care apar în ea.
Întorcându-se în orașul său natal, Dürer s-a însurat în 1494 cu Agnes Frey, fiica unui negustor german, căsătorie aranjată de tatăl femeii.
„Când m-am întors acasă, Hans Frey a negociat cu tatăl meu și mi-a dat-o pe fiica sa, al cărei nume de fată era Agnes, mi-a dăruit-o și a celebrat nunta, în anul 1494”, a consemnat artistul în jurnalul său.
Căsnicia, însă, nu a fost una fericită.
Pictorul în Italia
În 1495 Albrecht Dürer a călătorit pentru prima dată în Italia, rămânând pentru o vreme la Veneția, un oraș care l-a fascinat și unde s-a dedicat studierii influenței artei clasice asupra artei italiene contemporane.
La fel ca alți artiști renascentiști, precum Piero della Francesca și Leonardo da Vinci, Dürer era convins că în Antichitate sculptorii descoperiseră formula matematică pentru a sculpta perfect anatomia corpului uman.
La fel ca alții din vremea sa, Dürer credea că matematica și geometria pot fi aplicate și în artă pentru a obține o perspectivă realistă atât în pictură, cât și în gravură. Prin urmare, și-a petrecut restul vieții studiind arta italiană, păstrând note amănunțite în jurnalele sale și experimentând cu matematica în propriile schițe și lucrări finalizate.
Unul dintre artiștii italieni pe care Dürer i-a admirat cel mai mult a fost Andrea Mantegna. În 1494 a realizat o gravură, „Bacchanal cu Silenus”, bazată pe o gravură a pictorului din Padova intitulată „Bătălia zeilor mării”.
În 1498, la Nürnberg, Dürer a realizat o serie de 15 xilogravuri inspirate din arta gotică și cunoscute sub numele de „Apocalipsa”. Câțiva ani mai târziu, în 1504, a pictat celebra pictură în ulei „Adorația magilor”, expusă în prezent în Galeria Uffizi din Florența, precum și faimoasa gravură cu Adam și Eva.
Dar curiozitatea lui Dürer era insațiabilă și l-a făcut să călătorească din nou în Italia, în 1505, „pentru a respira același aer pe care l-au respirat și artiștii lumii clasice”. În timpul celei de-a doua șederi i-a întâlnit pe Giovanni Bellini și pe alți artiști italieni, despre care vorbește într-o scrisoare datată 1506:
„Am prieteni italieni foarte buni care mă avertizează să nu mă amestec cu pictorii lor, deoarece mulți dintre ei sunt dușmanii mei și îmi copiază operele în biserici și oriunde pot. Apoi mă critică, spunând că nu sunt buni pentru că urmează modele clasice. Dar Giambellino (Bellini) m-a lăudat foarte mult în fața multor domni.”
Curtea austriacă și Martin Luther
Când s-a întors din nou la Nürnberg, în februarie 1507, Dürer a pictat una dintre cele mai faimoase lucrări ale sale, care avea să devină în cele din urmă unul dintre cele mai copiate tablouri ale lui: „Adam și Eva”, bazat pe propria sa gravură, care poate fi admirat astăzi în Museo del Prado din Madrid.
În acest tablou, Dürer își arată obsesia pentru proporțiile ideale ale corpului uman. Din acel moment, artistul german a început să primească comenzi din partea prințului Frederic al III-lea de Saxonia și a împăratului Maximilian I.
„M-a chemat de urgență pentru a-i picta portretul. L-am făcut în cărbune. Am făcut și portretul servitorului său Antonio și a trebuit să iau masa de prânz cu regele, care a fost foarte amabil cu mine. Duminică, în ajunul zilei Sfintei Margareta, a dat un mare banchet pentru împărat, Margareta și regina Spaniei, și m-a invitat și pe mine”, a povestit artistul.
În mod ciudat, însă, Margareta de Austria a manifestat o anumită animozitate față de Dürer. Când acesta i-a oferit un portret al împăratului Maximilian, ea l-a refuzat.
„Am vizitat-o pe Margareta și i-am arătat portretul împăratului, pe care am vrut să i-l dăruiesc. Dar, pentru că i-a displăcut, l-am luat înapoi”, scria cu părere de rău artistul.
Dürer a fost, de asemenea, un om cu convingeri religioase profunde și un mare admirator al lui Martin Luther, pe care l-a întâlnit la Augsburg și pe care a vrut întotdeauna să îl portretizeze.
„Și dacă, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl voi întâlni pe doctorul Martin Luther, îl voi portretiza cu grijă și îl voi grava în cupru, în memoria durabilă a creștinului care m-a ajutat în marile mele neliniști”, a scris el despre fondatorul protestantismului.
Influența lui Luther asupra sa poate fi observată în lucrarea „Cei patru apostoli”, din 1526, pe care artistul a oferit-o Consiliului de la Nürnberg. Aceasta este, potrivit multor critici, una dintre cele mai mari lucrări ale sale și poate fi admirată acum în Alte Pinakothek din München.
Albert Dürer a murit pe 6 aprilie 1528, de malarie. Interesul său insațiabil pentru tot ceea ce îl înconjura – creat de om sau de natură -, avea să-i curme sănătatea.
Într-o zi, artistul, care nu mai era tânăr, a auzit că o balenă a eșuat pe coasta din Zeeland, cea mai sudică provincie de pe coasta olandeză, așa că a pornit spre ea. Dar, până când Dürer a ajuns în apropierea coastei, balena dispăruse.
Artistul a avut ghinionul de a contracta pe loc febra malariei, care i-a slăbit ireversibil sănătatea.
În ciuda acestui fapt, Dürer a continuat să lucreze până în ziua în care a murit, lăsând în urmă peste 70 de picturi, o sută de gravuri, numeroase xilogravuri și aproximativ o mie de desene și cărți despre geometrie și teoria proporțiilor.
Influența sa a fost enormă și este vizibilă atât în lucrările artiștilor din vremea sa, cât și în cele ale unor maeștri de mai târziu, precum Goya, Dali și Picasso.
