Albastrul egiptean: Secretele pigmentului străvechi care emite raze infraroșii

Unul dintre primii pigmenți artificiali creați de om, albastrul egiptean, a fost folosit de civilizația de pe valea Nilului pentru a picta frescele din morminte, sarcofagele și statuile. Redescoperit după mai bine de 1.500 de ani, albastrul egiptean dovedește că are niște proprietăți extraordinare, care ar putea fi folosite în tehnologiile de vârf.

Cea mai veche mostră a acestui pigment are aproximativ 5.000 de ani și a fost descoperită pe fresca dintr-un mormânt egiptean din vremea lui Ka-sen, ultimul faraon al Primei Dinastii.

Albastru egiptean 01
O frescă pictată cu albastru egiptean. Foto: Chemistry World

Alții afirmă, însă, că primele dovezi ale utilizării albastrului egiptean provin din timpul celei de-a Patra Dinastii, în urmă cu aproximativ 4.500 de ani. Dar, lăsând această dispută la o parte, un lucru este cert: în timpul Regatului Nou, albastrul egiptean era folosit din belșug în operele de artă egiptene.

Poate fi găsit pe statuile, picturile și pe sarcofagele lăsate în urmă de această civilizație străveche. În plus, albastrul egiptean era folosit pentru a produce un înveliș ceramic cunoscut sub numele de faianță egipteană.

Rețeta albastrului egiptean, pierdută timp de 1.500 de ani

Culoarea, rezultată dintr-una din componentele sale principale ale amestecului – cuprul -, are mai multe nuanțe, în funcție de modul de prelucrare și de compoziție.

Dacă este măcinat grosolan, pigmentul produce un albastru închis și intens, în timp ce pigmentul măcinat foarte fin produce un albastru pal.

Albastru egiptean 02
Albastrul egiptean era folosit și la pictarea statuilor. Foto: Francesco Dazzi via Flickr

Albastrul egiptean se realizează prin încălzirea la 850-900 de grade Celsius a unui amestec din carbonat de calciu, un compus de cupru, dioxid de siliciu și potasă.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

În credința egipteană, albastrul era considerat culoarea cerurilor și, prin urmare, reprezenta universul. De asemenea, albastrul era asociat cu apa și Nilul. Astfel, albastrul era culoarea vieții, a fertilității și a renașterii.

Una dintre sursele naturale de pigment albastru la care aveau acces egiptenii a fost lapis lazuli, o piatră semiprețioasă care putea fi măcinată.

Dar acesta era un articol de lux și trebuia importat din Afganistan. Prin urmare, nu este surprinzător că egiptenii au căutat să producă un pigment sintetic, un înlocuitor pentru lapis lazuli.

Fresca Pompei
O frescă din Pompei, pictată cu albastru egiptean. Foto: Pinterest

Fabricarea albastrului egiptean s-a extins în cele din urmă dincolo de granițele Egiptului, în tot bazinul Mării Mediterane. Albastrul egiptean a fost găsit pe numeroase obiecte grecești și romane, inclusiv pe statuile din Partenonul din Atena și pe picturile murale din Pompei.

În ciuda popularității sale, albastrul egiptean a încetat să mai fie folosit, iar până la finalul epocii romane metoda de realizare a pigmentului a fost uitată.

Pigmentul emite raze infraroșii

În secolul al XIX-lea, albastrul egiptean a fost redescoperit. Săpăturile de la Pompei au dezvăluit că multe fresce conțineau albastru egiptean și acest lucru i-a determinat pe oamenii de știință să investigheze compoziția exactă a acestui pigment.

De atunci, cercetătorii au dobândit o înțelegere mult mai profundă a proprietăților sale unice. Experimentele au arătat că albastrul egiptean are o calitate neobișnuită: emite raze infraroșii atunci când asupra ei este proiectată lumină roșie.

Albastru egiptean 04
Foto: uni-goettingen.de

Această emisie este extraordinar de puternică și de lungă durată, dar nu poate fi văzută cu ochiul liber, deoarece ochiul uman nu percepe această parte a spectrului luminos.

În plus, oamenii de știință au descoperit că albastrul egiptean se „sparge” în straturi nanometrice invizibile (de o mie de ori mai subțiri decât firul de păr), dacă este amestecat în apă caldă timp de câteva zile.

Savanții cred că proprietățile sale unice pot face albastrul egiptean potrivit pentru o varietate de aplicații moderne.

Pigmentul ar putea fi utilizat într-o zi în domeniul telecomunicațiilor, deoarece undele pe care le emite sunt similare celor emise de telecomenzi și dispozitivele de telecomunicații.

Albastru egiptean 05
Foto: Pinterest

Mai mult, albastrul egiptean ar putea fi utilizat în imagistica medicală avansată, deoarece razele infraroșii pe care le emite pot pătrunde prin țesuturi mai bine decât alte raze.

Datorită capacității sale de a se „sparge” în nanostraturi, albastrul egiptean ar putea fi folosit și la crearea cernelurilor invizibile. Așadar, deși utilizarea albastrului egiptean în tehnologiile moderne este încă la început, se pare că viitorul său este unul… luminos.


Ți-a plăcut acest articol? Citește mai multe despre Invenția „imposibil de înțeles”: Incubatoarele de ouă din Egiptul Antic. Apoi, explorează Misterele milioanelor de animale mumificate din Egiptul Antic.

Ca să știi mai mult

Primul european care a primit permisiunea să petreacă o noapte în Marea Piramidă a lui Keops, Paul Brunton (pe numele real, Raphael Hurst) a explorat, în scrierile sale, sursele înțelepciunii cuprinse într-o multitudine de tradiții religioase, mistice sau oculte. În cartea despre Egipt, Brunton încearcă să pătrundă tainele Sfinxului și ale piramidelor de la Gizeh, poarta de intrare în lumea misterioasă a egiptenilor străvechi. Brunton pune într-o nouă lumină monumentele Egiptului Antic și ne dezvăluie sensurile lor profunde, lansând ipoteze îndrăznețe despre locuitorii acestei lumi și spiritualitatea lor.

Comandă cartea „Egiptul secret” pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu